Antidot

Mi-e dor să visez violet!
Mă-mbracă un cântec subțire.
În soarele amiezii pare vară.
Uneori parcă ne lipsim
De noi înșine cu nonșalanță.
Pare că ne e bine fără noi, deseori.
O pasăre reinventează emoții
În sufletul înfrigurat de atâta lumină...
Da. Nu știai că și lumina
Poate copleși, nu-i așa?
Credeai că numai întunericul.
Benzi desenate aleargă
Prin fața ochilor minții
Și se cheamă unele pe altele
La visare.
Viața te transformă mereu.
La exterior devii crocant
Iar interiorul se frăgezește.
Tramvaie de miresme
Îți ard nările speranțelor târzii...
Mi-e dor să visez mai intens,
Nu neapărat violet,
Dar în alte culori decât gri.
Mai colorate și mai aproape
De cetele de iluzii
Pe care obișnuim să le numim
Adevăr.
La radio politicienii se joacă
De-a demisia
Cu existențele nostre,
Noi de-a dragostea cu noi,
Iar Universul de-a viața
Cu toate și-ntru totul.

Și-ți jur că și astăzi vreau
Să-i găsesc veninului iubirii...
Antidotul.

Oana Denis Rotariu
16.06.2017

16.06.2017