Nevoia de a judeca pe altul vine din necesitatea păguboasă a unora de a-și dovedi supremația față de alții.
Atunci când îi judecăm pe ceilalți ne pare că noi suntem mai buni, mai merituoși, mai presus decât cei despre care emitem opinii.
Opiniile sunt doar păreri personale care se bazează pe oarece convingeri, experiențe, studii, informații ș.a.
Aceste păreri se pot schimba odată cu timpul, deci nu au un fundament concret, real, pe care ele se pot baza fără echivoc.
Deci părerile sunt, după cum le spune și numele, doar păreri. Adică raționamente superflue bazate pe fundamente volatile sau interșanjabile.
La rădăcina izvorârii gândurilor ce formează atare raționamente se află frustrări, ego mai mult sau mai puțin exacerbat, lipsă sau puțină credință în divinitate, care toate rezidă într-o nevoie acută de validare din exterior.
În concluzie, atunci când judeci pe altul pentru un oarecare neajuns care-ți pare ție că-l are, tu cel care emiți judecăți și păreri nu ești deloc mai bun decât subiectul vizat.
Dimpotrivă. Există șanse reale ca în final tu să fii de fapt păgubitul în calea spre desăvârșire...
Oana Denis Rotariu
02.06.2017
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu