Ne-am căptușit cu o răceală...

Primăvara iară...

Când soare cu dinți, când nori, când frig, când cald, când frumos și bine, când rece de-ți tremură și oasele-n tine, când vânt, când calm și senin.
Vremea de azi e ca omul... Cine să ne mai înțeleagă?

Nu știu să mă adaptez din mers la condițiile de climă. Dacă aș fi știut nu mă căptușeam cu o viroză de toată frumusețea.
Ori poate că nu-i viroză? Cine știe? N-am chef de doftori și doftorii.
Nici n-am nevoie. Ca să fac haz de necaz aș putea zice că, în caz de necesitate iminentă, mi-aș putea lua toate informațiile de la TV. Dacă aș avea curaj să mă încumet să mă uit la un film până la capăt, la final cu siguranță că aș ști exact ce hapuri să iau și unde să le găsesc mai ieftin. Dacă n-aș fi complet lămurită, ar fi suficient să deschid radioul, chiar dacă doar cu intenția de a asculta ceva știri sau muzică. Informațiile lipsă cu siguranță se vor completa, ca prin minune.

Vorbesc cu șeful și-mi mai iau o zi de concediu.
Aerisesc casa, fac o oală mare cu ceai de la Iacobs. Așa-i spun eu unui coleg minunat. Iacob e un om deosebit care la două vorbe spuse a treia e o onomatopee, menită să întregească explicația și să lămurească pe deplin interlocutorul. Astfel spusele-i sunt întotdeauna foarte pitorești. Un deliciu de om! Mi-a adus o pungă de tot felul de plante medicinale strânse de mânuța lui și uscată la el în gospodărie: mentă, tei, soc, muguri de brad, mușețel...
M-a asigurat că dacă beau o găleată de ceai fierbinte cu miere de albini ”fffffșiiiiit” mă fac bine.
Deocamdată am făcut o oală de 3 litri și-o împart cu Rareș care e și el răcit cobză.
Deci ar trebui să mai bem azi încă șapte oale dintr-astea, pline cu ceai. Sper să ne țină vezicile!!! Bine măcar că stăm acasă.

A venit primăvara...
Joy, motanul, țopăie fericit și aleargă când afară, pe streașina balconului de sub balconul nostru, când demonstrativ a fericire prin fața mea.
Se pare că-i priește răceala noastră. Nici nouă nu ne e chiar rău. Doar că tușim de parcă vrem să ne desfacem în două, ne dor toți rărunchii, gâtul și urechile.
În rest toate bune. Poate că și ele, trupurile nostre, au și ele nevoie ca, din când în când, să le acordăm ceva din atenția noastră. Vă mulțumim, am înțeles mesajul!

E primăvară și e post...
Gâtul m-a învățat să tac, urechile să ascult tăcerea și plămânii să am încredere în viață... 
De restul ... beau ceai...

Altceva... nimic. Primăvară peste tot și... cam atât...

Oana Denis Rotariu
31.03.2017