Gânduri dichisite - d' Oana Rotariu: Relația de iubire nu e un perpetuum mobile de speț...

Gânduri dichisite - d' Oana Rotariu: Relația de iubire nu e un perpetuum mobile de speț...: Ea trebuie întreținută, are nevoie de mentenanță şi inovații constante. Nu e suficient să dăm de câteva ori la coarba trăirilor, ori ...

Gânduri dichisite - d' Oana Rotariu: Cine eşti tu cel pe care îl iubesc?

Gânduri dichisite - d' Oana Rotariu: Cine eşti tu cel pe care îl iubesc?: Nu-ți cunosc numele, nu-ți cunosc identitatea... Nici arborele genealogic ale cărui rădăcini te-au legat într-un anume fel de Pămân...

Gânduri dichisite - d' Oana Rotariu: EGO-ul... BAU-BAU-ul din tine...

Gânduri dichisite - d' Oana Rotariu: EGO-ul... BAU-BAU-ul din tine...: Tot auzi că egoul e CEVA MONSTRUOS. Și în mintea ta el se transformă în BAU-BAU care tronează prin tine. Începi să-ți dorești cu ar...

"La mulți ani, 2016!"

O nouă zi începe: ziua "astăzi", data stelară "acum".

Constat c-am mai trecut printr-un an.

Gândurile le aşez în bilanțuri, atribuindu-le contravaloarea viselor... realizate, pierdute.

Anul prin care am călătorit se transformă uşor într-o cupă de şampanie.

Orizontul îndepărtat al următorului an pare acum la o întindere de braț...

Sau la câteva bătăi de inimă distanță... de suflet.

Aşez la marginea lui vise proaspete... nevisate şi oarecum îndrăznețe...

Iar la picioarele lui Dumnezeu aşez recunoştință.

Multă, curată şi veşnică...

Ce bine că eşti!

Să ai parte de iubire şi de tihnă în 2016! Şi tu...

Cu gratitudine, un alt tu... eu...

www.card-photo.com

Iaca na

Ce-ar fi să fie
Dac-ar fi?
Ori cum ar fi 
Să fie oare?
Ori să fi fost
Şi să nu ştii?
Nu ți-ar părea
Ca o trădare?
Ca o şăgalnică
Chemare
Rămasă-n suflet...
De cărare?
Cum ar fi fost să fie,
Oare...?

Acolo unde eşti...

Acolo unde eşti tu
E iubire.
Brațele lunii
Încolăcesc de-a valma
Amintirile razelor de soare.
De la răsărituri
Şi până la apusuri e lumină.
Peste toată noaptea
Şi peste toată ziua e.
Acolo pe unde eşti tu
Este iubire.
Peste tot pe unde eşti.
Indiferent unde şi...
De fiecare dată altfel e.
Mereu diferit
Deosebit dar cu certitudine...
Mai mult...

Ți-e dor de tine şi te cauți

Ți-e dor de tine şi te cauți peste tot.
Sau cauți ceva fără să şti exact ce cauți şi priveşti peste tot.
Ultimul lucru de care ai nevoie e vorbăria din afară, sau părerile tuturor despre ce e bine sau nu e bine de făcut.
Nici măcar aceste vorbe, aceste cuvinte înşirate acum în fața ochilor tăi nu sunt de luat în considerație.
Nimic exterior. Nimic din ce nu porneşte din tine nu va face sens cu-adevărat şi nu va ajuta căutării tale.
Toate sunt doar informații. Teorie pură. Noțiuni exterioare ființei sau nonființei tale.
Cunoaşterea vine din experiment, iar acel experiment valabil pentru tine se află interior, nu în noțiunile din afara ta.
Totuşi nimic din interior nu vine înspre tine până nu faci linişte.
Iar linişte nu faci gândind sau citind.
Roagă-te, meditează, respiră, iubeşte!
Apoi ține ochii minții larg deschişi şi priveşte fără să judeci.
Priveşte în linişte... şi-atât...
Acolo sau aici pe undeva e ceea ce cauți.
Mereu şi iar, acolo e ... aici.

Mereu... aici...

Crăciunul este despre Hristos

 Vremurile pe care le trăim sunt încercate şi le resimțim greu.
Ele se vor un salt înspre evoluția conştiinței, înspre cunoaştere.
Dar mai întâi şi înainte de toate trebuie să ne recunoaştem pe noi prin El.
Şi El a venit şi a luat asupra Lui păcatele lumii.
Dar omenirea a avut grijă să facă altele la loc. Toți am contribuit la acest lucru.
Timpul nu există, e creat de mintea noastră.
Timpul e mereu acum, mereu astăzi.
Iar acum e timpul sa ne iertăm unii pe alții şi pe noi până-n străfundul moşilor şi strămoşilor ce dăinuiesc prin noi.
Apoi e timpul să ne împodobim cu lumină, să deschidem uşa inimii, poarta sufletului şi să aşteptăm cuminți şi cu bucurie venirea Lui pe Pământ.
Hristos nu se închipuie, Hristos se trăieşte...

Mulțumim, Doamne, pentru toate, cu gratitudine eternă!

Viața e un război permanent...

O luptă inutilă generată de un conflict permanent între ce așteptăm și ce ni se oferă.

Pentru că niciodată realitatea înconjurătoare nu se potrivește cu gândurile noastre, cu închipuirile noastre.

Pentru că ne simțim separați de lume și suntem veșnicii luptători împotriva ei.

De ca și cum noi am fi eternii deținători ai adevărului absolut pentru care ne simțim datori să luptăm.

Toți gândim la fel de opac și de aici apare și nenorocirea...

Toți luptăm împotriva nedreptăților venite de la ceilalți... mereu ceilalți.

Și toți suntem numai niște ceilalți , veșnic nemulțumiți, etern neîndreptățiți... de lume, de soartă...de toate smintelile închipuirilor noastre.

Viața e un etern război complet lipsit de sens, de noimă și de necesitate.

Când reușim să pricepem cu adevărat acest lucru putem observa că tot ce vine înspre noi sunt de fapt pârghii de evoluție.

Iar acceptarea a tot ce vine înspre noi și abandonul frâielor vieții în mâinile înțelepciunii divinității face războiul nul și neavenit.

Iar pe noi... liberi să fim atât de fericiți cât avem nevoie...

Mulțumesc Doamne pentru toate!

”Să ai parte de înțelepciune și fericire!” Și tu...

Un alt tu...
                        Oana Denis Rotariu

Ajun de Crăciun...

Ajun de Crăciun...

Mă trezesc mai tărziu astăzi. Nu mai am chiar multe de făcut.
Îmi sorb cafeaua în liniște. Ascult liniștea. E tare plăcut să asculți liniștea.
După ce o asculți suficient timp îți vine s-o poftești și în casa inimii tale.
E bine.
E încă dimineață. Soneria de la ușă mă trezește din amorțeală.
Deschid.
În fața ușii doi copii: o fetiță și-un băiat.
Să fi avut cam 10 ani de căciula de Moș Crăciun, cu care își acopereau căpșoarele frumoase.
Doi copii frumoși, curați, îmbrăcați în uniformă școlară. Doi copii veseli cu chipuri luminoase care m-au întrebat dacă primesc cu colinda.
Doi îngeri cu glasuri cristaline ce au adus, cu bucurie, Crăciunul în casa mea.
Casa lor era probabil o instituție a statului, dar ei erau fericiți că astăzi merg cu colinda și se bucurau teribil că e Crăciunul.
I-am servit cu dulciurele, le-am dat și ceva bănuți (mi-a părut rău că nu eram gata cu bucatele).
Ne-am mulțumit apoi unii altora iar ei au plecat zâmbind.
Am închis ușa încet în urma lor și-am început să bocesc zgomotos.

Doamne, iartă-mă că nu știu să mă bucur la fel ca ei de tot ce vine în viața mea!
”Astăzi s-a născut Hristos, Mesia chip luminos....”

Atunci când iubim sincer... închidem ochii

Închidem ochii la furii, la cuvinte fără rost... suntem mai toleranți. 

Unde e dragoste puțină e pricină multă.

Dar dacă iubim cu-adevărat, atunci când strângem la piept ceea ce iubim închidem ochii.

Pentru că vrem să amplificăm trăirea şi iubirea din piept.......ca să poată să ajungă până la celălalt... cât e încă fierbinte...

Se zice că dragostea e oarbă...

Nu e oarbă doar că nu se simte cu ochii şi nu se gândeşte cu mintea...

Se simte doar cu inima...

Şi pentru ca s-o simțim mai intens... e musai să ne centrăm în piept şi să închidem ochii...

Ca să putem iubi mai adânc, mai sincer 

...şi mult mai ... adevărat...

A iubi - a urî...

E acelaşi sentiment, aşezat în alt mediu, cu alte frecvențe.

Dacă-mi permiteți comparația e ca şi cum vorbim de cele două ipostaze ale aceleeaşi fotografii - pozitivă şi negativă.

Trăirea e aceelaşi.

Doar că într-un caz o asociem cu fericire, încântare, bucurie, împlinire, extaz..., iar în celălalt o asociem cu deznădejde, ciudă, năduf, frustrare, neputință...

Atribuirea sentimentelor ține de gândurile noastre, de felul cum alegem să privim lucrurile, de disponibilitatea noastră de a fi sau a nu fi bun, de felul cum suntem şi cum alegem să fim.

A urî...ură... îți zgârie toate timpanele ființei ce se străduie să urce spre Lumină.

A iubi... iubire...

"...aceasta vine... tare de departe-n mine" (Lucian Blaga)

Astăzi m-am apucat să împodobesc bradul din mine

Acel brad veşnic tânăr care are verdele-n sufletul meu şi rădăcinile înfipte-adânc în măruntaiele Universului.

Îl împodobesc cu gânduri curate, cu urări de bine, cu iubire şi cu lumină. 

Multă lumină.

Timpul e mereu acum.

Sper să mă găsească venirea lui Iisus pe acest Pământ în pace şi multă, multă lumină.

Şi sper să te găsească aşa şi pe tine...Dacă vrei poți sta pe lângă mine... Şi tu...

Un alt tu...

Într-o seară am învățat să prețuim tăcerile dintre noi

Să stăm degeaba cu folos...

Să respirăm acelaşi aer doar iubindu-ne.

Era seara când am învățat să nu mai obosim Universul cu larma însuflețirilor noastre.

O seară ca oricare alta: albastră, senină şi cu stele...

Şi cu mii de luminițe în ochi.

Luminițe care ne-au îmbrăcat chipurile cu zâmbete, iar sufletele cu vise despre iubire...

Într-o seară am învățat să punem preț... pe lumina din noi...

Şi-aşa am luminat toți întunericii minților noastre prea obosite de frici şi gânduri...

Noapte bună, iubire!

Dimineață agale...

E dimineață!

Dimineața sunt leneşă.

Nu-mi place să mă grăbesc să mă dau jos din pat.

Mai las visele să umble prin mine.

Mă mai las pe mine să mă plimb printre ele.

Nu le aduc, nu mă caut... nu le caut... le las doar să fie...

Ce zici? 

Că şi ele, visele, mă caută pe mine?

Nuuuuuu.... Căutătorul sunt mereu şi de fiecare dată "eu" - acel " eu" care mă transform în vise spre a mă regăsi.

Şi mă regăsesc de fiecare dată în altă parte decât m-am lăsat ultima oară...

De fiece dată paaaarc-aş un pic... mai sus...

O zi minunată să ai! Şi tu...Un alt "tu" sau un alt "eu", care te iubeşte...

Bunătatea e subevaluată și prost înțeleasă

Una din dilemele vieții e cum să faci în așa fel încât să rămâi bun fără a fi luat de fraier.

Odată ce ești bun și îngăduitor toți cei din jur au impresia că pot căra în tine pumnii angoaselor, frustrărilor, ironiilor, răutăților, îngâmfării și orgoliilor pentru că au falsa impresie că acel care e bun poate duce la nesfârșit totul, fără să crâcnească.

Spitalele sunt pline de bonomi.

De oameni care n-au învățat niciodată să spună NU, sau n-au înțeles că prea multă delicatețe le afectează sănătatea, uneori, iremediabil.

Așa că ar fi bine să înțelegem cu toții, că bunătatea nu înseamnă că un om poate duce oricât, oricum și în orice circumstanțe.

Pentru că la un moment dat, bunătatea lui se poate umple de amărăciunea noastră.

Vrei, nu vrei… totul ține de EGO și toate au legătură cu EGO…

Poți sta într-un ocean de iubire și să nu ai parte de ea. Poți să te simți singur și izolat, deși te afli într-o mare de oameni…

Cine e vinovat că iubirea nu curge prin tine în afară de tine? 

Cine e responsabil că ți-ai baricadat sufletul așa încât nicio picătură de dragoste să n-ajungă până la inima ta? Cine e vinovat de fuga ta de oameni?

DOAR TU!

Tu și frica ta de a nu fi rănit.

Trăiești cu percepția că lumea toată se comportă pe dos ca să-ți facă rău ție. Dar lumea n-are nimic cu percepția ta referitoare la ea. Tot ce vrea lumea e să-și faca bine sieși, nu rău ție.

Deci toate percepțiile tale țin de EGO-ul tău, nu al altuia, de teama lui aproape organică de a nu fi rănit și lezat în amorul propriu.

Inima e făcută pentru iubire. Viața e făcută să fie trăită.

E drept că dacă lași un vapor în port el nu va păți niciodată nimic rău şi nu va fi avariat, dar nici nu va îndeplini menirea pentru care a fost costruit.

Rostul lui e să călătorească și să spargă valurile oceanelor și mărilor Pământului, către noi și noi orizonturi... înspre nemurire.

Să ai parte de iubire, Minune!

Unde ești, iubire?

Unde zici
Că locuieşti, iubire?
Pe cărarea ce se întinde
Sub tălpile inimii mele-i pustiu.
Norii dezamăgirilor
Sărută fructele aşteptărilor sterpe...
Cu nesaț.
Pe unde-ți place
Să călătoreşti, iubire?
Şi de ce mă laşi mereu
Cu un suflet în urmă
De talpa ta?

Odă nemuririi

Ți-e greu să crezi
Că lumea nu există
Şi totul e un joc
Necontenit.
Că nu e trist
Şi nici tu nu eşti tristă,
Că iarna-i primăvară-n
Asfințit.
Ți-e dor să crezi
Că totul nu-i părere
Că e ceva mereu
Tot inedit.
Dar viața nu-i decât
O adiere
Ce duce într-un loc
Nestăvilit,
De niciun gând,
Lipsit de vreo părere
Adânc, înalt
Şi fără de ...
sfârşit...

www.card-photo.com

Despre fericire...

Cât de fericit sau de nefericit ești?

Având în vedere că discutăm despre cantitate, fie ea și de fericire, înseamnă că ar trebui să avem și o referință.

Se mai pune problema și cine e preocupat să afle răspuns la această întrebare.

Răspunsul la întrebare e cerut de EGO, drept pentru care tot el, în imensa-i generozitate, îți va furniza și referința care să conducă răspunsul într-o zonă în care să-i confere putere asupra ta.

Câteodată îți pare că nu ești atât de fericit pe cât ar trebui sau pe cât te văd cei din jur că ești.

Și uite ce frumos am ajuns la o ecuație în care cunoști ce se cere dar în rest ai parte doar și numai de necunoscute.

Cât de fericit crezi tu că te vede pe tine lumea? Tu ai informații referitoare la faptul că lumea te vede foarte fericit, dar dimensiunea fericirii pe care-o vede lumea e tot în mintea ta.

Acea lume care la sincer vorbind nici n-ar avea ce căuta în ecuația fericirii tale.

Referitor la fericire eu îți pot spune doar atât: atunci când ești fericit cu-adevărat nu-ți bați capul cu fericirea, nu stai cu ochii pe ea să nu-ți scape și nici nu gândești despre ea în nici un fel.

Fericirea, draga/dragul meu nu e un deziderat... e doar o stare la care se ajunge firesc, nu silit.

O trăire sublimă, minunată, perfectă,  care n-are nici în clin nici în mânecă cu percepțiile nimănui referitoare la cantitate sau calitatea de a fi fericit.

Să fii fericit(ă) îți doresc, din toată inima! Și ție... 

Și tu...

Conştientizează că lumea se întinde şi dincolo de vârful bocancului, iar tu nu eşti nici pe departe buricul Pământului.

Asta chiar dacă-ți pare că ai fi cineva care face, drege şi e nemaipomenit de nu ştiu cum.

Eşti doar o expresie a existenței care se manifestă prin tine.

Un călător teluric, sau mai puțin teluric prin Universul ireal creat de imaginația ta.

Fă ca povestea ce-o închipui aici să fie de spus mai departe!

Şi fă cumva să te trezeşti şi tu şi să fii. Doar să fii...

Atât de minunat precum te vede El că eşti şi cum ştie El că suntem!

Semnez: un alt tu, Oana Rotariu