Centrul Universului sau Buricul Pământului

Fierbinte.

Soarele dogorăște, nisipul arde.

Marea e mare și e caldă. La fel de caldă ca apa de îmbăiat.

Cerul e Sus și e albastru.

Și e și jos și senin.

Se reflectă în apele Pământului.

La linia orizontului cerul sărută marea din ochii mei.

Doar la linia orizontului imaginației mele marea primește sărutarea cerului.

Ce frumos!!!

Ceea ce ne pare că vedem ne pare că e aievea.

Și suntem în stare să batem câmpii și să ne batem între noi până la ultima suflare pentru ce ne pare aievea.

Dar fiecare are altă pereche de ochi.

Și chiar de-am privi toți în același sens și direcție, tot n-am vedea toți același lucru.

Pentru că fiecare vede ce a scris în ADN-ul lui strămoșii propri, ce cunoaște, ce-i pare că e aievea ori că știe el.

Iar tot ce știe e îmbracat și învăluit mai apoi de imaginația proprie.

Interesant!!!

Intru în mare.

E limpede. De pe fundul mării sclipește în soare nisipul fin.

La picioarele mele peștișori sărută într-un dans lin tălpile mele și ale lumii.

La capătul lumii privirilor mele se unesc Pământul și Cerul.

Te iubesc, Doamne!

Inima mea pulsează în apa mării, care e conectată cu toate apele Pământului.

Te iubesc Universule!

Mă centrez în inimă.

Și brusc realizez că deși centrată în ea, inima care bate în pieptul meu NU e centrul Universului.

Și nu e nici măcar centrul lumii în care mă învârt.

Pare că inima doar conectează sufletul meu la Sufletul Lumii, direct la Iubirea Divină.

Și că de acolo mi se permite să iau zi de zi energie. Iubire curată și lumină.

Energia la care ne conectăm cu toții e unică, e pură.

Și își păstrează aceste proprietăți sublime doar dacă inima care o preia e curată.

Dacă inima care o preia ar fi imaculată atunci energia preluată ar curge nedistorsionat prin și către noi și lume.

Iar noi am fi capabili să accesăm nealternate cunoștințele memorate în ”Biblioteca din Inima Universului”.

Și deodată devine atât de limpede că a te centra în inimă, pe lângă altele,  înseamnă să ai șansa de a te bucura de energia pură din ”Sufletul Lumii”.

Devine atât de clar că Buricul Pământului nu există, că Centrul Universului e peste tot...

... Și că sunt doar strălucirea unui fir de nisip ce călătorește prin Universul din ele.

Meteora, Grecia, 27.06.2016

Fericită, plină de recunoștință  și de gratitudine pentru că i se permite să soarbă energie din energia prin care și pe care o manifestă și ... este...

Caut un sens

Caut un sens
Al trecerii tale
Prin mine,
Ori al trecerii mele
Prin mine
În sensul de a găsi
Un rost al tău,
De a fi în oasele
Firii mele
În sensul iubirii,
Ori al vieții înspre
Iubire,
Fără rost.

Crezi că-l voi găsi vreodată?
În ce post?

Nimic nou sub Soare...

Atragi, manifești și experimentezi zi de zi ceea ce ești

 

Nu-mi plac despărțirile.

 

N-am învățat încă să nu mă atașez de oameni.

Probabil că nici nu vreau asta.

Mă gândesc că atâta timp cât am fost trimiși aici pentru a fi oameni, una dintre lecțiile vieții ar putea fi aceea de a încerca chiar să fim oameni cu adevărat.

Avem ocazia să învățăm condiția de om de la fiecare dintre cei cu care interacționăm.

Și poate că n-ar fi rău ca atâta vreme cât suntem pe aici să ne bucurăm cu adevărat de umanitatea noastră.

De când mă știu sunt fascinată de simplitate.

Consider că în simplitate se găsesc cantități importante din energiile și frecvențele primordialiale, cele existente la baza constituirii lumii în care trăim.

Tocmai din acest considerent, al fascinației față de ineditul simplității, v-am povestit ieri despre chinezoaica Xiu Tinquintin.

Nu v-am spus că ea știa foarte puțină engleză și ne înțelegeam mai mult din semne și din sufletele de dincolo de priviri.

Astăzi se termină vacanța și a venit vremea să mă despart de frumoasa chinezoaică.

Am apucat ca în cele nouă zile de când o cunosc s-o îndrăgesc nespus.

De fapt am spus, dar numai în gând.

Zi de zi în timp ce îmi făcea masaj am gândit: ”Te iubesc, Xiu Tinquintin!”

Pentru că asta simțeam, pentru că merită, pentru că este deosebită.

Ce o face deosebită? Felul ei de-a fi și de-a relaționa cu oamenii printr-un limbaj ascuns, numit în cazul ei ”masaj”.

Un limbaj ”vorbit” direct din inimă, prin mâinile și întreaga ei ființă.

Un limbaj de iubire sinceră, curată, dezinteresată.

O iubire pentru întreaga omenire.

Pentru că fiecare persoană cu care interacționa Xiu Tinquintin beneficia din partea acestei femei slăbuțe cu zâmbet frumos, de multă delicatețe, atenție, considerație, compasiune și tandrețe.

Nu conta dacă persoana era tânără, bătrână, grasă, slabă, ortodoxă, catolică, albă sau de altă culoare...

Oricine ar fi fost și oricum ar fi arătat ea manifesta aceeași grijă caldă pentru fiecare.

Ai să-mi spui că din pricină că era contra cost.

Am să-ți răspund că ceea ce făcea ea nu ținea numai de bani.

Există o diferență între a face ceva mecanic, corect, robotic și în a face ceva cu drag.

Am învățat în acest concediu compasiunea de la o ființă sublimă, de care am prins tare drag.

Nu-mi plac despărțirile. Probabil că nici chinezoaicei mele dragi nu-i plac.

A venit momentul despărțirii.

Ne-am privit amândouă cu stângăcie.

Eu i-am spus că e o ființă luminoasă și tare frumoasă.

Ea mi-a răspuns complet neașteptat, în românește: ”TE IUBESC!”

I-am spus că și eu o iubesc.

Cu lacrimi în ochi ne-am îmbrățișat.

Ea a plecat pe plajă, fără să întoarcă capul, iar eu am intrat repede în mare, ca s-o îmbogățesc cu lacrimile mele.

Și pentru a nu știu câta oară am priceput că ceea ce gândești, spui, simți, manifești exact acel lucru îl primești.

Dar primești de mii și mii de ori mai încântător decât ești în stare să dai.

Mie una aproape mi se face rușine că nu știu sau pot să dau mai frumos și mai mult din ceea ce primesc.

Mulțumesc și mă rog zilnic ca măcar a mia milioana parte din ce primesc să pot transmite cel puțin la fel de frumos, mai departe.

Ca ceea ce transmit să aibă aceeași puritate, simplitate și frumusețe ingenuă, brută, imaculată și neatinsă ca cea pe care o primesc.

Aș vrea să știu că cei de dincolo de inima mea pot simți la fel ca mine iubirea care curge peste tot în inima mea și înspre ei.

Nei Pori, 27.06.2016

Mie mi-aș ține numai lacrimile de fericire sinceră, de smerenie nedisimulată și gratitudine fără de sfârșit.

Mi-am dorit o chinezoaică și-am primit-o

În sfârșit concediu.

Liste, bagaje, cumpărături, prognoze meteo, gânduri...

Programăm în linii mari ce vom face în acest concediu.

În fiecare an ne propunem să vizităm ceva ce merită văzut, trăit, trecut prin suflet.

Anul ăsta ne-am propus să vizităm Meteora, Biserica Sf. Dimitrie Izvoratorul de Mir din Salonic și ce-om mai apuca să vedem din orașul ce adăpostește trei religii diferite.

Adun, așez în bagaje și bifez lucrurile de pe listă, concentrată să nu uit nimic din jumătatea de casă pe care mă încăpățânez s-o fac să încapă în cele câteva valize.

Și totuși parcă în concediul ăsta aș dori să fac și ceva diferit de ceea ce-am făcut în celelalte vacanțe.

Dar ce?

Masaj. Asta vreau să fac, adică să mi se facă.

Vreau ca cineva să-mi maseze spatele tensionat, să scuture de acolo toate grijile și poverile pe care mi le așez cu nonșalanță, dezinvoltură și inconștiență zi de zi.

Conchid, foarte sigură pe mine, că vreau o chinezoaică care să-mi facă masaj.

Și mă trezesc că spun pe gură: ”Anul ăsta vreau o cameră cu vedere la mare, iar pe plajă o chinezoaică care să-mi facă masaj.”

Doruleț glumește: ”Aha. Deci cameră cu ”Sea View” și-o maseuză chinezoaică. Dacă e de altă naționalitate nu e bine?”

Obligată să vizualizez imaginea maseuzei din mintea mea, focalizez, o văd și răspund: ”Nu știu. Eu vreau pe cineva cu ochii mici care să-mi facă masaj. Preferabil din China.”

Mi se răspunde: ”Bine, bine! Nicio problemă! Dacă asta vrei, mă aștept că așa se va și întâmpla. Ca de obicei.”

Hmm... Auzi la el: ”Ca de obicei.”

Nu dau importanță. Nu-mi pare că se întâmplă tot ce vreau eu.

Ar fi o aroganță ieșită din comun să pot gândi în felul ăsta. Mi-e și frică de un asemenea gând.

Totuși, în taină, în străfundul ființei mele, aș fi vrut ca acele intenții, dorințe, sau cum se vor fi numind ele, să se întâmple. 

Repet: ”Vreau o cameră cu vedere la mare și o chinezoaică să-mi facă masaj.”

Dar nu uit să adaug: ”Dar fie ce-o fi! Doamne, cum crezi Tu!”

Ajungem în sfârșit la destinație, după 18 ore de mers, din pricină că am avut parte de vreo două blocaje neprevăzute pe traseu.

Așa a fost să fie!

Noi nu luasem în calcul, dar Cineva care aranjează mai bine decât noi genul acesta de impedimente pe traseu, cu siguranță știe de ce a fost nevoie de blocajele care ne-au întârziat vreo patru ore lungi și fierbinți.

Sub omoplatul stâng mi s-a pus un junghi dureros, cam pe la jumătatea drumului.

M-am înțepenit și nici măcar n-am condus eu. Deloc.

Am fost responsabilă doar cu heirupul și cu pisălogeala. La astea două mă pricep foarte bine.

Băieții mei n-aveau decât o singură pretenție – să nu fim cazați prea sus, că se săturaseră anii trecuți să care bagajele la și de la cameră.

Ne întâmpină la recepție o domnișoară extrem de amabilă care ne aștepta.

Avea pregătită o mapă pe care era notat numele familiei noastre. Conținea toate informațiile utile sejurului.

După ce ne-a pus în temă cu orarul meselor ne-a înmânat cheia camerei cu numărul 108.

Hotelul e dotat cu lift.

Deci dorința băieților referitoare la transportul bagajelor la cameră a fost auzită.

Intrăm în cameră.

E mare, chiar foarte mare și e frumos amenajată, cu note menite să creeze o atmosferă intimă și romantică. Pe gustul nostru: simplă, spațioasă și rafinată.

Baia aranjată ingenios și cochet. Îmi place!

Să inspectăm și balconul!

E mai mult decât un balcon. E o teresa cu vedere atât spre piscina interioară cât și spre mare.

Zâmbesc. Mulțumesc, Doamne! Mulțumesc, Universule!

A doua zi ieșim pe plajă. Facem o baie și ne așezăm să trândăvim la soare.

După nici jumătate de oră, Doru mă atenționează că de la câteva șezlonguri distanță se îndreaptă înspre noi o chinezoaica care își oferă serviciile de masaj.

Era chinezoaica mea. Se numește Xiu Tinxinqin și e din China.

Și e o ființă luminoasă, deosebită, care face masaj atât de bine, de elegant, de frumos și cu atâta iubire, de ca și cum ar cânta la harpă melodii de dragoste pentru și cu întreaga omenire.

Cu mâinile ei mici, dibace și sigure te mângâie de ca și cum ai fi ființa cea mai dragă ei de pe întreg Mapamondul.

De pe acest Pământ care face parte din Universul în care toate lucrurile funcționează atât de firesc, de armonios și de simplu. 

Mult mai simplu decât suntem în stare să înțelegem...

Nei Pori, Grecia 2016

Mulțumesc, Doamne pentru toate!

Noapte de Sânziene

Imortalizează
Picătura de soare
Ce trece prin tine.
N-o lăsa să se piardă
Prin norii de gânduri,
Prin zorii răsăriți,
Prin cei apuși,
Prin fiori...
Oprește amprenta ei
Dincolo de nepăsările
Lumii tale 
Și sărută Lumina
Care-ajunge la tine.
Ea naște nemuritori
Din întunerici...

Iar ție-ți dă aripi...
Să zbori...

