Îmi sorb cafeaua în liniște. Ascult liniștea. E tare plăcut să asculți liniștea.
După ce o asculți suficient timp îți vine s-o poftești și în casa inimii tale.
E bine.
E încă dimineață. Soneria de la ușă mă trezește din amorțeală.
Deschid.
În fața ușii doi copii: o fetiță și-un băiat.
Să fi avut cam 10 ani de căciula de Moș Crăciun, cu care își acopereau căpșoarele frumoase.
Doi copii frumoși, curați, îmbrăcați în uniformă școlară. Doi copii veseli cu chipuri luminoase care m-au întrebat dacă primesc cu colinda.
Doi îngeri cu glasuri cristaline ce au adus, cu bucurie, Crăciunul în casa mea.
Casa lor era probabil o instituție a statului, dar ei erau fericiți că astăzi merg cu colinda și se bucurau teribil că e Crăciunul.
I-am servit cu dulciurele, le-am dat și ceva bănuți (mi-a părut rău că nu eram gata cu bucatele).
Ne-am mulțumit apoi unii altora iar ei au plecat zâmbind.
Am închis ușa încet în urma lor și-am început să bocesc zgomotos.
Doamne, iartă-mă că nu știu să mă bucur la fel ca ei de tot ce vine în viața mea!
”Astăzi s-a născut Hristos, Mesia chip luminos....”
”Astăzi s-a născut Hristos, Mesia chip luminos....”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu