Frumoși de dragul intimității

Dumnezeu ne-a făcut așa cum suntem de dragul intimității...

Din iubire și cu gentilețe...

El nu ne-a expus vederii lumii.

Ne-a lăsat liberi, până departe și dincolo de buricul gândurilor noastre.

Ne-a permis să descoperim singuri că atunci când vom putea pune semnul egal între intimitate și libertate ne vom uni cu El...

Până atunci, El ne-a dat atât de multă adâncime, încât în interiorul nostru să ne putem simți întotdeauna singuri, protejați și... liberi...

Să fim exact așa cum știe El că Ne-a lăsat să fim...

Ne-ngrădiți, frumoși și nemaipomenit de...

Oana, 02.09.2016

... liberi...

Acoperă-mi vara cu ceva...

A venit toamna.

Iar a venit.

Doar că în sufletul meu s-au amestecat sentimentele.

Poeții se miră de versurile din piepturile altora.

Prozatorii se minunează de romanele ce se scriu prin noi.

Doar toamna nu se miră.

Ea vine fără mirări, fără melancolii, nostalgii, scrupule ori pretenții.

Vine şi se bucură de noi, prin noi.

Sau se întristează, sau îndrăgosteşte, sau se înfioară de simțiri.

A venit toamna... Dar vara e încă aici.

Numai în calendar a venit toamna.

Vara n-a plecat nicăieri.

... iar toamna a sosit doar în calendarul închipuirilor noastre, în zăpăceala tiparelor care încă mai zac... în noi...

A venit toamna... acoperă-mi vara cu ceva...

www.card-photo.com

Oana

Aproape vară, aproape toamnă...

Aproape toamnă...
Vara e din ce în ce mai departe...
Afară vânt...
În suflet vară, afară toamnă.
Nu chiar. Aproape... toamnă.

Dimineața la cafea.
Afară e aproape liniște.
Ceasul ticăie în urechea stângă.
Din când în când, în urechea dreaptă își face loc un cânt de papagal.
Între cele două urechi... liniște...

Un cocoș trâmbiță cu putere dimineața. Dorește să alunge și ultima fărâme de noapte.
Liniște iar.
Apoi un guguștiuc... Zice mereu că-i turc. Așa o fi. Cine-l poate contrazice?

E dimineață. În liniște se statornicește existența.
Conștiința tronează peste tot, în și dincolo de ea... de liniște...

E șapte.
Clopotele catedralei îndeamnă la trezie...
Liniște iar...
Prin liniște-și face loc, din nou, vântul... Amintește despre toamnă... Ne introduce încet în ea...

Anotimpurile par că se prefac mereu dar de fiecare dată sunt la fel de tinere.

Se așază mereu la fel de tinere în fața ochilor noștri, plimbate de un carusel de vise.

Noi rămânem pe loc și le privim perindându-se prin fața ochilor noștri...

E aproape vară, ori aproape toamnă...

Cine alege astăzi anotimpurile pentru noi?

Să-ți fie cum ești! Și ție...

www.card-photo.com

Oana Denis Rotariu

Bună seara, dragostea mea!

Bună seara, dragostea mea!

Mi se pare că ieri, sau alaltăieri, nu-mi amintesc exact când, mi-am uitat zâmbetul la tine.

Îl așezasem pe raftul al doilea de sus, undeva lângă bătaia inimii mele de la tine din piept, știu bine.

Cum? N-ai observat că l-aș fi avut la mine când am intrat pe poarta inimii tale?

Se prea poate. Îl ascunsesem bine. N-aș fi vrut să mi-l fure careva în drum spre tine.

Eram de părere că n-aș fi în stare să trăiesc fără fericirea din ochii tăi, la vederea lui.

Să fi uitat să ți-l arăt, de emoție?

Nu-mi mai e clar. E prea multă învălmășeală în amintirile mele.

Prea multe sentimente scormonesc prin ele.

Prea multe lacrimi de fericire ating podul palmelor emoțiilor ce le șterg.


Bună seara, dragostea mea!

Nu-mi mai găsesc nicăieri zâmbetul...

Nu vrei să-mi spui dacă n-a rămas cumva pe la tine?

Cu drag, Oana ta...

Cartea

Nouă oamenilor ne plac poveștile.

Spuse, scrise... povestite frumos.

Ne place să știm despre alți oameni, despre viața lor.

Despre cum au trăit, simțit ori relaționat ei.

Ne place să ne identificăm cu ei în poveștile lor.

Ne place să trăim la timpul prezent, odată cu ei, toate experiențele lor trecute.

Mâine, 29.08.2016, e ziua de naștere a cărții mele.

Maine voi începe să scriu serios la ea, atât cât voi putea, în fiecare zi.

Fiindcă mâine se va împlini un cincinal de la un diagnostic, ce mi-a părut acum cinci ani, necruțător.

Și vreau să sărbătoresc acest eveniment, așa cum se cuvine.

Intenționez să scriu ceva ușor de citit, dar pilduitor, din care să se poată învăța multe.

Nu cunosc încă titlul cărții.

Deocamdată îi spun ”Cartea”.

Ea va începe așa:

CARTEA

Pentru că orice om poate să-și îndeplinească în orice moment menirea. 

Fiindcă oricine are dreptul să-și îndeplinească visul, acel rost pentru care a venit pe Pământ, în orice moment al vieții sale. 

Pentru că menirea omului e întotdeauna la îndemâna lui, dar doar un singur moment din toate îi dă acestuia curajul necesar spre a purcede spre îndeplinirea ei.

Așa a apărut această carte, în spatele căruia e un suflet care-ți vorbește dincolo de rânduri, în limbajul nerostit al tuturor sufletelor.

 Așa a apărut ea în astă lume... la fel cum am apărut și tu și eu și noi...

 Ea va fi și despre mine și despre tine și despre noi...

Da, da...chiar și despre tine...

Acum mă opresc din scris.

Să-ți fie bine!

Oana Denis Rotariu, cu drag

Cuvinte... nu vorbe

de Oana Denis Rotariu

Nu mă lăsa

Să transform

Cuvintele-n vorbe.

Lasă-le vers.

Metamorfoza luminii

E de la noapte la zi.

Nu altfel și nici invers.

Căile toate ar trebui

Să aibă sens unic.

Fără sensuri giratorii,

Care să ne

Încâlcească gândurile,

Ori să ne împiedice

Pașii șovăitori

În a alege calea potrivită,

Ori drumul cel bun.

Nu mă lăsa

Să murdăresc 
Cuvintele-n vorbe...

Lasă-le necuvinte,

Ori mai bine... 
Dă-le pace sau

Lasă-le vers!

www.card-photo.com

Dependența de iubire

Aburi de cafea printre vibrații de iubire și tămâie.

Ieri discutam cu colega de birou despre cât de puțin știu sau pot răspândi iubirea, bunătatea, căldura și tandrețea sufletului meu asupra celor care cu-adevărat contează pentru mine.

Constat, fără infatuare dar și fără falsă modestie, că în ultima vreme cei din jurul meu se satură din ce în ce mai puțin ... de mine.

Recunosc, acum câțiva anișori, de dragul de a-i vindeca cumva de atașamente, am pus ceva distanță mai mare între mine și ei.

Nu aveam certitudinea că Dumnezeu îmi va permite să-mi continui călătoria pământeană.

Din acest motiv m-am gândit că punând distanță între noi, cei din jur se vor deprinde ușor-ușor să nu mai aibă atâta nevoie de mine.

Dumnezeu e bun. El m-a lăsat să mai experimentez câte ceva pe aici.

Mi-a permis să mă mai bucur de oameni, să învăț de la ei, cu ei, prin ei...

Și așa am înțeles, cu timpul, că atașamentul nu e totuna cu iubirea.

Am constatat că nu e nevoie să sorbim decât din când în când din ființa celuilalt, pentru a ne sătura, câte un pic, de dorul de ea...

Am priceput că în tot și-n toate secretul stă în echilibru.

Că orice e prea mult crează dependență... chiar și iubirea...

Dependență de iubire...

”Ce noțiune frumoasă!”, ai să-mi spui.

Poate că sună și pare romantic, dar e doar un atașament nesănătos.

Iubirea e mai mult decât o emoție ce subjugă.

E mai sus decât un banal atașament, cu care n-are nimic în comun.

Oriunde ai căuta iubirea, o vei găsi mereu la tine în piept.

Iubirea e libertate, e fericire, e Dumnezeu...

E mult mai mult decât poți gândi și mult mai puțin decât crezi c-ar trebui să fie.

E mereu în aerul ce-l respiră inima și sufletul tău.

Nu e nevoie să furi din aerul celuilalt ca să te bucuri de iubire...

E nevoie doar să fii una cu iubirea ta, să fii ca ea...

E suficient doar să fii iubire... lângă iubirea ce-ți pare... a ta...

Oana Denis Rotariu, Suceava, 27.08.2016

Hai să ne-nțelegem: nu boala ne omoară, ci diagnosticul!

Îmi place să spun că nicio boală n-a omorât niciodată pe nimeni.

Doar DIAGNOSTICUL o face și felul nostru de a ne raporta la El.

Nu te-ai întrebat niciodată cum de supraviețuiesc oamenii care trăiesc pe vârful muntelui fără medic, farmacii, vânzători de naturiste și de iluzii?

Am văzut pe Internet un filmuleț extraordinar care dovedește încă o dată cât de mult suntem afectați de reclamele la medicamente, eu le zic reclame la boli.

Nici n-avem idee cât de mult rău ne putem face singuri investind atenție în ceea ce ne face rău!!!!

Să trăiești sănătos nu înseamnă doar să mănânci sănătos, să dormi bine și să te constrângi să faci ceea ce-ți spun alții că e bine să faci.

Să trăiești sănătos înseamnă să-ți devirusezi creierul de toate toxinele moștenite și dobândite, să te decuplezi de la furnizorii de viruși din mediul tău și să te asculți pe tine.

Să mănânci ce-ți place, să faci ce vrei, să fii cum vrei, să fii atât de creativ pe cât ai nevoie, să te rogi cum crezi, cum simți... dar toate să fie făcute cu poftă de viață, cu credință și tărie.

Să fii cum îți place să fii, dar fără a răni sau a agresa pe nimeni și, cel mai important dintre toate, să iubești și să te lași iubit.

Fiindcă în IUBIRE tot ce am enumerat mai sus le faci ca de la sine.

Pentru că într-adevăr aceste lucruri se fac de la SINE...

Dacă am fi avut nevoie de un arsenal de oameni pentru ca fiecare om să traiască bine, probabil că Dumnezeu ar fi creat încă de la bun început un grup de oameni.

Așa el a făcut un singur om. Iar pentru ca acesta să se poată vedea așa cum e, a mai făcut unul...

El a făcut doar un el și o ea care să se completeze și să se iubească.

I s-o fi ”părut” că e suficient atât.

De ce-am fi noi acum de altă părere???

Fiindcă nici după atâta amar de vreme n-am priceput nimic?

Iartă-ne, Doamne, că nu știm ce facem!





Mulțumesc Doamne pentru toate!

Ca tine...

de Oana Denis Rotariu

Nu... nu sunt
Mai presus decât nimeni.
Nici mai prejos.
Nu sunt nicicum.
Nici bună, nici rea.
Doar sunt.
Un om care
Se împleticește zi de zi
În pădurea lui de gânduri,
Ce-i par mereu cele mai bune,
Cu toate că cele de azi le dezmint
Mai întotdeauna pe cele de ieri,
Mai tot timpul,
Fără milă și cu acte în regulă.
Nu, nu...
Nu-mi lipsește
Coloana vertebrală a bunului simț.
Și nici cea a rațiunii...
Ți-am mai spus, înțelege!
Nu sunt mai prejos ca tine.
Și nici mai presus.
Sunt doar un om chinuit de gânduri...
Sunt un om, la fel ca și tine...
De n-am avea nume
Nici nu m-ai putea deosebi...

M-ai confunda...
Cu tine...

Dimineți cu miros de cafea și tămâie...

Dimineață devreme...
Nu chiar foarte devreme...
Lumina se insinuează discret printre genele lumii.
Pătrunde încet în mine și până-n ultima talpă a ultimei celule de pe ultimul rând al Conștiințelor tuturor ființelor din Univers.

Unele-i simt prezența, altele nu.
Unele se lasă și se știu inundate de lumină, altele doar intuiesc.
Unele-s una cu Lumina, altele nu.
Unele invită lumina, altele o alungă.

Aprind candela și lumânări în fiecare cameră a casei.
Îngenunghez apoi în fața candelei și mă închin.
Motanul se așează în spatele genunchilor mei, pe picioarele mele.
Suntem una și ridicăm împreună mulțumiri către înalturile din noi.

În casă miroase a cafea și tămâie.
Liniște...
Apărătoare Doamnă se aude în surdină în căștile așezate lângă laptopul de pe măsuța din sufragerie.
”... Bucură-te!...”
Iar liniște... linișteee...

Acum lumina răsăritului pătrunde pe fereastra casei cu o frecvență mai sus.
E mai albă, mai curată...
Așez în mine un strat de liniște, apoi unul de lumină, iar unul de liniște...

Dimineață cu miros de tămâie.

Se așează în toate ungherele casei, în mine și-n toți din ea.
O liniște tihnită...cu ochi de lumină și iz de tămâie...

E viața Ta...
Mulțumesc Doamne pentru ea!

Dragoste cu de-a sila se cheamă viol

Tu care ești prins în capcană convingerilor tale, te rog din inimă, nu citi!!!!! Textul nu e pentru persoane importante...

Nu poți rezona cu toată lumea şi cu siguranță toată lumea nu poate rezona cu tine.

Discrepanța creşte direct proporțional cu frecvența vibraționala a energiilor implicate în jocul lila.

Vrei să fii înțeles dar nu vrei să-l înțelegi pe altul.

Doar ție ți se cuvine tot ce-i bun iar celălalt de lângă tine n-are decât să se descurce cum poate, cu ce poate.

Dacă nu se descurcă, aşa a fost să fie... ghinion!

Cu cât eşti mai aproape de material cu atât eşti mai orgolios şi mai egotic.

Ei bine... atâta vreme cât dormi somnul cel greu al existenței în iluzie şi nu vrei să te trezeşti la realitate vei fi mereu centrul Universului în jurul cărora ceilalți ar trebui să fie bucuroşi că au privilegiul să se învârtă.

Dar după ce te trezeşti îți dai seama de ridicolul situației.

Nenorocirea e că eşti nevoit să continui să trăieşti printre somnambuli.

Iar lecțiile de această dată sunt din ce în ce mai grele, mai greu de priceput, de integrat şi de corelat cu egoul care poate scoate colți din ce în ce mai mari şi e infinit mai perfid decât înainte.

Mulțumesc Doamne pentru toate!

Oana Denis Rotariu

Niciodată nu e copilul vinovat - TU EȘTI!

Comentariu pe marginea unui articol în care autoarea se mira că unei fetițe de 10 ani părinții îi plăteau ședințe de cosmetică. O înâlnise când cosmeticiana o pensase și machiase pentru serbarea de sfârșit de clasa a III-a a școlii primare.

Oare cine e principalul vinovat în tot acest tablou grotesc??????
Noi suntem principalii vinovați, noi toți... Fiecare dintre noi până la unul...

Putem spune că acest prezent e trăit de cel puțin două generații de nefericiți, bolnavi, imaturi psihic și emoțional... Noi, cei care nu știm să ne învățăm copiii ce înseamnă adevăratele valori și copiii noștri.

Peste tot, în media și pe stradă, tot ceea ce se poate vedea sunt reclame la medicamente, vulgaritate și pornografie de tot felul.

Când oricare ar fi motorul de căutare ales, pentru orice subiect mai mult sau mai puțin științific, ți se deschid numaidecât site-uri ce promit să-ți mărească toate extremitățile și să te facă suplu și cu pachețele de mușchi peste noapte, un copil la mintea lui de copil ce poate pricepe?

Poate pricepe el că e bine exact așa cum e?

Poate înțelege că scopul lui în viață nu e să arate numai într-un anume fel, că există pastile pentru orice suferință și că trebuie să aibă bani ca să-și poată permite orice, oriunde și cu oricine???

Poate pricepe copilul că trupul e doar o componentă dintr-un tot, mult mai complex decât ceea ce se poate observa la o simplă vedere?

Noi adulții știm că ai noștri copii au și suflet, nu doar minte și trup?

Când tu, adultul, nu-ți cauți de suflet și de minte, ci doar de cât câștigi ori cât bagi în stomac ce vrei să observe copilul la tine?

De câtă imaginație are un copil nevoie să priceapă că fiecare are un loc sub soare și e iubit exact așa cum e?

Că e important ce devine, nu cum arătă și nici cât de frumos le pare unora că face sau că nu face în strădaniile lui spre desăvârșire?

Nu e cazul să ne mirăm că există fetițe care-și dau cu luciu de buze și rimel încă de la grădiniță (nu vorbesc din povești, am văzut-o cu ochii mei - se numea Ioana și a mers în clasa I la Școală de Arte), ori că băieții se epilează și se pensează.

E cazul să luăm doar atitudine și nu doar unul dau doi dintre noi, ci toți fără excepție și cu consecvență.
Și azi și mâine și poimâine fără oprire.

Primii care trebuie să se schimbe suntem NOI.

NU copiii!!!!!!!!!   NOI.    Noi, cei care ne numim adulți doar cu numele.

Și asta repede de tot... până nu ajungem să ne handicapăm iremediabil întreaga specie pe care ne-am obișnuit s-o intitulăm cu atâta generozitate... umană.

Oana Denis Rotariu