Dă-i toamnei ce-i al toamnei iar ție dă-ți voie doar să fii

Lasă și toamna să-și găsească un rost în tine!

Fă-i loc și dă-i voie să se cuibărească undeva în inima ta.

Las-o să țeasă perdele de gânduri curate din picăturile ploilor ei târzii.

Permite-i să-și scuture frunzele prin pletele gândurilor tale, să le răvășească și să le spulbere în cele patru zări.

Dă-i voie toamnei să adune vreascuri de simțiri molcome prin tine.

Nu fugi de ele! Primește-le cu drag în ființa ta, fără frica că ea va deveni ruginie.

Lasă-ți sufletul despuiat să umble îndrăzneț prin foșnetul frunzelor, pe sub razele soarelui, umple-te de culori pastelate și de lumină molatecă.

Sărută melancoliile și nostalgiile toamnei cu nesaț și lasă-i dorurile să treacă și să curgă prin tine.

Prinde-o de mijloc și trage-o mai aproape de sufletul tău.

Apoi dă-i toamnei ce-i al toamnei iar ție dă-ți voie doar să fii!

Din nou și iară... doar să fii...