"Mă interesează ce gândeşte Dumnezeu. Restul sunt detalii." (Albert Einstein)

 

Ei bine, ieri mi-am luat o grămadă de lecții de la viață.

Am învățat (pentru a nu ştiu câta oară) că părerile pe care și le furnizează mintea, de cele mai multe ori sunt neadevărate.

Iar noi ne luăm după aceste păreri şi ne traumatizăm şi schimonosim sufletele şi viețile în fel şi chip.

Am mai învățat că oamenii merită luați câte o dată în serios şi crezuți pe cuvânt, chiar dacă îți prezintă adevăruri sub formă de glumă.

Unii dintre ei aşa ştiu să vorbească ca să ne menajeze sentimentele - noi suntem cei nerecunoscători.

Am mai învățat despre mine că încă nu m-am dezobişnuit de tot să bodogănesc despre orice, în gând şi nu numai - tot învăț şi tot uit că e mai bine să tac.

Şi bine ar fi să mai determin şi mintea să mai tacă şi să nu mai dea sfaturi la toată lumea de ca şi cum eu, sau mai bine zis ea, ar deține dintotdeauna adevărul suprem - el şade în altă parte, departe de mintea şi ne la îndemâna omului.

Mda... Lumea merită iubită, nu bodogănită...

Asta ar putea fi una dintre diferențele dintre armonie şi dizarmonie... şi una dintre concluziile la care am ajuns încă o dată, ieri.

Doar mintea îmi dă impresia că port adevărul şi greutatea lumii pe umerii mei - de fapt lucrurile stau exact pe dos... şi ar trebui să pup Pământul în fiecare zi, că are bunăvoința să mă rabde şi să mă susțină...

Gândurile ar fi bine să le cobor pe toate în inimă şi de acolo să împrăştii numai iubire...

 

Iar dacă pot, găsesc sau reuşesc să fac rost de undeva... să împrăştii tot de acolo şi un pic de ... lumină...