marți, 19 aprilie 2016

Tăcerea e de mai multe feluri...


Există o tăcere îndărătnică, atunci când interiorul stă să explodeze în împotrivirea lui de a scoate vreun sunet - o tăcere care prevesteşte un iminent taifun verbal.
O altă tăcere e când n-ai nimic de spus ori de transmis nimănui - o tăcere albă.
Mai există tăcerea depresivă - când toate corăbiile lumii s-au înecat în toate tristețile Universului.
Şi un fel de tăcere expectativă - în care aştepți să se termine zgomotul ca să te poți exprima şi tu.
În toate aceste tăceri pare că există ceva de făcut, ceva de aşteptat, ceva de înfăptuit.
Sunt tăceri studiate, ghidate, forțate cumva.
Dar mai presus de toate tăcerile există o tăcere vie, firească, coerentă, aşezată.
E izvorâtă din linişte, din seninătate, din fericire, din recunoştință şi smerenie.
E un soi de tăcere care pare că se manifestă până şi atunci când vorbeşti.
O tăcere în care liniştea pare a spune o poveste...
O poveste despre inima ta...
Şi nu numai despre ea...

"Vreau să fac cu tine, ce face primăvara cu cireşii." (Pablo Neruda)

Dar sufletul meu iubeşte liniştea ce se aşterne între coperțile poveştii ce stă a se scrie în inimile noastre.

Ascult-o!

Oana Denis Rotariu
19.04.2017

Foto: George Ziakas

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu