Uneori, ceea ce
vrea să ne facă viața să pricepem nu face niciun sens pentru noi.
Zic uneori, de fapt
e de cele mai multe ori.
Ochii noștri văd
doar ce poate mintea să înțeleagă, iar mintea pricepe doar ceea ce-i dictează
aroganța egoului ridicată la literă de lege, sau de adevăr suprem și de
netăgăduit.
De câte ori am
auzit expresia: ”așa sunt eu și nu am ce
face!”
Ei bine în aceste
condiții într-adevăr acele persoane nu vor mai avea ce face, fiindcă singure
își limitează toate oportunitățile.
Și culmea e că
totuși se străduiesc în continuare și din toate puterile să facă.
Și chiar fac.
Fac în așa fel ca
în mersul lor în contra vieții să amplifice toate evenimentele și toate situațiile
întâlnite și să le dea o conotație negativă pentru a li se alimenta iluzia unei false importanțe de sine.
Aduc în toate
acele ipostazele ale vieții o cantitate enormă de negativism, de ranchiună, de
urât și angrenează cantități uriașe de energie negativă doar pentru ca să-i dea
egoului importanța cuvenită.
Iar apoi obosesc,
disperă, li se pare că le e greu și că duc o viață imposibil de suportat.
Și chiar duc o
viață imposibil de suportat – viața pe care au ales ei înșiși să o ducă.
Poate că dacă am
putea să facem un experiment în care doi gemeni aproape identici ar fi puși să
treacă prin aceleași situații de viață, unul cu atitudinea ”așa sunt eu și nu
am ce face”, iar celălalt cu atitudine pozitivă și deschisă, capabil să găsească
și partea bună sau lecția din fiecare eveniment prin care trece...cei în cauză ar
putea să vadă diferența...
Dar șansele sunt
minime. Chiar dacă ar vedea și ar înțelege... tot nu le va ține mult...
De ce? Fiindcă e mult mai
importantă vanitatea, orgoliul și ideea că faci ceva când de fapt nu faci
nimic...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu