”Precum în Cer, așa și pe Pământ...”

Te dezbraci de haine, de metehne, de idei.

Te lepezi de tine... și te uiți în sus sperând în taină ca El să Te vadă.

Lumina stelelor te spală din vârful creștetului până-n tălpi.

El pare atât de departe, atât de Sus...

Te gândești să-I vorbești, să-I spui ce te doare, să-I mulțumești, să-I mărturisești cât de mult Îl iubești.

Te codești o clipă și apoi te auzi vorbind în gând: ”Doamne, dacă ești acolo arată-mi un semn.”

Cerul e plin de stele, care mai de care mai strălucitoare și-ți pare că una strălucește mai tare și că-ți arată semnul divin.

Nici n-apuci să duci bine gândul până la capăt că altă stea strălucește mai  aprins, apoi alta mai alb...

Nu... nu e ăla semnul...

Și fiind cu o secundă mai înțeleaptă rostești: ”Doamne dacă ești acolo arată-mi un semn, dar Fă-mă să-l și văd, Te rog!”

Noaptea e albastră, cerul e sus și e rece, briza mării tandră, catifelată o simți alunecând mătăsos pe trup.

O pală de vânt cald îți atinge, în dreptul inimii, pieptul.

Pare un semn. Inima-ți bate cu putere, sufletul se expandează departe, până dincolo de capătul zărilor...

Mai privești odată în sus, apoi adânc în tine.

Noaptea din tine se face zi... și-L vezi, și-L simți și copleșită de recunoștință plângi.

El e acolo sus când privești către stele și aici cu tine când privești spre Pământ, înspre tine...

”Precum în Cer, așa și pe Pământ...”

Mulțumesc, Doamne, pentru toate!