Siderare

Am realitatea
Răsturnată
Cu capul in nori
Şi mintea vărsată
Adânc printre zorii
Răsăritului
Apăsat pe tâmplele
Lumii şi îndesat
În inima timpului
Şi necuprinsului
Atoateîncăpător.
Cerul stă prăvălit
Peste imaginea lui ireală
Şi aşteaptă să-mi ridic
Ochii inimii în sus, către El.
Ori poate că n-aşteaptă nimic.
În statornicia Sa
Aşteptarea nu înseamnă
Mare lucru.
Nici mic lucru.
Nu face nici măcar cât un fleac.
E nulă şi neavenită.
Complet inexistentă
Insignifiantă şi nerâvnită.
Am căruța realității
Răsturnată cu susul în jos
În mirificul nerăvăşit
Al poveştii inimii mele
Şi nu fac decât atât:
Mă uit la ea deloc ciudat
Mă minunez şi mă mir.