E toamnă...
Astăzi nu mă simt chiar foarte bine.
Nimic grav, un disconfort obișnuit sau o lene
binemeritată căreia m-am abandonat...
E duminică...
Stau ghemuită pe canapea. Iubitul meu soț îmi face
un ceai de plante și mi-l aduce.
Iau telefonul și intru pe facebook în timp ce sorb
încet ceai din cana de cafea.
Cineva a scris un articol minunat despre
singurătatea lui.
Ca de obicei mă trezesc că simt nevoia să-mi dau cu
părerea.
Încă n-am dibuit de unde vine această nevoie acută a
mea de a-mi da cu părerea despre orice.
Gândesc că să vorbeşti despre singurătate atunci
când nu eşti singur pare mai degrabă un sacrilegiu.
Dar dacă o faci cu intenția de a micşora
singurătatea însinguratului?
Nu ştii să răspunzi? Nici eu.
Drumul spre iad e întotdeauna pavat cu bune intenții.
Și chiar de-ți pare că vorbești despre singurătatea
altuia, vorbești întotdeauna despre singurătatea ta.
Despre sentimentele de gol, abandon sau inutilitate
pe care le-ai simțit și tu odată... cel puțin o dată, dacă nu de mai multe ori.
Și totuși totul pe lume e de fiecare dată altfel.
Lumea se mișcă se transformă și nimic nu e la fel.
Nici măcar singurătatea ta, sau a lui, sau a ei nu e
la fel de fiecare dată.
Cu toate astea toate singurătățile lumii par a avea
un numitor comun: sunt goale și dor.
Dor de sfâșâie carnea de pe tine și te fac una cu
pământul.
Asta pentru că accepți să te bălăcărești în ea,
pentru că te complaci, pentru că te bucuri de durere și faci din ea un motiv de
a te așeza în mijlocul unui univers ostil.
Singurătatea e la fel ca orice sentiment, adică doar
e.
Ce-i atașăm noi singurătății doare, iar unghiul din
care o privim îi dă forță.
Ești singur. Poate că acum e cel mai bun lucru care
ți se poate întâmpla.
Bucură-te de singurătate!
Fă toate lucrurile pe care doreai să ai vreme să le
faci cînd nu erai singur și n-aveai timp de nimic.
Acum nu mai ai înspre cine te uita, pe cine studia,
pe cine să iubești, încotro să arunci vinile tale, sau cui te plânge. Foarte
bine!
Poate că n-ar fi rău să privești un pic înspre tine,
adânc de tot prin tine.
Poate că e momentul să răvășești toate trăirile puse
la naftalină în inima ta și să le dezgheți pe cele criogenate în așteptarea
unor vremuri mai bune.
Poate că ar fi bine să le scoți pe toate la aer... și
să lași alt aer să treacă prin tine...
Nu e cazul să rămâi captiv în propriile tale gânduri
sau să te rupi de lume, ori să te arunci în ea.
Ideal ar fi să nu umpli cu nimic golul creat în tine.
Ci doar să-l primenești și să-ți permiți luxul de a
lăsa Universul să-ți umple vidul cu tot ce crede El că e bine pentru tine din
tot ce tu decizi să atragi înspre tine.
Azi ești singur... ce bine!
Poate că ar fi bine să te scuturi de ieri... din viața ta de azi...
Foto: George Ziakas |
Și de durere din viața care vine...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu