Expun o convingere la care am ajuns în timp. E posibil ca și această convingere să sufere transformări peste vreme.
Omul trebuie tratat ca un tot: fizic, mental, spiritual și sufletește.
Ceea ce reușim să tratăm din exterior e doar efectul felului în care
omul gândește, simte, acționează. Câteodată nici măcar atât.
Boala, suferința fizică e doar un semnal de alarmă pe care Sinele îl trage să-ți arate că ai de lucru pe undeva la tine, că ceva nu faci bine de prea multă vreme.
E bine că medicii eradichează efectele, dar să nu uităm că mult mai adânc în noi rămân netratate cauzele.
Pentru o vindecare completă e nevoie ca în tratarea bolii să
colaboreze o echipă formată din pacient, medic, psiholog, duhovnic/ghid spiritual, iar tot efortul să se desfășoare sub lumina
conștiinței lui Dumnezeu.
Altfel nu tratăm, nu vindecăm nimic, ci doar peticim.
Pare utopie...
Deocamdată fiecare face cât și ce poate cu ce are, îi este permis sau își permite.
Până la urmă, orice suferință te poate învăța despre Dumnezeu. Iar dacă nu te-nvață, măcar te apropie.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu