Poveste despre o poveste

Credeam că eşti asemenea iubirii lui Minulescu, adica de porțelan...

Ori îmi păreai de cristal sau de sticlă şi mi-era teamă să te ating, să te cuprind sau să te țin între degetele inimii mele.

Mi-era frică să nu te stric, să nu te sparg.

Ori poate doar îmi era că nu se cade ca eu, un muritor de rând, să am parte de ceva atât de fragil, de scump, de altfel...

Mă uitam la tine ca la un bibelou, ca la o operă de artă... dar nu îndrăzneam să zăbovesc prea mult cu privirea asupra ta...

Ştii tu... mă învățase mama în cei şapte ani de acasă că nu-i frumos să te holbezi ca prostul la celălalt.

Tu tânjeai după atingerile mele ... eu priveam neputincios către ele.

Nu îndrăzneam să te mângâi decât cu iubirea din priviri.

Te-am mângâiat din creştet până-n tălpi ... vreme îndelungată...

Până-ntr-o zi... când te-ai pierdut în largul sufletului meu şi te-ai împrăştiat peste tot prin mine.

De-atunci nu te mai găsesc...

Mi-e dor să te privesc ... măcar o dată...

Vreau să te văd!!!

Şi poate că de data asta voi găsi curaj să te iau de mână...

Ori poate că voi îndrăzni să te sărut, să te ating, să te iubesc aşa cum vrei... aşa cum nu voiam...

Privindu-te m-am transformat şi eu în porțelan...

2016

"Iubire, bibelou de porțelan..." (Ion Minulescu)

Înnobilezi a noastră existență efemeră...

Și chiar de timpul stă pe loc... a mai trecut un an...

Oana Denis Rotariu