vineri, 31 iulie 2015

Vârsta e

Vârsta e doar un număr lipsit de importanță.

N-are rost să ne cramponăm de el.


Sau are rost numai în cazul că n-avem ce face și vrem să ne aflăm în treabă.

Vârsta e doar un număr care nu spune câtă viață ai trecut prin tine, câte sentimente ai adunat în conturile inimii, câte emoții ai strâns la ciorapul simțirilor sau câte trăiri ai aprins în sobele ce ard în pieptul altora.

Ea n-ar trebui să sperie sau să supere pe nimeni, fiindcă n-are nicio însemnătate reală.

Vârsta ține de contabilitatea anilor prin care treci în timpul existenței pământene.

E o găselniță menită a ne marca trecerea prin vreme.

Doar atât și nimic mai mult.

Absolut nimic... mai mult...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu