Orice femeie ajunsă
la un anumit nivel de maturitate presupune că un bărbat, aparent ajuns la
același grad de maturitate ca și ea, ar trebui să știe ce așteptări are domnia
sa de la el.
Doar că presupunerea
domniei sale e complet irelevantă și total lipsită de fundament.
Oricărui bărbat cu
o anume experiență de viață i se pare că știe exact ce a vrut să
insinueze o anumită doamnă sau domnișoară într-o anumită conjunctură sau
ipostază a vieții lui.
Și e perfect
justificat: doar i se pare.
Nici ele și nici ei
nu sunt abilitați a judeca gândurile, reacțiile, simțirile, așteptările,
visurile sau strategiile celorlalți oricât de multă maturitate,
înțelepciune sau experiență ar putea avea.
Unul din citatele
mele preferate este cel al lui Erich Maria Remarque care spunea că ”Rațiunea îi
este dată omului pentru a-şi putea da seama că nu-i serveşte la nimic”.
Perfect adevărat.
Acesta e într-adevăr rostul rațiunii, aceasta e adevărata ei menire.
Nu servește la
nimic să presupunem că știm ce a vrut celălalt de lângă noi să spună sau să
facă într-o anumită conjunctură, pentru că îl vom judeca doar prin prisma
gândurilor și din perspectiva rațiunii noastre.
Care gânduri? Acele
gânduri care ne proiectează pe ecranul rațiunii filme ale unor situații sau
evenimente similare, deja trăite de noi.
Doar că celelalte
persoane peste ale căror intenții sau judecăți așezăm filtrul gândirii noastre
s-ar putea să nu știe nici cu spatele despre ce e vorba în toate poveștile
trăite de noi, pentru că ele au experimentat cu totul alte situații de viață
decât cele prin care am trecut noi.
Și așa și unora și
celorlalți ni se pare că știm exact tot ce ține de cei de lângă noi.
Dar nu știm. Doar
ni se pare că știm?
O abordare corectă
ar presupune multă deschidere și extrem de multă sinceritate.
Ar fi frumos și
benefic să putem să ne întrebăm unii pe ceilalți despre ce anume am gândit,
simțit sau așteptat unii de la alții în anumite situații .
Și ar fi minunat să
câștigăm libertatea de a răspunde cu sinceritate tot ce suntem întrebați
de oricine și despre orice.
Da, cu sinceritate.
Dar cu o
sinceritate gentilă, cu acea sinceritate care să țină cont și de sentimentele
celorlalți.
Spusă cu brutalitate
chiar și o declarație de dragoste poate să sperie.
Sinceritatea
trebuie să aibă și ea o anumită delicatețe, o anume eleganță și o atare
noblețe.
Până la urmă și
sinceritatea are nevoie de o anumită atitudine spre a fi interpretată corect.
Ajunși la un anumit
nivel de maturitate sau de experiență ar fi bine dacă am știi să renunțăm la
rațiune în favoarea intuiției și la orgoliile inutile și lipsite de
sens în favoarea sincerității.
Și ar fi de
apreciat dacă am putea avea mai multă încredere în capacitatea celorlați
de accepta și adevărul nostru, exact așa cum cum este el: nud,
corect, cinstit, expus elegant și așa cum se cuvine...
