marți, 29 aprilie 2014

Oare Dumnezeu ne judecă la tot pasul?

Nu e întâmplător că destinul ne face să deschidem ochii pe pământ într-un anume loc și ne dă identitate într-o anumită rasă, etnie, religie și cultură.

Dar traseul pe care îl urmăm în viață e dictat de alegerile noastre.

Care anume dintre ele? Toate.

Toate situațiile de viață pe care le întâlnim și pe care ne grăbim să le catalogăm în fel și chip vin fără manual de utilizare.

Cu toate astea, de fiecare dată, ne este pus la dispoziție întreg arsenalul de ustensile de care avem nevoie pentru a le soluționa.

Pe undeva în evoluția asta a noastră ne-am obișnuit să credem că Dumnezeu e acolo sus pentru a ne judeca la tot pasul.

Felul în care am fost educați ne determină să vedem greșeli și vinovați peste tot în jurul nostru.

Uneori, pare că reușim să ne regăsim liniștea doar atunci când avem înspre cine arăta cu degetul, sau să găsim pe cineva în ograda căruia să putem arunca toată așa-zisa vină.

Te-ai întrebat vreodată oare ce gândește Dumnezeu atunci când privește o balerină care face câțiva pași incorecți?

Ce-și zice El când o vede cum se chinuie zi de zi să-și perfecționeze tehnica, eleganța și armonia mișcărilor, când se străduiește să-și rafineze expresiile și trăirile interioare spre a ne putea transmite nonverbal o poveste?

Crezi că i-ar considera greșeli sau doar încercări nereușite în drumul ei spre desăvârșire?

E oare întâmplător că pentru a-și urmări evoluția, balerina se privește și se antrenează într-o încăpere cu oglinzi montate pe toți pereții?

Nu e oare mai ușor să ne observăm din exterior și ăsta e motivul pentru care ne privim în oglindă?

Cred că ar fi mai potrivit să facem și noi la fel.
Să ne observăm fără a ne critica, să ne acceptăm fără a ne învinovăți și să ne respectăm toate deciziile oricât de bune sau rele ar putea părea în ochii altora.Iar dacă ceva nu ne-a reușit așa cum am sperat, să ne iubim, să nu ne denigrăm în ochii propriei conștiințe și  să mai încercăm încă și încă o dată.

În definitiv, cred că așa face și Dumnezeu: pentru că ne iubește și ne are grija, ne privește nu pentru a ne judeca, ci doar ca să ne pună întotdeauna și necondiționat la dispoziție tot ceea ce ne trebuie, în fiecare moment al vieții noastre.

Pentru ca să creștem, să ne întărim și să ne desăvârșim El ne lasă să cădem și să ne ridicăm ori de câte ori avem nevoie…

Iar dacă vreodată nu găsim puterea de a ne ridica și singuri, El ne trimite în drum acele persoane care exact în acel moment au nevoie să întindă cuiva o mână de ajutor.

Fie că putem vedea sau nu, sau putem conștientiza sau nu, suntem îngeri unii în viețile celorlalți.…

Iar câteodată, îngerul vieții noastre așează ca pe un buchet de flori sufletul nostru pe banca goală din viața altui înger…Nevoia unuia de a fi salvat e întotdeauna completată  de nevoia celuilalt de a salva pe cineva…Frumusețea situației e că, până în final, nimeni nu știe, cu certitudine, cine pe cine a salvat cu adevărat. 

(Fragment din Pădurarul de la Băile Felix - Curentul Internațional http://www.curentul.net/)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu