Să stau fără frică

Astăzi vreau să stau fără frică.

Nu pe marginea unui balcon de la etajul cincizeci al unui zgârâie-nori.

Nici la ultimul etal al Turnului Eiffel, ori pe un pod de sticlă, suspendat la 180m deasupra unui hău, undeva prin China.

Astăzi vreau să stau fără frică, undeva uitată, într-un fotoliu.

Doar să stau și să lenevesc fără ca niciun gând să nu se împotrivească lenevirii mele.
 
Să stau fără grija că aș avea cine știe ce altceva mai bun de făcut.
 

Să stau fără teamă și fără să-mi pese de like-uri, de emailuri urgente, de telefoane sau de tot felul de griji inutile și fără rost care mi le fac oricum de pomană.

Fiindcă oricât de implicată sau de puțin implicată aș fi, în această metamorfoză continuă a evenimentelor și situațiilor numită viață la cârmă nu sunt niciodată eu.

Deci astăzi vreau să stau pur și simplu.

Fiindcă mi-e dor să stau și fiindcă am cam uitat cum se face asta.

Să stau fără niciun obiectiv la capătul privirii, fără niciun gând urgent, sau important, sau care nu suportă amânare.

Doar să stau contemplând admirativ cum lucrurile se întâmplă atât de firesc, încât să n-am nici cea mai mică remușcare că stau, fără să-mi pese că nu fac nimic.

Să stau și ”să privesc fără de țintă-n sus”...

Atât să fac... suspendată într-un fotoliu departe de lume... strategic pus...

Astăzi vreau doar să stau... nimic în minus, nimic în plus...


E cineva dintre voi care mai știe cum se face asta?

Oana Denis Rotariu, 06.11.2016