Top of Form

Bottom of Form

 

George Ziakas, Rarău 23.06.2016 - Noapte de Sânziene

Gratis și degeaba

Te iubesc gratis, degeaba și pe de rost.
Undeva prin mine au înflorit pe veci trandafirii.
Era un anotimp, nu-mi amintesc care.
Nici tu nu-ți amintești.
Nu contează. De la un moment dat nu mai contează deloc.
Din momentul în care treci toate chestiunile în capitolul intitulat "Neimportante" și trăiești doar cu ce-ți mai amintești încă.
Și-ți pare că asta e tot ce contează.
Și de fapt chiar asa e: asta e tot ce contează.
Important e doar să trăiești.
Maxim, infinit, insolit și... acum.
Cu tot ce ai sau nu ai la îndemână, ori la îndeminte.
Inima are memorie și ea.
Atâta doar că ea nu uită nimic.
Memoria ei nu e volatilă, e permanentă.
Ea depozitează toate simțirile în cămările sufletului.
Acolo stau la naftalina neuitărilor noastre sentimentele, emoțiile, trăirile, simțirile ... toate.
Acolo tragi cu coada ochiului când ți se face dor, de una, de alta...
Ca să mai trăiești fiecare simțire din nou la tine în piept... încă o dată.
Acolo nimic nu se pierde, nimic nu trece,  nimic nu se uită.
Și ce-i mai important decât toate, acolo nimic nu se transformă.

Ceea ce se transformă continuu ești tu.
Tu și ideile tale despre tot și despre tine.
Restul rămâne nemișcat, sedimentat în sufletul Lumii.

Trăim, încă de la începuturi în Iubire.
Un alt fel de iubire... Gratis și degeaba...

www.card-photo.com

Dar cu rost...Pe de rost....

Oana Denis Rotariu

Dincolo de cuvinte

Închizi pleoapele și atingi Lumina Lumii cu ochii inimii, ce trage clopotele iubirilor la tine în piept.

Cu sufletul conectat la inima Universului, nu mulțumești cu cuvinte, ci cu tăceri.

În inima ta găsești întotdeauna necuvintele potrivite, dintr-un alfabet prezent și absent concomitent, în sufletul tău.

E alfabetul unei limbi fără litere, atotînțelese și atotcunoscute, care cuprinde toate necuvintele firii și nefirii Universului.

O limbă negândită, nevorbită, care cuprinde toată cunoașterea lumii.

Ea te ajută să poți mulțumi direct din inimă oricând, oriunde și în orice împrejurare tăcând.

Acum, ție, încotro ți-e orientată atenția?

Recunoștința o manifești când?

Uneori

Câteodată e marea,

Uneori este vântul,

Câteodată nici marea
Nici vântul, nici tu.

Nu toate pe rând

Și nici toate deodată.

Gândul dispare
Rămâne Cuvântul.
Marea și vântul...
Ești Tu?

Foto: George Ziakas

Gânduri dichisite - d' Oana Rotariu: Atunci când iubim sincer... închidem ochii

Gânduri dichisite - d' Oana Rotariu: Atunci când iubim sincer... închidem ochii: Închidem ochii la furii, la cuvinte fără rost... suntem mai toleranți.  Unde e dragoste puțină e pricină multă. Dar dacă iubim cu-ade...

Tăceri clare

Iarbă, vânt,
Nori și pământ,
Ploi și stele,
Doruri grele...

Multe minuni
Și multe rele,
Multe genuni,
Noi printre ele.

Soare, flori,
Alb și fiori,
Lumină și cald,
Iubiri care ard...

Doruri line,
Și patimi puține,
Cuvinte alese,
Atot-înțelese...

"All good things must come to an end."

Într-o dimineață m-am trezit zâmbind.
Se făcuse ziua în care m-am vindecat de tine.
Mă descotorosisem cumva, în timpul nopții, de visele alambicate, fără noimă despre ce și cum ar fi putut să fie, ori cât de frumos a fost.
A urmat apoi o zi de mâine în care te-ai vindecat de mine...tu.
Apoi s-a făcut joi.
Când am uitat de noi...
Amândoi...

14.06.2016 - Frânturi de gânduri nedichisite, aiurea și haihui

Credințe

Cu rădăcinile gândului
Înfipte în nimic concret
Ne dăm, fără înfrânare,
Cu presupusul
Despre orice, oricine, oricând
Oricum, cu nonșalanță
Și fără să băgăm de seamă
Cât de departe suntem,
Ori cât de tare
Ne depărtăm continuu
De Adevăr.
Cu rădăcinile inimii
Înfipte în nimic concret
Ne ancorăm firesc, discret
Și fără de tăgadă în Absolutul
Fără de-nceput sau sfârșit
Ce șade peste tot și-n noi.

