Venisem în firmă de la o alta unde am lucrat pe post de inginer de sistem, dar care și-a restrâns, între timp, activitatea. Mă recomandase un prieten. Se căuta urgent o persoană care să ocupe poziția vacantă de operator calculator.
Interviul s-a ținut într-o sâmbătă. Toți eram extrem de tineri.
Nu știam exact ce presupune distribuția, dar domnii cu care am ținut interviul, care erau de o vârstă cu mine și mai mici, au avut amabilitatea să mă pună la curent cu ce se mănâncă job-ul pentru care am aplicat. Am ascultat cu atenție și cu interes, dar n-am înțeles mai nimic din ce povesteau ei acolo. Era complet diferit față de ce învățasem vreodată, ori față de ce știam eu face.
Cu sinceritatea-mi caracteristică le-am spus: ”V-am ascultat cu atenție și mi s-a părut că vorbiți în chineză. Un singur cuvînt am înțeles din tot ce mi-ați spus acolo, cuvântul chitanță. Despre toate celelalte documente sau operațiuni am auzit acum prima dată. În schimb vă asigur că sunt un om inteligent, corect, sincer, care învață foarte repede, pe care te poți baza și care-și dorește mult acest loc de muncă. Decizia vă aparține.”
Am plecat de la interviu tremurând de emoție. După trei ore am primit un telefon care mă anunța că s-au decis să mă aleagă și să mă prezint luni la firmă ca să întocmim actele de angajare și încep să învăț ce am de făcut.
Această întâmplare mi-a amprentat cumva parcursul prin viață și n-o uit niciodată atunci când cineva intră la mine în birou pentru interviu.
De multe ori am eu mai mari emoții decât aplicantul.
Până m-am călit, cât de cât, în dimineața cu interviurile îmi simțeam mereu stomacul în gât, îmi venea să vomit și să leșin. Soțul meu, mă încuraja și-mi spunea că e cazul să mă adun, fiindcă dacă eu care intervievez leșin, aplicanților nu le mai rămâne decât să-și dea duhul.
De aceea și nu numai de aceea am obiceiul să tratez pe fiecare om cu care intru în contact ca pe o ființă întreagă. Îl percep ca pe un tot, adică trup, suflet, emoție, mental și spirit.
Pentru a alege persoana care se mulează cel mai bine pe cerințele postului, nu mă interesează doar ce știe sau ce poate ea ori vrea să facă, ci țin cont întotdeauna de toate coordonatele în care se încadrează acea ființă, la momentul acum, din toate punctele de vedere.
Stând de vorbă cu ei, de multe ori oamenii accesează adâncimi nebănuite, în care se oglindesc cu atâta sinceritate că le dau lacrimile. La finalul interviului ne strângem mâinile, sau chiar ne îmbrățișăm și ne zâmbim...
Și chiar dacă nu ies de la interviu cu certitudinea ocupării unui post, oamenii par mult mai frumoși, mai luminoși, mai încrezători...
Și mai bogați sufletește... cu o lacrimă...
Mulțumesc Doamne pentru toate!
Oana Denis Rotariu
22.04.2017
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu