Elogiu vieții

Viața...Iubesc viața!!!

O iubesc aproape la fel de mult cât mă iubește ea pe mine.

Au fost momente când ea m-a iubit cu mult mai mult, de mii și mii de ori mai mult decât o iubeam eu pe ea.

Mă trezeam de dimineață cu tot corpul plin de fel și fel de dureri. În fiecare zi experimentam o durere noua, nemaiîntâlnită până atunci, și mă tot întrebam ”Doamne, până când?

Ce ai tu în plan cu mine și oare cum vor sfârși toate astea?”

Stăteam minute în șir în capul patului și nu aveam curajul și nici motivația să mă ridic în două picioare și totuși, la un moment dat o făceam.

Nu știu din ce rațiune, dar o făceam. Probabil că viața îmi dădea imboldul de a mă mișca.

Nimic nu e static în viață și atâta vreme cât ea a constatat că eu încă mă mai mișc, cu toate că nu întrezăresc nimic bun la linia orizontului, probabil că a considerat că e un motiv suficient de bun să merit să trăiesc.

Iubesc viața și pe zi ce trece o iubesc din ce in ce mai mult, mai altfel, mai profund, mereu mai diferit și mai cu încredere.

Iubiți-vă viața - ea va ști întotdeauna să vă arate recunoștință!