Cartea

Nouă oamenilor ne plac poveștile.

Spuse, scrise... povestite frumos.

Ne place să știm despre alți oameni, despre viața lor.

Despre cum au trăit, simțit ori relaționat ei.

Ne place să ne identificăm cu ei în poveștile lor.

Ne place să trăim la timpul prezent, odată cu ei, toate experiențele lor trecute.

Mâine, 29.08.2016, e ziua de naștere a cărții mele.

Maine voi începe să scriu serios la ea, atât cât voi putea, în fiecare zi.

Fiindcă mâine se va împlini un cincinal de la un diagnostic, ce mi-a părut acum cinci ani, necruțător.

Și vreau să sărbătoresc acest eveniment, așa cum se cuvine.

Intenționez să scriu ceva ușor de citit, dar pilduitor, din care să se poată învăța multe.

Nu cunosc încă titlul cărții.

Deocamdată îi spun ”Cartea”.

Ea va începe așa:

CARTEA

Pentru că orice om poate să-și îndeplinească în orice moment menirea. 

Fiindcă oricine are dreptul să-și îndeplinească visul, acel rost pentru care a venit pe Pământ, în orice moment al vieții sale. 

Pentru că menirea omului e întotdeauna la îndemâna lui, dar doar un singur moment din toate îi dă acestuia curajul necesar spre a purcede spre îndeplinirea ei.

Așa a apărut această carte, în spatele căruia e un suflet care-ți vorbește dincolo de rânduri, în limbajul nerostit al tuturor sufletelor.

 Așa a apărut ea în astă lume... la fel cum am apărut și tu și eu și noi...

 Ea va fi și despre mine și despre tine și despre noi...

Da, da...chiar și despre tine...

Acum mă opresc din scris.

Să-ți fie bine!

Oana Denis Rotariu, cu drag

Cuvinte... nu vorbe

de Oana Denis Rotariu

Nu mă lăsa

Să transform

Cuvintele-n vorbe.

Lasă-le vers.

Metamorfoza luminii

E de la noapte la zi.

Nu altfel și nici invers.

Căile toate ar trebui

Să aibă sens unic.

Fără sensuri giratorii,

Care să ne

Încâlcească gândurile,

Ori să ne împiedice

Pașii șovăitori

În a alege calea potrivită,

Ori drumul cel bun.

Nu mă lăsa

Să murdăresc 
Cuvintele-n vorbe...

Lasă-le necuvinte,

Ori mai bine... 
Dă-le pace sau

Lasă-le vers!

www.card-photo.com

Dependența de iubire

Aburi de cafea printre vibrații de iubire și tămâie.

Ieri discutam cu colega de birou despre cât de puțin știu sau pot răspândi iubirea, bunătatea, căldura și tandrețea sufletului meu asupra celor care cu-adevărat contează pentru mine.

Constat, fără infatuare dar și fără falsă modestie, că în ultima vreme cei din jurul meu se satură din ce în ce mai puțin ... de mine.

Recunosc, acum câțiva anișori, de dragul de a-i vindeca cumva de atașamente, am pus ceva distanță mai mare între mine și ei.

Nu aveam certitudinea că Dumnezeu îmi va permite să-mi continui călătoria pământeană.

Din acest motiv m-am gândit că punând distanță între noi, cei din jur se vor deprinde ușor-ușor să nu mai aibă atâta nevoie de mine.

Dumnezeu e bun. El m-a lăsat să mai experimentez câte ceva pe aici.

Mi-a permis să mă mai bucur de oameni, să învăț de la ei, cu ei, prin ei...

Și așa am înțeles, cu timpul, că atașamentul nu e totuna cu iubirea.

Am constatat că nu e nevoie să sorbim decât din când în când din ființa celuilalt, pentru a ne sătura, câte un pic, de dorul de ea...

Am priceput că în tot și-n toate secretul stă în echilibru.

Că orice e prea mult crează dependență... chiar și iubirea...

Dependență de iubire...

”Ce noțiune frumoasă!”, ai să-mi spui.

Poate că sună și pare romantic, dar e doar un atașament nesănătos.

Iubirea e mai mult decât o emoție ce subjugă.

E mai sus decât un banal atașament, cu care n-are nimic în comun.

Oriunde ai căuta iubirea, o vei găsi mereu la tine în piept.

Iubirea e libertate, e fericire, e Dumnezeu...

E mult mai mult decât poți gândi și mult mai puțin decât crezi c-ar trebui să fie.

E mereu în aerul ce-l respiră inima și sufletul tău.

Nu e nevoie să furi din aerul celuilalt ca să te bucuri de iubire...

E nevoie doar să fii una cu iubirea ta, să fii ca ea...

E suficient doar să fii iubire... lângă iubirea ce-ți pare... a ta...

