vineri, 1 iulie 2016

”Norocul și-l mai face și omul.”

Sau: ”Dumnezeu îți dă, dar nu-ți bagă și-n traistă.”

CORECT!
Nimic nu se face fără muncă asiduă.
Pe Pământ, ca și în Cer, totul are o plată.
Fiecare vede viața în funcție de educația primită și de propriile convingeri moștenite sau dobândite.
Dar la fiecare pas făcut înspre evoluție suntem pândiți de fel și fel de capcane.
În orice moment putem cădea pradă orgoliilor, infatuării sau egoului crescut, care vine la pachet cu rezultatele meritorii obținute în urma eforturilor noastre susținute.
E mare lucru să poți evolua trupeste, intelectual, sufleteste și spiritual și să rămâi smerit, cu bun simț și să nu uiți de omenie.
În general câștigi una, pierzi alta.
Câștigi faimă, respect și o crescută stimă de sine, pierzi smerenie, umilință, compasiune...

Dar ce bine că Dumnezeu, în imensa-i gratitudine și de dragul echilibrului, are grijă ca suma câștigurilor și pierderilor fiecăruia să rămână mereu constantă!
Prin lecțiile de viață, prin oamenii scoși  pe cale, fiecăruia i se dă șansa de a înțelege care e rostul lui în asta lume.
În fiecare moment putem accesa o trapă spre Conștiență, spre trezire din capcana egotică ce ne ține captivi.
Putem să ajungem clipă de clipă la Adevăr.

Nu e nevoie să ne dăm mai întâi ochii peste cap pentru a putea privi cu cei ai sufletului.
Nu e nevoie să ne suim pe soclurile infatuării noastre spre a vedea mai bine, de sus, lumea.
Fiindcă nu știu dacă te-ai prins, dar în lumea ta iluzorie tu ești mereu cu un cap mai sus decât restul omenirii.
Ideea e să te detronezi, ca să poți înțelege și vedea corect lucrurile.
Ca să poți pricepe care-ți sunt cu adevărat nevoile și care e de fapt rostul și menirea ta pe Pământ.

Dezbracă-te de infatuare, de aroganțe, de răutate, de răutăți gratuite, de frustrări și invidii.
De cel care-ți închipui că ești și de toate rolurile pe care le joci cu atâta conștiinciozitate.
În fața lui Dumnezeu n-am avut, n-avem și nici nu vom avea vreodată funcții, avuții, titluri și titulaturi de orice fel.

Rămâi doar tu și fii bun!
Fă-te bun!
Bunătatea n-a rănit niciodată pe nimeni.


Învață toleranța, umilința, smerenia și acceptarea a tot și a toate!


Fiindcă oricare om, oricât îți pare ție de bun sau de rău, este iubit de Dumnezeu exact așa cum este.
Fiecare ființă are un rost pe Pământ, o menire și un loc al ei sub Soare.
Și oricât ai putea crede că ești tu de învățat sau de merituos, doar oamenii simpli și curați sufletește te învață iubirea adevărată, compasiunea și smerenia.
Doar copiii și acei amărâți pe care îi privești fugar, fiindcă nu sunt de nasul tău te învață calea către tine.

De fapt și de drept tu ești cel care nu ești de nasul lor.

Și dacă nu cobori din înaltul cerului pretențiilor închipuirilor tale acolo vei și rămâne.

Adăugați o legendă


Cu un nas mai sus într-o lume fără rost...


Vei rămâne mic și prost...











Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu