Să stau fără frică

Astăzi vreau să stau fără frică.

Nu pe marginea unui balcon de la etajul cincizeci al unui zgârâie-nori.

Nici la ultimul etal al Turnului Eiffel, ori pe un pod de sticlă, suspendat la 180m deasupra unui hău, undeva prin China.

Astăzi vreau să stau fără frică, undeva uitată, într-un fotoliu.

Doar să stau și să lenevesc fără ca niciun gând să nu se împotrivească lenevirii mele.
 
Să stau fără grija că aș avea cine știe ce altceva mai bun de făcut.
 

Să stau fără teamă și fără să-mi pese de like-uri, de emailuri urgente, de telefoane sau de tot felul de griji inutile și fără rost care mi le fac oricum de pomană.

Fiindcă oricât de implicată sau de puțin implicată aș fi, în această metamorfoză continuă a evenimentelor și situațiilor numită viață la cârmă nu sunt niciodată eu.

Deci astăzi vreau să stau pur și simplu.

Fiindcă mi-e dor să stau și fiindcă am cam uitat cum se face asta.

Să stau fără niciun obiectiv la capătul privirii, fără niciun gând urgent, sau important, sau care nu suportă amânare.

Doar să stau contemplând admirativ cum lucrurile se întâmplă atât de firesc, încât să n-am nici cea mai mică remușcare că stau, fără să-mi pese că nu fac nimic.

Să stau și ”să privesc fără de țintă-n sus”...

Atât să fac... suspendată într-un fotoliu departe de lume... strategic pus...

Astăzi vreau doar să stau... nimic în minus, nimic în plus...


E cineva dintre voi care mai știe cum se face asta?

Oana Denis Rotariu, 06.11.2016

Abstinență de...iubire...

Dumnezeu nu te va întreba ce, sau cum ori cât ai trăit, ci cât, sau cum și ce ai iubit.

Sau mai degrabă de ce n-ai iubit când ai fi putut s-o faci și n-ai facut-o...

Fiindcă întotdeauna ți-e atât la îndemână să aduci iubirea în inima ta...

Trebuie să urci doar câteva trepte mai sus, ca să atingi vibrația potrivită și gata...

Apoi să îmbrățișezi cu inima tot ce-ți iese, ori nu-ți iese în cale, tot ce șade și e dintotdeauna pe cale...

Dumnezeu nu te va întreba ce și cât și cum ai postit, ci pe câți oameni ai reușit să-i hrănești cu și din iubire.

Sau mai degrabă, câți oameni ai săturat cu bunătatea inimii tale.

Ori mai cu seamă pe câți dintre ei i-ai putut ierta din tot sufletul. Câți începând cu tine...

Dumnezeu nu te va întreba ce, sau cum ori cât ai trăit. Ci pe cine și cât ai iubit.

Și nici măcar nu te va pedepsi pentru neiubire. Până la EL tu te vei fi pedepsit deja cu vârf și îndesat singur...

Oana Denis Rotariu, 03.11.2016

Numai iubire

Până dimineața ești tu, iubite...

Soarele răsare și apune din același loc al inimii mele.

Numai tu ești mereu în altă parte a lumilor mele, iscodind lumina.

De seara până dimineața, de dimineața până seara, de sus în jos, de jos în sus... ești tu, iubite...

De la stânga la dreapta sentimentelor și iluziilor mele citesc despre tine, ori pentru tine...

Același poem, aceeași nuvelă, același roman necuprins, nescris de iubire...

Ești tu... numai tu, iubite...

Numai tu... 

Numai iubire...

28.10.2016

Nedesfrunzită de toamnă

 

Adună în sufletul meu … toamna… !

Cătinel, frunză cu frunză, până zăgazurile ochilor se vor revărsa către cer…

Cuibăreşte tot ce-a mai rămas verde şi adun-o în privire!

Apoi priveşte către mine!

Melancolia ochilor îți va prinde din zbor iubirea şi-o va aşeza mai apoi la loc, la tine în suflet …

Te iubesc prea mult ca să nu-ți las în dar iubirea pentru mine…!

E toamnă ruginie, dar în suflet e mereu verde...

În inimă, cântecul iubirii nu muțeşte niciodată…

Doar îşi schimbă tonalitatea... uneori mai înalt, alteori mai adânc...

E toamnă… E iubire…

Păsările pleacă şi totuşi inima nu rămâne niciodată desfrunzită…

Cel puțin … nu şi inima Toamnei...

Cel mult… nu şi inima mea…

O zi minunată să ai! Şi tu...

Mulțumesc, Doamne, pentru toate!

Foto: George Ziakas, Muntii Ciucas

Oana Denis Rotariu

"Love is in the Air"

Altă altă zi.

O dimineață frumoasă de toamnă.

Afară plouă și e rece.

Iau oglinda cu picior și mă proțăpesc la geam să mă machiez.

Ca de obicei, sunt în întârziere.

Inspectez cu privirea pe coclauri orizontul nevăzut, prin breșa de perspectivă ce se deschide în laterala din stânga a blocurilor din fața blocului meu.

Ieri am observat cu emoție că unei vecine de la scara C i-a crescut burtica.

Vecinul, soțul doamnei, coboară de un timp mai repede cu jumătate de oră, să încălzească ori să răcorească, după caz, aerul din mașină.

Astăzi e tare frig și plouă.

Vecinul coboară mai repede decât de obicei...

Declarație de dragoste nerostită...

Ca un elogiu adus iubirii lor, vieții nenăscute și divinității din și dintre ei.

Și deși e frig și plouă,  vorba englezului: "Love is in the Air".

Nu-ți uita umbrela acasă, să n-o ude!

Oana Denis Rotariu
11.10.2016

Toamnă mai aproape de mine

Zi de toamnă liniștită.

Afară și-năuntru senin.

Cerul dimineții învelește în roz orizontul. Sus ... rămâne albastru. Clar și albastru.

Un vânt rece îmi bate la geam.

Deschid și-l poftesc în casă. Îi place la noi, dar nu zăbovește prea mult.

Papagalii mă ceartă, fiindcă nu-i bag în seamă. Îi laud și le spun că-i iubesc. Frecvența trilurilor lor se schimbă cu o treaptă, două mai sus, spre înălțime.

Motanul adună frunze de pe acoperișul balconului vecinei de la parter.

Le aduce în sufragerie și mi le așterne la picioare.

Face apoi cu ele cărare, peste tot prin casă pe unde trec pașii mei.

Motanul aduce toamna cu câteva frunze mai aproape de mine.

Zi de toamnă liniștită.

Telefoanele nu sună. Niciun zgomot nu deranjează tăcerea. Liniște.

Doar ceasul se aude ticăind - împarte liniștea în fragmente mai mici... de conștiență...

Zi de toamnă luminoasă...

Timpul și liniștea stau încremenite.

Toamna trece tăcut...

By Iuliana Ojog, www.card-photo.com

... cu o câteva frunze uscate, mai aproape de mine...




 Oana Denis Rotariu
     08.10.2016

Nemărginire rotundă

Ai fi vrut să-ți împarți nemărginirea cu mine, începând de la marginea ultimului vers dintr-o poezie de dragoste.

Şi eu aş fi vrut.

Mi-a fost însă peste putință să divid strălucirea stelelor şi a sorilor de pe cerul sufletului tău.

Erau aidoma luminii de la răsăritul dorurilor mele ... şi parcă m-ar fi durut atingerea.

Ori poate că mă durea despărțirea lumilor din universului iubirilor tale.

Sau poate cea din amintirile iubirilor mele...

Ori poate nimicul desăvârşit ce a rămas din ele...

Ai fi vrut să-ți împarți nemarginirea cu mine.

Eu n-aş fi vrut ... Nu se cădea a fi împărțită, separată, ciunțită...

Ar fi fost suficient să mă lași să mă lipesc de ea...

Să încerc să o fac mai întreagă...

Ori mai rotundă...

Noapte bună să ai!

Oricine-ai crede că ești, oriunde ți s-ar părea că te afli...



Oana Denis Rotariu

Epistolă către Toamnă

Mi-era dor de tine, Toamnă!

Tânjeam după ploile tale reci în care să-mi pot plânge toate nefericirile uitate.

După zilele în care să-mi plâng cu aroganță de milă și să mă plâng de răceala ta.

Mi-era dor de tine, Toamnă!

De felul cum trec frunzele prin tine și nu te dor.

De miracolul pe care ni-l așterni gentil la picioare.

Mulțumesc că ai venit și că ești aici, Toamnă!

Și iartă-mi de pe acum, toate melancoliile, nostalgiile și nemulțumirile care-ți pot vorbi, mult și bine, despre mine!

Îți mulțumesc anticipat și cu recunoștință!

Oana Denis Rotariu, 20.09.2016

www.card-photo.com By Iuliana Ojog