Iarba cuvintelor
Uita să mai crească.
Ieşeau în loc
Unul câte unul
Perii albi
Ai deziluziilor,
În creştetul
Poeziilor fără rime
Şi fără cuvinte.
Pe unde treceai tu
Iarba vorbelor uita
Să mai crească.
În locul ei
Creştea o eternă
Iubire mistuind
În trăiri
Nespusele cuvinte
Şi eternele păreri
Ale minunilor
Care vrem să fim
Fără să ştim
Că de fapt...
Deja suntem.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu