Obicei nătâng

Mă obișnuisem

Să leg zumzăitul

Sufletului meu

De coada cometei

Inimii tale,

Ca să-l ridice

La stele,

Până-ntr-o zi.

Ori poate că

Până-ntr-o noapte,

Când zbârlitului astru

I se terminase cerul

Și se năruise,

Cu suflet cu tot,

Ca un bolovan aprins,

Nătâng și insolent,

Înapoi și dureros...

Peste inima mea,

Așteptând cuminte

Ca din senin,

Din infinit sau din nimic,

Mai devreme sau mai târziu,

Un alt cer mai înalt,

Mai lat sau mai adânc

Din nou...să apară...

www.card-photo.com