vineri, 20 februarie 2015

Într-o lume fără cuvinte şi fără gânduri am fi cu toții un singur cuvânt, fără nume...


Ar fi o lume albă, înaltă fără etichete sau sentimente, fără frici sau limite, fără nevoi sau vise de îndeplinit.

O lume de poveste fără poveste, în care naraţiunea ar fi starea dobândită în punctul culminant al personajelor fără identitate.

Totuşi, ca să facă cumva sens pentru noi am putea numi acea lume „lumea lui unu”.

Acolo dualitatea nu ar exista nici măcar ca noţiune şi în consecinţă nici conceptul de ego.

Oare toate acestea sunt afirmaţii care n-au nicio bază reală?
Oare tot ce spun e fantezie?

Putem să luăm ca material didactic propriul trup.

Atunci când suntem singuri, când ştim că nu ne vede nimeni nu simţim nevoia să dovedim nimic nimănui.

Celulita de pe coapse nu mai reprezintă nici cea mai mică problemă, iar începutul de chelie e doar un fapt lipsit de importanţă.

Mâna stângă nu găseşte niciun motiv suficient de bun ca să rănească mâna dreaptă, fiindcă exista conştiinţa că ambele fac parte din acelaşi tot.

Aroganţa, infatuarea, invidia, răutatea nu mai găsesc nicio formă de manifestare, atâta vreme cât nu are cum să existe niciun motiv declanşator.

Egoul ia naştere doar în lumea duală, acea lume care împarte totul în eu şi restul lumii.

Lumea cu un singur nume fără nume ar fi un fel de Rai pe care doar l-am simţi - n-am putea să știm că se numeşte aşa...

Ca să simţi măcar câteva clipe lumea lui unu, atunci când te pregăteşti să te închini sau când te aşezi să meditezi, dezbracă-te de tot de cuvântul eu.

Lasă-l să plece din mintea ta şi fă-l uitat, măcar preţ de o rugăciune…

La final întreabă-te cu sinceritate: atunci când te-ai rugat, cine s-a rugat cui?

Nu-i aşa că preţ de o rugă ai fost una cu Dumnezeu, cu existenţa şi cu Universul?

Mulţumesc, Doamne, pentru toate!

miercuri, 18 februarie 2015

Copacii din noi

Copacii din noi
Au verdele în jos
Şi rădăcinile în aer.
Ele stau înfipte adânc
În energia ce pulsează
În inima divină,
Fără de margini
Şi fără de sfârşit.
Copacii din noi
Fac fotosinteză
La lumina
Sufletelor noastre.
Ei aduc
Oxigenul Universului
În plămânii
Şi în lumea din noi
Pentru ca noi să putem
Respira nemărginirea
Odată cu ea...
www.card-photo.com

duminică, 15 februarie 2015

Pledoarie pentru ... un bărbat adevărat

Un bărbat adevărat nu e numaidecât un bărbat rafinat.

Asta nu înseamnă că e un bărbat lipsit de rafinament.

Nu e nevoie să-ți aducă luna de pe cer, nu e nevoie să aibe conturi deschise în bănci din Elveția.

E suficient să aibe un cont deschis în inima ta.

Un bărbat adevărat nu e nevoie să se îmbrace în frac și să știe să danseze tango, ținând între dinți un trandafir roșu.

E suficient să-și țină sufletul între dinții trăirilor și să facă să danseze inima ta pe ringul de dans al iubirilor sale.

Un bărbat adevărat nu-și măsoară bărbăția în lungimea nasului, a degetului mare de la mână sau în numărul de la pantof.

Pentru el zâmbetul femeii care-i stă alături dă indicii relevante și de netăgăduit referitoare la dimensiunea bărbăției sale.

Un bărbat adevărat nu e cel a căror mâini sunt obișnuite să țină doar coșuri de flori, cutii de bomboane și parfumuri fine.

E acela a căror brațe știu să ridice de pe umeri toate poverile lumii tale atunci când ele par a se nărui odată cu tine.

Un bărbat adevărat nu locuiește doar în gânduri, în povești, în filme sau în închipuiri, ci e acel cineva care respiră odată cu tine și locuiește clipă de clipă, în ființa ta...

Un bărbat adevărat e acela care în fiecare dimineață coboară din visul tău pentru a fi mereu lângă tine, pentru a sta firesc, atent și necondiționat... în preajma ta. 

Pentru că până la urmă și într-un final asta e de fapt ... tot ce contează cu adevărat...


Haiku


Inima

Pe noptiera de la
Capul patului trăirilor
Inima mea...

Duminică iar

E duminică.

Duminica prin definiție e o zi a recunoștinței.

În general, cei care mă cunosc și sunt prin preajma mea știu că plâng ușor, aparent din nimicuri.

Plâng dacă o melodie e foarte frumoasă.

Plâng dacă văd imagini care mă ating într-un fel sau altul: chiar dacă e vorba de un râu care curge liniștit sau de războiul din Ucraina.

Plâng dacă-mi amintesc de un suflet de care mi-e dor și pe care îl mai pot atinge doar cu inima.

Plâng la ședința cu părinții când un dascăl adevărat afirmă ”vă garantez eu că nicio ușă nu va fi vreodată închisă pentru copiii care au fost crescuți în și cu iubire”.

Plâng dacă Rareș îmi spune că-i este dor de mine atunci când stă cu capul la mine în poală...

Plâng, plâng și iar plâng...

E duminică iar.

Tot duminică era și acum vreo paisprezece ani, când Rareș avea doar vreo câteva luni de viață, cred că vreo patru.

Ne suisem în mașină să mergem până la o mănăstire din Humor.

Îl țineam în brațe, pe bancheta din spate a mașinii.

Deodată am simțit cum îmi ia fiecare deget al mâinilor  și mi-l mângâie cu de-amănuntul, de la bază și până în vârful unghiei.

Cuminte, răbdător, unul câte unul, de la cel mai mic până la cel mai mare, de la o mână la alta.

Lacrimi mi-au spălat obrajii și poate și o parte din suflet întreaga zi.

Cred că Dumnezeu mi l-a trimis pe Rareș ca să mă ajute să mă curăț de păcate.

Astăzi e iar duminică.

Rareș stă lângă mine și mângâie pisoiul în așa fel că-mi amintește de acea duminică de demult.

Mângâierile lui și-au păstrat aceeași tandrețe, aceeași gingășie, aceeași candoare.

Are un fel de a atinge cu totul aparte: cald, nefiresc, atent...

De ca și cum îi e teamă să nu rănească cu atingerea mângâierilor lui.

Așa este Rareș dintotdeauna...


Iar eu îl iubesc și plâng... c-așa sunt eu...

marți, 10 februarie 2015

Când eşti iubire...

Când eşti şi simți iubire pierzi conştiința izgonirii din Paradis.

Raiul nu mai e separat de tine nici tu de el, sunteți una.

Când eşti una cu Raiul eşti una cu Dumnezeu.

Atunci toate sistemele de referință dispar şi cu ele odată dispar toate noțiunile şi toate credințele minților noastre.

Atunci atingi eternitatea şi infinitul, fără să le gândeşti, doar simțindu-le.


Când eşti iubire timpul şi spațiul nu mai sunt noțiuni, iar eternitatea şi infinitul nu mai sunt deziderate, fiindcă ele fac parte din tine, la fel cum şi tu faci parte din toate...

 

duminică, 8 februarie 2015

Cafeluța din 08.02.2015

Bună dimineața!

Cât de simplu și de frumos poți trăi în iubire!

În viață totul e menit să te învețe. Orice plantă, piatră, animal, ființă, fenomen al naturii aduce lecții pentru noi.

Aseară am fost la niște rude foarte dragi, care au în casă doi câini și două pisici.

Culmea e că toate patru vietățile par a trăi bine-merci, nestingherit împreună.

De ce?

Probabil că nimeni nu a apucat să le învețe cine are voie să se împace cu cine, cine pe cine trebuie să iubească, cine e ”dușman” și cine cui îi e ”prieten”.

Cam cât de departe crezi că e omul față de aceste viețuitoare?
Se zice că suntem o rasă superioară fiindcă suntem dotați cu rațiune.

Și totuși de foarte multe ori se pare că rațiunea e menită mai mult să încurce decât să ajute.

Vorba unui popular scriitor german, foarte drag sufletului meu, Erich Maria Remarque: ”Rațiunea îi este dată omului pentru a-și putea da seama că nu-i servește la nimic.” 

Astăzi e duminică. Lasă-te în voia iubirii și lasă inima să judece pentru tine!

Pentru tihnă și rugăciune n-ai nevoie de nimic altceva...



Duminică plăcută să ai! Mai ales... tu...


Mulțumesc, Doamne, pentru toate!

Existența, ca formă de manifestare, e uniformă...

Aproape că venise primăvara atunci când a început să ningă viscolit.

Fulgi mari, pufoși cristalizaseră amintirea iernilor din nostalgiile noastre.

Gândurile cu rime albe își căutau loc și se însinuau printre fulgii albi.

Photo: George Ziakas
Inima prinse a se încărca de trăire. Ea știe să se bucure egal și de iarnă și de primăvară.

Adineaori părea a fi primăvară și în câteva minute s-a așternut o iarnă albă, feerică și grea...


Așa e și în sufletul nostru... vremea sentimentelor se schimbă de la un moment la altul.

Acum e iubire, acum e ură, acum e dușmănie, acum e iertare, împăcare, acum e război și în momentul următor o pace adâncă poate apărea...

Vremea e la fel și înafară dar și înăuntru nostru.

Existența e la fel peste tot, chiar dacă are varii forme de manifestare -  ”Precum în Cer așa și pe Pământ”.

Acceptă-le pe toate, iubește-le pe toate, simte-le pe toate complet...

Photo: www.card-photo.com
Trăiește prin ele și lasă-le să trăiască prin tine!

Dă-le voie să fie și lasă-le să se manifeste!

Mai devreme sau mai târziu poate vei reuși să le conștientizezi așa încât să facă sens prezența lor în și pentru tine.

Și vei trezi poate și conștiința nemanifestatului... în conștiința ta...

Mulțumesc, Doamne, pentru toate!

miercuri, 4 februarie 2015

Mai bine nu te-aș fi întâlnit

Te-ai gândit vreodată cam câte ființe respiră odată cu tine acum pe Mapamond...sau în Univers?

Cum...nuuu?

Trăim fără conştiinţa existenței celorlalte fiinţe sau lucruri care ne înconjoară ... Sau nu.

Avem aroganţa să credem că dacă scoatem pe cineva din gândurile sau inima noastră acel cineva dispare, nu e important sau nu mai există.

De câte ori am auzit expresiile: ”Mai bine nu te-aș fi întâlnit”, ”E mort pentru mine” sau ”Ce nu știu nu mă afectează.”

Ne pare că ignoranța ne absolvă de orice implicație emoțională și o și justifică, într-un fel ori altul.

Ce minte păcătoasă și hazlie mai avem, nu-i așa?

Ei bine, în același timp cu noi în Univers sunt grozav de multe entități, greu de știut, greu de cuprins cu mintea, greu de numărat... dar există...

Poate că mintea nu le poate asimila pe toate, dar inima poate...

Tot ce nu putem cuprinde cu mintea putem îmbrățișa cu inima.

În inimă e loc pentru tot şi pentru toate.

Ne pare că acele entităţi care există în lume şi de care nu suntem conştienţi nu ne afectează nicicum existenţa... Doar ne pare...

În realitate toţi aparţinem aceleiaşi matrice în care toate sunt conectate cu toți, toți cu toate, toți cu toți și toate cu toate...

Faptul că doar anumite fiinţele par să aibă un rol în existența noastră e pentru că nouă ne-au fost hărăzite anumite lecții.

Aceste lecţii sunt foarte atent și minuțios alese așa încât cei mai potriviți oameni apar în viețile noastre ca să ni le prezinte.

Vezi tu...din toată această mușuroială imensă a Pământului doar câțiva oameni vin înspre noi...cumva...cândva...

Exact aceia de care avem nevoie, exact atunci când avem nevoie...

Întâlnim doar anumite situații de viață.

Doar anumite alizee, sau flori, sau nori, sau sori, sau pământuri le întâlnim în viața asta a noastră...

Însă nimic nu e aleatoriu, nimic nu e lăsat la voia întâmplării...

Acum îți dai seama cât de importanți sunt absolut toți cei care vin înspre noi, în orice moment al vieţii noastre?

Acum o să-i poți prețui așa cum se cuvine pe toți cei pe care îi întâlnești și vin înspre tine?


Sper din tot sufletul și cu toată încrederea... că ...DA...

sâmbătă, 31 ianuarie 2015

Suflet miop


Aproape
Că ți-am citit
Toate gândurile
Dintr-o suflare.
A rămas numai
O gură de aer lipsă - 
Și am cules-o
De pe buzele-ți arse
De prea multele
Cuvinte nespuse,
Din inima ta...

Aproape
Că mi-ai citit
Toate sentimentele,
În afară de o pagină -
Dedicație specială,
Lăsată intenționat
La urmă,
În viața mea...

Aproape
Am reușit
Să-ți înțeleg
Depărtarea...
Sufletul tău miop
Avea nevoie
Să poată să vadă
Un pic mai clar
Ca să înțeleagă
Ce anume scrie
În inima mea...




vineri, 30 ianuarie 2015

Obicei nătâng

Mă obișnuisem
Să leg zumzăitul
Sufletului meu
De coada cometei
Inimii tale,
Ca să-l ridice
La stele,
Până-ntr-o zi.
Ori poate că
Până-ntr-o noapte,
Când zbârlitului astru
I se terminase cerul
Și se năruise,
Cu suflet cu tot,
Ca un bolovan aprins,
Nătâng și insolent,
Înapoi și dureros...
Peste inima mea,
Așteptând cuminte
Ca din senin,
Din infinit sau din nimic,
Mai devreme sau mai târziu,
Un alt cer mai înalt,
Mai lat sau mai adânc

Din nou...să apară...
www.card-photo.com

sâmbătă, 24 ianuarie 2015

Cafea în zi de sărbătoare...

Bună dimineața!

Şi-o cafea turcească...

Astăzi e zi liberă.

Să ne dăm voie să resimțim această libertate adânc, în noi...

Să aducem conştiința sentimentului de libertate în ființa noastră.

Cum?

Iertând, eliberându-ne de ataşamente, de aşteptări.

Detaşându-ne de nevoia de a controla, de a deține, de a fi validat, de a judeca, de a pune etichete...

Iubind tot ce credem că suntem şi tot credem că nu suntem...

Atingând cu atenția noastră tot ce suntem şi tot ce ne înconjoară... de la oasele şi carnea de pe noi, până la norii şi sorii de la linia orizonturilor din noi şi din afara noastră...

Astăzi e zi liberă.

Iartă, iubeşte, eliberează-te de judecăți, trăieşte!

Zi faină să ai! Şi tu...



"Dacă cineva nu apreciază prezența ta, fă-l să simtă absența ta."

"Dacă cineva nu apreciază prezența ta, fă-l să simtă absența ta."

E una dintre cele mai deplasate remarci pe care am avut ocazia să le citesc.

Dacă cineva nu apreciază prezența ta, cu siguranță va aprecia absența ta.

Va fi încântat la maximum de alegerea ta de a ieşi din viața lui.

Va fi extraordinar de mulțumit că ai reuşit să-ți muți azimutul în altă direcție.

Va răsufla în sfârşit uşurat.

Va mulțumi pentru spațiul gol pe care l-ai lăsat în urmă, oricât de frumos parfumat sau de urât mirositor ar putea să fi fost.

Va putea în sfârşit să facă tot ce pofteşte, fără să-ți simtă respirația obositoare din ceafă.

Va putea să spună orice fără să fie nevoit să țină mereu seama de părerea ta.

Doar egoul tău umilit şi călcat în picioare va avea iluzia smintită că i-ar putea fi resimțită absența cumva.

Atunci când cineva nu-ți apreciază prezența e fiindcă pur şi simplu e incapabil să rezoneze cu ființa ta, e doar fiindcă sunteți pe două lungimi de undă diferite...

Dacă totuşi nu te poți obişnui cu ideea e suficient să schimbi frecvența, fără a umbla prea mult la decibeli.

Mai înțelept ar fi ca totuşi să nu te încăpățânezi atât de tare în a te face remarcat...


Ai putea economisi energie prețioasă pentru a face frumos în viața celor pentru care absența ta ar putea conta, ori ar putea într-un fel sau altul însemna într-adevăr...ceva...

Sau și mai bine și incomparabil mai înțelept ai putea face în așa fel încât să nu-ți mai bați capul cu asemenea preocupări... deloc...


luni, 19 ianuarie 2015

Ca să...


Ca să poți trăi poezia,
Trebuie ca poezia să poată
Să treacă prin tine
Dincolo de tine...

Ca să poți simți
Cum își fac cuvintele loc
Prin carnea și prin inima ta
Trebuie să fii îndrăgostit
Din creștet și până în tălpi.

Sau chiar și mai încolo,
Până în vârful picioarelor,
Ori chiar dincolo de ele,
Departe, sus...

Până când iubirea ta
Poate să îmbrățișeze
Văzduhul și să-l aducă 
Să șadă la tine în piept.

Ca să poți simți poezia
N-ai nevoie de ochi să o vezi,
De urechi s-o auzi,
De școală sau de cuvinte.

Ai nevoie doar de sentimente 
De emoții care să fiarbă adânc,
La foc iute, sau mocnit
În măruntaiele tale
Lipsite de rațiune,

De creier... sau de minte...


Să aștepți...

Să aștepți... să te aștepți la ce-i mai bun, la ce-i mai bine, dar fără să creezi așteptare.

Să fie, dacă vrei să-i spui așa, o așteptare activă...

Să creezi în tine un spațiu de curat unde să primești bucuriile, realizările, supărările, fricile, încântările, reveriile, feeriile sufletului tău.

Să le poftești cu drag și să le tratezi regește.

Să le permiți să stea atât timp cât se simt bine și atâta vreme cât le pare lor că au nevoie să rămână în vizită pe la tine.

Să le săruți de bun venit și la venire și la plecare.

Să le vorbești frumos, să le alinți, să le spui cuvinte frumoase, fiindcă toate au venit să vorbească cu tine despre tine.

Nu le brusca, nu le pune pumnul în gură, nu le forța în niciun fel, doar bucură-te de ele.

Să te aștepți viața toată numai la bine și toată viața să spui ”bun-venit” la tot ce poate să apară în odaia de curat al sufletului tău.

Pentru că dacă aștepți cu gând curat și cu inima deschisă toate relele vor rămâne fără doar și poate... la ușă...

duminică, 18 ianuarie 2015

Viața merită trăită la maxim!


Întotdeauna mai găsești câte ceva de iubit în ea: o melodie veche, pe care n-ai mai auzit-o niciodată, o rază de soare nouă, pe care ai mai văzut-o parcă pe undeva, cândva strălucind aiurea în părul tău...

Viața... viața e mereu nouă, mereu alta, mereu la fel și merită iubită...

Întotdeauna mai găsești câte ceva de trăit în ea: o nouă veche iubire, un perpetuu ultim prim sărut, un fâlfâit altfel de aripi, ce uită și apoi reînvață să zboare pe cerul sufletului tău...

Viața... eterna și iubita viață merită trăită și iubită clipă cu clipă...

... cu fiecare altă și altă clipă căreia îi faci loc... la tine în piept.

Viața...merită mereu un loc în loja inimii tale... și mai presus de toate la un loc merită iubită și trăită...


Mulțumesc, Doamne, pentru toate!
www.card-photo.com

”Nu plânge, Ana!” – eterna poveste a adulterului...


Adulterul pare a fi eterna problemă a umanității...

Povestea cântecului ”Nu plânge, Ana!” a trezit reacții diverse în rândul celor care au ascultat-o, în majoritate persoane de gen feminin.

Domnii au ales să stea deoparte și bine au făcut. În definitiv versurile piesei erau un fel de dialog-monolog între două femei.

Majoritatea doamnelor condamnau resemnarea celei înșelate. Eu apreciez bunătatea ei fără margini.

Dintotdeauna biserica condamnă femeile care comit adulter. Bărbații au fost scutiți încă de la începuturi de rigoarea oricărei pedepse.

Doar femeile par a fi mereu cele vinovate.

Și totuși pentru a comite adulter e nevoie de două persoane nu doar de una...

Ce e de neînțeles e cum putem judeca atât de preferențial. Putem gândi că într-adevăr, o atare finalitate ține de decizia femeii. Totuși în lipsa intenției, nici nu s-ar pune problema luării vreunei decizii, de oricare fel.

Fie... să trecem peste asta...

Ca urmare am ales să fac un sondaj de opinie printre doamne ca să văd ce le-ar deranja sau dacă le-ar deranja ceva în cazul în care ar afla cumva că sunt înșelate.

Discutând ba cu una, ba cu alta pe marginea subiectului am înțeles că marea problemă a adulterului rezidă din felul în care cei de alături ne fac să ne simțim atunci când calcă strâmb.

Sincer vorbind eu nu înțeleg de ce alegem să ne simțim mereu centrul Universului.

Înțeleg că fiecare dintre noi are ca punct de referință propria persoană, dar de aici și până a te simți L’Ombelico del Mondo e cale lungă.

Exceptând câteva cazuri de răzbunare, eu nu cred că atunci când cel de alături alege să calce strâmb o face ca să ne facă nouă rău ci doar ca să-și facă sieși un ”bine”, un moft.

Și nu cred că există situații de adulter în absența unei probleme cât de mici în relația de cuplu.

Orice adulter are ca teren de plecare o lipsă existentă în relația de cuplu.

Pe ce mă bazez când spun asta?  Mă bazez pe observația că și sexul ca și mâncatul e tot o necesitate fiziologică.

Hai să facem o analogie simplistă.

Să presupunem că cineva este foarte flămând și i se oferă un covrig.

Știe că acasă nu-l așteaptă mai nimic de mâncare. El poate să-l accepte sau să-l refuze, în ideea că acasă e posibil să primească un covrig ca acel care i se oferă, deși nu prea mai are garanția acestui lucru.

Dacă ești sătul și mai și știi că oricând poți avea dacă nu un asemenea covrig atunci orice alceva care să te mulțumească sau să-ți satisfacă poftele de orice fel, covrigul în cauză nu poate reprezenta absolut niciun interes.

Existența unei probleme prin oferirea unui banal covrig poate să se iște doar atunci când există o lipsă, o foame...

În general orice situație devine o problemă doar atunci când există o discrepanță între așteptările noastre care iau naștere din derularea diverselor filmulețe din creierașele noastre și ceea ce ne oferă viața de fapt.

Ce-i drept, din când în când,  e nevoie ca distracția de la mansardă să mai coboare și la subsol.

Totul e să nu zăbovească prea mult și să uite să iasă de acolo, iar subsolul să fie cel propriu şi nu cine ştie ce catacombă.

Şi ar fi bine să ne amintim măcar din când în când că și cel de lângă noi are înainte de toate un suflet...

Dacă stăm strâmb și judecăm drept, până la urmă și înainte de toate trădarea se referă în primul rând la dorință.

De fapt acolo, în dorință rezidă adevărata cauză a problemei... și nu în acțiunea ce urmează după ea...

Iar dincolo de orice vină și de nevoia noastră de a arăta cu degetul, dorința de a pofti la altceva decât ai în ograda proprie, e dincolo de moft... un semnal de alarmă că undeva, ceva nu merge bine...



Rămâne doar să mai aflăm și să identificăm anume CE..