De fiecare dată când cineva oprește comunicarea cu mine sau pleacă din
viața mea mă bucur mult.
O întrebare firească și perfect justificată ar putea fi: ”Ai înnebunit?”
Nu sunt în măsură să dau un răspuns obiectiv la această simplă întrebare,
dar cel mai probabil ar fi ca nu.
Am ales doar să privesc situația dintr-o perspectivă diferită care, în
limitele rezonabilului, să mă avantajeze.
Fiecare ființă care vine la un moment dat în viețile noastre, nu vine acolo
din pură întâmplare, ci ca să facem schimb de lecții și de emoții, sau chiar să
le învățăm împreună, pe unele dintre ele.
Atunci când se distanțează înseamnă că nu mai are nimic de oferit din
bocceluța de lecții cu care a venit și și-a luat de la tine tot ce-i trebuia.
Poți spune și că nu mai are nevoie de tine, dar ne-am obișnuit să folosim
expresia ca fiind ceva rău.
Ce e așa rău în faptul ca cineva nu mai are nevoie de tine? Cum poate fi
rău că cineva se poate descurca singur și fără ajutor din partea ta?
E un lucru minunat, iar dacă iubești și prețuiești cu-adevărat acea persoană,
această stare de fapt ar trebui să te bucure din tot sufletul.
Ceea ce e important totuși e felul în care a ales să plece. E unul dintre
amănuntele care fac toată diferența.
Atunci când pleci, alege s-o faci cu rafinament, discreție și fără a răni
sentimentele celuilalt.
Și încă ceva: musai să te asiguri că ai lăsat loc de bună ziua!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu