Ba mai mult e inodoră, incoloră și câteodată poate părea chiar insipidă...
E lipsită de direcție, dar pare a avea sens... Sens unic... Doar pare...
E statornicia ce se află într-o continuă transformare.
E mereu altfel, mereu la fel.
Viața e doar o oază imensă de liniște la care ajungem întotdeauna frământându-ne, zbuciumându-ne, chinuindu-ne.... aparent fără rost.
Nimic din ce ni se întâmplă nu e fără rost.
În fiecare dintre noi există o Golgotă de urcat.
Fiecăruia dintre noi i s-a dat o cruce de cărat.
Câteodată avem șansa să o observăm, să o ridicăm și să urcăm dealul.
”Cum pot să știu când e momentul acela în care voi avea puterea să urc până la capăt? Cum să fac să pot să-mi ridic crucea și să mă încumet la drum?”
Ori de câte ori se va părea că o situație e fără de sfârșit, în dățile acelea care par atât de greu de suportat, atât de groaznic de trăit, se va găsi pe undeva pe acolo și puterea de a traversa durerea pe deplin.
Atunci cu siguranță urcușul dealului va putea fi făcut până la capăt, dacă se vor îmbrățișa, săruta și accepta frământările și neliniștile apărute din senin, la orizontul minților îngrămădite.
A strânge durerile la piept până la ultima lacrimă ne poate oferi șansa ca ea să oglindească cât de puternici am devenit.
Cu Dumnezeu de mână în inimă ca tovarăș de drum, nicio piedică nu poate fi de netrecut...
El e sprijinul de care are fiecare nevoie, mai ales atunci când se crede singur...
El e puterea care ne dă curajul ca prăbușiți fiind să ne ridicăm.
Și ne vom ridica de fiecare dată, puțin câte puțin... tot mai sus...
El e sprijinul de care are fiecare nevoie, mai ales atunci când se crede singur...
El e puterea care ne dă curajul ca prăbușiți fiind să ne ridicăm.
Și ne vom ridica de fiecare dată, puțin câte puțin... tot mai sus...
:)
RăspundețiȘtergere