Poveste idioată

M-am trezit într-o dimineață devreme, speriată și cu respirația sacadată, încercând cu disperare să-mi înghit nodul din gât în timp ce lacrimile îmi stăteau pe vârful nasului, pentru ca visasem că ai plecat.

Ce nostim!

Cum să pleci? 

De ce-ai fi facut-o, atât timp cât nici măcar nu ai venit vreodată?

Și totuși golul din suflet trebuia umplut cu ceva, așa că te-am bocit ca pe mort de l-am umplut ochi cu lacrimi, te-am declarat rătăcit și mi-am continuat ziua de ca și cum nimic nu s-ar fi intâmplat.