joi, 7 august 2014

Simplu ca ”bună ziua!”


Fiecare scrie ce vrea. Asta pot să accept.

Am citit pe undeva, pe un blog, cum un anume domn a ales să scrie despre sex o carte întreagă. Foarte inspirat subiectul. Vandabil.

Sinceră să fiu, omul scrie bine... chiar dacă nu sunt în asentiment cu tot ce povestește dumnealui pe acolo.

Ce m-a deranjat nu a fost ce scrie, nici cum scrie, ci doar replicile domniei sale la comentariile de pe blogul său.

Inițial am vrut să-i răspund în aceeași manieră.

Dar de răutăți gratuite oricine e în stare.

Mai greu e să-ți muști limba și să-ți înghiți propriul venin, sperând în taină să nu-ți cauzeze.

Și-apoi dacă aș fi făcut la fel cu ce aș fi fost diferită de el?

Așa că am ales să povestesc situațiunea la mine pe blog, ca să-mi iau de-o grijă.

Se discuta aprins pe marginea unui articol postat si pe pagina de FB si pe blog.

Materialul era, de data asta, despre iubire.

Cineva comentase că iubirea nu are nicio legătură cu sexul, iar domnul scriitor îl contrazicea cu spor, ironic și acid, spunând ceva de genul că niciun bărbat nu întoarce capul pe stradă după inteligența unei femei, că ea trebuie ca în primul rând să arate ravisant pentru a intra în calcul, ca să nu-i dea cu virgulă și să merite, iar iubirea e musai legată de sex...

Evident, asta m-a revoltat și chiar dacă n-am replicat acid, l-am tras ușor de mâneca cu următorul comentariu: 

Clar ca lumina nopții. Întreb și eu, ca o novice ce mă aflu: atunci când îți moare cucul, dispare cu desăvârșire și cântecul lui din inima ta?

Stimabilul mi-a replicat: 

 ”Pentru un bărbat e foarte grav dacă-i  moare cucul”.

I-am răspuns: 

” Știu, dar nu asta era discuția. Nu e un secret pentru nimeni că întreg universul masculin se învârte în jurul acestei păsări.”

Și fără să fie nevoie, am ținut să menționez că:

 ”Se poate să mă înșel, dar din punctul meu de vedere, dragostea și sexul nu pot fi privite nici distinct, dar nici nu se poate pune semnul egal între ele, ori să credem că se induc numaidecât una pe cealaltă.

Sunt combinații de n luate câte k variante posibile, în funcție de oamenii implicați, de felul lor, educația primită, gărgăunii de la mansardă, de așteptările lor...

Și :

”Cântecul cucului va răsuna la tine în bătătură dacă melodia pe care ți-a cântat-o a atins corzile sufletului tău... chiar dacă el nu mai are aceeași voce frumoasă de altădată sau chiar dacă s-a hotarât să nu mai cânte deloc.”

N-am mai primit niciun răspuns.

Da. Sunt de acord că niciun bărbat nu întoarce capul pe stradă după inteligența unei femei. Dar e mai mult decât foarte probabil că nici după iubirea ei n-o face.

Niciun bărbat nu iubește toate femeile după care întoarce capul.

Asta e doar un sport pe care-l practică pentru a-și dezmorți cervicala.

Și poate n-ar fi nevoie să depună nici măcar acest efort, dacă ar putea privi 180 grade ca femeile, care n-au nevoie să întoarcă capul după nimic pentru a vedea tot, dintr-o privire.

Dumnealui care a scris o carte întreagă despre sex ar trebui să știe mai bine că în pat e mult mai plăcută și mai senzuală senzația de pufoșenie decât cea de lovitură cauzatoare de  vânătăi...

Așa cum am spus la început, nu sunt și nici nu mă consider o expertă în ale sexului.

Despre iubire însă pot povesti mai multe...

Iubirea între două persoane e o chestiune de chimie.

Ea n-are de-a face nici în clin nici în mânecă cu rațiunea, nu are nicio logică și nu se poate explica nicicum...

Ea se poate doar simți sau nu...










Simplu ca ”bună ziua!”

4 comentarii:

  1. IUbirea este o taină și presupune o intimitate: intimitatea trăită, împărtășită între cei ce se iubesc. Sexul este o taină, o minune prin care mâinile nevăzute divine zidesc în pântecele femeii, viața. Noi nu facem nimic. Dumnezeu face. Noi putem să iubim cât mai mult , iar a iubi este chimie, dar dacă acea chimie neînțeleasă este completă, corectă presupune multă dăruire, jertfelnicie care pot să se elibereze de robia, condiționalitatea sexului. Sexualitatea nu este determinată de mărimea sau grosimea cucului ( se foloseste cuc ca denumire vad) sau de altceva... sexualitatea este o formă de manifestare a iubirii și se exprimă întreaga viață într-un fel sau altul. Oamenii ăși întorc capul după femei din mai multe motive: admirație, dragoste, pasiune, exercițiu pentru cervic.. Întorci capul când descoperi femeia dincolo de imaginea aparentă a femeii, fără a dori să faci sex cu aceea... Fiind legați de vizual atât de mult, vrem să vedem femeia, poezia și farmecul din ea, minunea zidită de mâini divine, cu ochi și gânduri curate... Fiecare om se raportează la dragoste și sexualitate funcție de spiritul său, credința și sufletul său... Când îți moare cucul rămâne dragostea. Poate...

    RăspundețiȘtergere
  2. Suntem atacați vizual și mental doar de sexualitate. Ieri am văzut un film de dragoste de anul trecut, englezesc, in care nu au prezentat pic de sex. Americanii ni se pot abtine. Doar dragoste. Doar simțăminte. .. oare de ce subiectul a căzut în ridicol în fata "raporturilor sexuale"? Iar termenul l-am folosit înadins.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

      Ștergere
    2. Pentru că subiectul ”dragoste” sau subiectul ”iubire” n-o să poată ajunge deocamdată la fel de mercantil cum e cel despre ”sex”.
      De ce? Pentru că majoritatea omenirii se află cel mult la nivelul chakrei a 3-a, situată sub stern, deasupra plexului solar. Deci pentru majoritatea oamenilor ceea ce contează e: instinctul de supravietuire, securitatea, forta vitala (caracteristice chakrei 1), sau la nivel mental creativitatea, emotional – bucuria, spiritual – entuziasmul (caracteristice chakrei a 2-a) și, pentru puțini,contează puterea interioara, emotional – expansivitatea, spiritual – toate aspectele cresterii (chakra 3). E de lucru să ne ridicăm vibrația până la nivelul chackrei 4 și mai sus. Mai mult ține de perseverență și disciplină...
      Mulțumesc că aști, Andra! <3

      Ștergere