Ne unim noi cu El?
Sau El cu noi?

www.card-photo.com

Soarele e sus pe cer și pentru tine

Bună dimineața!

Astăzi dă-ți voie să afli, să ştii, să vezi că nu exteriorul îți modelează interiorul... sensul e invers...

Ce vine azi înspre tine e rezultatul a ceea ce-ai făcut, spus, gândit ieri...

Nu exteriorul ne schimbă percepțiile ci percepțiile noastre pot transforma exteriorul.

În ziua în care eşti îndrăgostit şi fericit o ploaie care te udă până la piele te face să râzi şi-ți pare o binecuvântare.

În ziua când eşti morocănos îți pare că lipsa umbrelei într-o zi ploioasă e ceea ce ți-a stricat armonia zilei.

Cu toate astea ploaia continuă să cadă pentru a uda Pământul însetat... ea nu are nicio legătură cu smintelile tale...

Nu ploaia îți modelează interiorul, ci felul cum eşti tu pe interior poate schimba percepția ta asupra ploii...asupra lumii...

O zi cu soare îți doresc! Atât de mult sau de frumos pe cât îl poți vedea, ori ai nevoie...

Oana Denis Rotariu

Soarele e sus pe cer şi pentru tine...

O grimasă mare cât un zâmbet

În una din zilele trecute am participat la o ședință.

Am mai fost și altă dată la ședință în compania acelorași persoane.
Nu vreau să spun la ce fel de ședință, fiindcă nu asta face obiectul discuției noastre, e neimportant.
Important e că am rămas și de data asta cu gândul la aceeași persoană care mi-a atras atenția și prima dată.
E impresionant cum pe chipul ei zîmbitor poți citi toată nemulțumirea Pământului.
E o stare de fapt ce s-a așezat și cuibărit peste tot prin ea, din câte am băgat de seamă.
Nu știu dacă ea realizează acest aspect, sau își dă cât de cât seama despre acest lucru.
Cel mai probabil nu. N-are vreme. Presupun că nemulțumirea asta îi cam ocupă tot timpul.
Am aflat mai apoi că e un om nefericit, care a trecut printr-un divorț oarecum recent.
Nu cunosc deloc acest om, dar cu siguranță nu e ușor să treci printr-o experiență de felul acesta.
Nu aș vrea să-mi dau cu părerea despre ce și cum e de făcut în acest caz.
Nu sunt în măsură și nu e treaba mea. E treaba ei. Lecția ei. A lor.
Ceea ce e impresionant însă e cum reușește să adune pe masca chipului, într-o grimasă mare cât o zi de post, toată urâțenia și nemulțumirea lumii ei.

Extrapolând ideea la fiecare dintre cei care suntem, ma gândesc că bine ar ma fi ca fiecare dintre noi să ne putem privi în fiecare moment cu sinceritate deplină, absolută.
Poate că am reuși să observăm că atunci când toate ne merg pe dos, toate ne par invers de cum ar trebui să fie, lumea din interiorul nostru ne pare a fi urât mirositoare și e cu susul în jos.
Toate închipuirile legate de gândurile noastre egotice tronează atunci prin noi și ne bagă suferința adânc până la rădăcinile sufletelor noastre schingiuite de gânduri fără sens.
Atunci, noi înșine suntem singurii responsabili că ne lăsăm acaparați cu totul de nemulțumirea ce izvorăște din suferința din noi.

Când toată lumea noastră e cu susul în jos, să ne privim cu sinceritate în oglinda inimilor noastre.

Poate că nu lumea e invers. Poate doar căruța noastră cu gânduri ne-a trăsturnat percepțiile pe dos.
Și poate, într-un moment de sinceritate, reușim să găsim că ne e mai ușor să ne repoziționăm noi în raport cu lumea din închipuirea noastră.

Mult mai ușor decât să învârtim pe dos lumea toată, ca s-o recalibrăm, funcție de nebunia nemulțumirii ce șade în noi.

Cine știe?

Vrei o relație de vis?

Ce mult si prost a evoluat omenirea!
 Astazi avem retete pentru toate.
Intram pe facebook ori pe google si fara niciun efort gasim tot felul de persoane, care mai de care mai avizate, care sa ne ofere dupa caz, retete infailibile pentru orice.

Absolut orice.
Dimineata la cafea e primul meu moment de tihna al zilei. Cateodata si ultimul.
Si cum moda dicteaza dintotdeauna, deschid facebookul si citesc pret de-o cafeluta ce mai scrie pe acolo... mai postez si eu cate ceva si apoi imi continui rutina zilnica.
Azi dimineata mi-au ajuns sub ochi cuvintele foarte argumentate ale unui "psiholog alfa" care oferea cu generozitate retete pentru cei care vor sa-si gaseasca jumatatea menita a completa armonios intregul.
Recunosc cu sinceritatea-mi caracteristica ca n-am citit mai mult de trei-patru fraze, asa ca puteti sa considerati ca n-am cum sa-mi dau cu parerea, fiindca e complet neavizata.
Cu toate astea pot avea curajul asumat de a pleda cu vehementa pentru ascultatul instinctului personal, in astfel de situatii.
Intotdeauna, fara echivoc si in orice circumstante atragem exact ceea ce avem nevoie in acele momente.
In ceea ce priveste relatiile, daca mereu ele seamana intre ele si mereu esueaza nu inseamna ca suntem lipsiti de noroc.
Daca povestea se repeta e pentru ca a ramas o parte neinvatata din lectia adusa de acele relatii nefericite.
Lectia e intotdeauna despre noi, nu despre celalalt.
Vrei o relatie armonioasa, sincera, pe gustul tau?
Nimic mai simplu: impaca-te cu tine si fii tu insati ori insuti.
Gaseste ce anume faci gresit sau care frica ascunsa in maruntaiele subconstientului tau te saboteaza.
Niciun psiholog, oricat de dibaci ar putea fi, nu e mai iscusit decat sinele tau sau decat Universul care intotdeauna stie ce-i mai bine pentru tine.
Vrei o relatie de vis?
Asculta-te, iubeste-te, fii sincera sau sincer cu tine, fii autentica ori veritabil.
Si fara doar si poate Universul nu va ezita sa-i ghideze fiintei potrivite pasii direct... inspre tine si inspre inima ta...

Fara indoiala si cu certitudine...

Ori poate că suntem...

Nu ești nemuritor, nici eu nemuritoare.

Numai ce s-a născut între noi e făcut să dăinuie.
Bucățica de eternitate din piepturile noastre e sortită veșniciei.

Noi nu suntem veșnici. Sau poate că suntem...
Ori poate că putem deveni... la un moment dat.
Atunci când ne oprim de alergat și ne contopim iubirile și iubirea ce-au trecut și trec prin noi.

03.06.2016

Când devenim una cu Lumina ce șade în noi...
Când ne oprim ca să devenim ceea ce deja... suntem...

Gânduri dichisite - d' Oana Rotariu: De cine se ascunde frica mea de moarte?

Gânduri dichisite - d' Oana Rotariu: De cine se ascunde frica mea de moarte?: Îmi plăcea să cred că, odată cu vindecarea tumorii de la sân, mi-am vindecat și frica de moarte. Chiar puteam să mă uit în oglindă, țint...

Gânduri dichisite - d' Oana Rotariu: Existența în iluzie...

Gânduri dichisite - d' Oana Rotariu: Existența în iluzie...: Replică: „Din experiența mea de viață, așa scurtă cum este ea, am   învațat că eu îi pot determina curgerea. Că trebuie să mă lupt  ca e...

Despre 1 iunie...

Copilărie...

O perioadă de timp din ce în ce mai scurtă, mai fadă, mai lipsită de bucurie adevărată, autentică...
Nu e vina copiilor. Se pare că noi, adulții, deprindem din ce în ce mai bine obiceiul de a crește copii bătrâni.
Bătrâni în comportament, în atitudine, nu și în înțelepciune, ori învățăminte.
Maturi în dorințe, dar nu și maturi emoțional.
Sufletul în schimb e de copil. Caz în care experiențele sunt infinit mai dureroase, mai greu de digerat.
Câteodată dor până la boală.
Fiindcă un suflet ciuruit va genera întotdeauna chin și boală.
Fiindcă o emoție puternică reprimată nu poate duce la nimic bun.

1 iunie... Ziua copilului...
Câți dintre noi am mai vrea pe asemenea timpuri să mai fim copii?