Contemplam cerul.
Așa părea pentru cineva care se uita din exterior către mine.
De fapt privirile-mi treceau dincolo de nori și priveam undeva departe... prin mine.
Gândurile mi-erau la tine.
Întotdeauna ideea de celălalt trezește în noi un soi de necunoscut proaspăt, emoții, sentimente și gânduri care ne învață despre noi înșine, despre Sine...
Ai observat? De fiecare dată tu și eu ne regăsim pe două margini de lumi diferite.
O fi nevoia de poezie sau ne-am născut cu ”Luceafărul” lui Eminescu rătăcit prin noi?
Tu crezi că nu e nevoie să fie așa... Eu m-am săturat să-mi dau cu părerea...
Prefer poezia ce naște flori în inima mea.
Prețuiesc mai mult seninul privirilor ce aleargă dincolo de Cer...
Lumea toată e iluzie...
Poate fi dezamăgitoare dacă nu știi să privești înspre ea...
Dar nu ea e cea care dezamăgește... Ci așteptarea ta...
Oana Denis Rotariu
03.02.2017
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu