Ți-e dor de tine şi te cauți peste tot.
Sau cauți ceva fără să şti exact ce cauți şi priveşti peste tot.
Ultimul lucru de care ai nevoie e vorbăria din afară, sau părerile tuturor despre ce e bine sau nu e bine de făcut.
Nici măcar aceste vorbe, aceste cuvinte înşirate acum în fața ochilor tăi nu sunt de luat în considerație.
Nimic exterior. Nimic din ce nu porneşte din tine nu va face sens cu-adevărat şi nu va ajuta căutării tale.
Toate sunt doar informații. Teorie pură. Noțiuni exterioare ființei sau nonființei tale.
Cunoaşterea vine din experiment, iar acel experiment valabil pentru tine se află interior, nu în noțiunile din afara ta.
Totuşi nimic din interior nu vine înspre tine până nu faci linişte.
Iar linişte nu faci gândind sau citind.
Roagă-te, meditează, respiră, iubeşte!
Apoi ține ochii minții larg deschişi şi priveşte fără să judeci.
Priveşte în linişte... şi-atât...
Acolo sau aici pe undeva e ceea ce cauți.
Mereu şi iar, acolo e ... aici.
Mereu... aici...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu