Nedesfrunzită de toamnă

 

Adună în sufletul meu … toamna… !

Cătinel, frunză cu frunză, până zăgazurile ochilor se vor revărsa către cer…

Cuibăreşte tot ce-a mai rămas verde şi adun-o în privire!

Apoi priveşte către mine!

Melancolia ochilor îți va prinde din zbor iubirea şi-o va aşeza mai apoi la loc, la tine în suflet …

Te iubesc prea mult ca să nu-ți las în dar iubirea pentru mine…!

E toamnă ruginie, dar în suflet e mereu verde...

În inimă, cântecul iubirii nu muțeşte niciodată…

Doar îşi schimbă tonalitatea... uneori mai înalt, alteori mai adânc...

E toamnă… E iubire…

Păsările pleacă şi totuşi inima nu rămâne niciodată desfrunzită…

Cel puțin … nu şi inima Toamnei...

Cel mult… nu şi inima mea…

O zi minunată să ai! Şi tu...

Mulțumesc, Doamne, pentru toate!

Foto: George Ziakas, Muntii Ciucas

Oana Denis Rotariu