Existența în iluzie...

Replică:

„Din experiența mea de viață, așa scurtă cum este ea, am învațat că eu îi pot determina curgerea. Că trebuie să mă lupt ca ea sa capete un anumit sens. Și lupta este între mine, cel creat de Dumnezeu după chipul și asemanarea Lui și între mine, cel plin de defectele și patimile pe care diavolul le-a sadit în ființa mea. Lupta este între mine și lumea care încearcă să imprime cursul dorit de ea vieții mele. Și cred că e bine să înoți împotriva curentului, atunci când acesta nu te duce la limanul cel bun. La fel ca în parabola aceea cu lupul cel bun și lupul cel rău. Care dintre ei învinge? Cel pe care îl hrănești. Deci între ei se duce o lupta. Nu asta se întamplă în sufletul fiecăruia în fiecare zi, pentru fiecare decizie, fie ea cât de mică?” (A.C.)

Replică la replică:

Viața e o luptă între tine și tine, un război în care tu ești in ambele tabere.

Lupta de care vorbești e de fapt o strădanie a fiecăruia dintre noi să ajungă la desăvârșire.

Tu ești și raiul tău dar și iadul tău, e drept.

Dar viața e o curgere.

Dacă te abandonezi ei și voinței divine, dacă accepți că tot ce vine înspre tine e spre folosul tău n-o mai simți ca pe un efort, ca pe o zbatere.

Nimeni nu te poate opri să mergi împotriva curentului, dar cât timp poți înota așa?

Lupta, efortul, îl resimți din pricina nevoii de control, nu din alte pricini.

Dacă lași frâiele în mâinile Lui nu mai resimți totul ca fiind atât de anevoios și ai timp să mai admiri și peisajul.

Ai vreme să te bucuri cu-adevarat  și să apreciezi tot ce găsești în ea.

Nu știu cum e în sufletul fiecăruia, dar al meu e cu siguranță, zilnic, plin de dileme.

Cu toate astea am renunțat la luptă de ceva vreme și mă bucur să trăiesc fiecare clipă în și cu iubire.

Viața e Dumnezeu, iar Dumnezeu e pace și liniște...

Și... multă iubire și tihnă, nu-i așa?

Foto: www.card-photo.com

Starea de conflict se poate naşte numai în dualitate.
Doar în minte te poți afla în dualitate, în inimă eşti tot timpul unu.
Sau una...
În inimă eşti una cu TOTUL, eşti neseparat de nimeni şi nimic.
În inimă nu există timp, spațiu, axe de coordonate, puncte de referință.
În inimă eşti liber, fericit şi eşti întreg.
Atunci când eşti doar unul nu poate exista conflict: cu cine să te războieşti?
Lupta apare doar atunci când există doi, iar doi există doar în închipuiri, în minte.
Deci niciuna din luptele tale nu sunt reale. Sunt plăsmuiri ale minții, sunt gânduri, sminteli, aroganțe ale egoului.
Spui că există doi de TU, doi de tine între care se dă o luptă: unul creat de Dumnezeu si unul în care diavolul îşi țese intrigile.
Acel loc în care cineva sădeşte răul nu tot de Dumnezeu a fost creat?
De unde a apărut acel loc din tine?

Şi din câte văd eu mai există şi un al treilea care urmăreşte tot acest spectacol macabru, această luptă crâncenă ce se dă pentru supraviețuire.

Acel spectator care urmăreşte din umbră și cuminte disputa cine e?

El ce rol are dacă are sau în cazul în care n-are de ce n-are niciun rol în toată povestea asta?

Poți avea iluzia că faci, că dregi, că alegi şi urneşti mersul lucrurilor după cum vrei tu.

Dar e doar o iluzie...

Nimic, niciun fir de iarbă nu se urneşte însă fără ştirea Lui, fără îngăduința divină.

Foto: George Ziakas

Şi dacă tot a venit vorba de alegeri, odată ce L-ai ales pe Dumnezeu nu mai există niciun loc din tine în care şi-ar putea băga altcineva coada.

Lupta vine din dualitate, iar atunci când trezeşti în tine conştiința lui Dumnezeu nu mai poți fi doi, eşti întotdeauna unul. Eşti mereu cu El în inimă, una cu El şi cu voința Lui.

Războaiele, conflictele, intrigile, luptele țin de ego şi se duc doar atunci când există doi.

Iar doi pot exista doar în minte.

În inimă eşti întotdeauna doar unul ...sau una...

Oricine ai fi tu cel care ai ales să citești acest text, te iubesc şi-ți mulțumesc că eşti... 

...exact atât de minunat cum îți pare acum că ești!