Oana Denis Rotariu, Suceava, 27.08.2016

Hai să ne-nțelegem: nu boala ne omoară, ci diagnosticul!

Îmi place să spun că nicio boală n-a omorât niciodată pe nimeni.

Doar DIAGNOSTICUL o face și felul nostru de a ne raporta la El.

Nu te-ai întrebat niciodată cum de supraviețuiesc oamenii care trăiesc pe vârful muntelui fără medic, farmacii, vânzători de naturiste și de iluzii?

Am văzut pe Internet un filmuleț extraordinar care dovedește încă o dată cât de mult suntem afectați de reclamele la medicamente, eu le zic reclame la boli.

Nici n-avem idee cât de mult rău ne putem face singuri investind atenție în ceea ce ne face rău!!!!

Să trăiești sănătos nu înseamnă doar să mănânci sănătos, să dormi bine și să te constrângi să faci ceea ce-ți spun alții că e bine să faci.

Să trăiești sănătos înseamnă să-ți devirusezi creierul de toate toxinele moștenite și dobândite, să te decuplezi de la furnizorii de viruși din mediul tău și să te asculți pe tine.

Să mănânci ce-ți place, să faci ce vrei, să fii cum vrei, să fii atât de creativ pe cât ai nevoie, să te rogi cum crezi, cum simți... dar toate să fie făcute cu poftă de viață, cu credință și tărie.

Să fii cum îți place să fii, dar fără a răni sau a agresa pe nimeni și, cel mai important dintre toate, să iubești și să te lași iubit.

Fiindcă în IUBIRE tot ce am enumerat mai sus le faci ca de la sine.

Pentru că într-adevăr aceste lucruri se fac de la SINE...

Dacă am fi avut nevoie de un arsenal de oameni pentru ca fiecare om să traiască bine, probabil că Dumnezeu ar fi creat încă de la bun început un grup de oameni.

Așa el a făcut un singur om. Iar pentru ca acesta să se poată vedea așa cum e, a mai făcut unul...

El a făcut doar un el și o ea care să se completeze și să se iubească.

I s-o fi ”părut” că e suficient atât.

De ce-am fi noi acum de altă părere???

Fiindcă nici după atâta amar de vreme n-am priceput nimic?

Iartă-ne, Doamne, că nu știm ce facem!





Mulțumesc Doamne pentru toate!

Ca tine...

de Oana Denis Rotariu

Nu... nu sunt
Mai presus decât nimeni.
Nici mai prejos.
Nu sunt nicicum.
Nici bună, nici rea.
Doar sunt.
Un om care
Se împleticește zi de zi
În pădurea lui de gânduri,
Ce-i par mereu cele mai bune,
Cu toate că cele de azi le dezmint
Mai întotdeauna pe cele de ieri,
Mai tot timpul,
Fără milă și cu acte în regulă.
Nu, nu...
Nu-mi lipsește
Coloana vertebrală a bunului simț.
Și nici cea a rațiunii...
Ți-am mai spus, înțelege!
Nu sunt mai prejos ca tine.
Și nici mai presus.
Sunt doar un om chinuit de gânduri...
Sunt un om, la fel ca și tine...
De n-am avea nume
Nici nu m-ai putea deosebi...

M-ai confunda...
Cu tine...

Dimineți cu miros de cafea și tămâie...

Dimineață devreme...
Nu chiar foarte devreme...
Lumina se insinuează discret printre genele lumii.
Pătrunde încet în mine și până-n ultima talpă a ultimei celule de pe ultimul rând al Conștiințelor tuturor ființelor din Univers.

Unele-i simt prezența, altele nu.
Unele se lasă și se știu inundate de lumină, altele doar intuiesc.
Unele-s una cu Lumina, altele nu.
Unele invită lumina, altele o alungă.

Aprind candela și lumânări în fiecare cameră a casei.
Îngenunghez apoi în fața candelei și mă închin.
Motanul se așează în spatele genunchilor mei, pe picioarele mele.
Suntem una și ridicăm împreună mulțumiri către înalturile din noi.

În casă miroase a cafea și tămâie.
Liniște...
Apărătoare Doamnă se aude în surdină în căștile așezate lângă laptopul de pe măsuța din sufragerie.
”... Bucură-te!...”
Iar liniște... linișteee...

Acum lumina răsăritului pătrunde pe fereastra casei cu o frecvență mai sus.
E mai albă, mai curată...
Așez în mine un strat de liniște, apoi unul de lumină, iar unul de liniște...

Dimineață cu miros de tămâie.

Se așează în toate ungherele casei, în mine și-n toți din ea.
O liniște tihnită...cu ochi de lumină și iz de tămâie...

E viața Ta...
Mulțumesc Doamne pentru ea!

Dragoste cu de-a sila se cheamă viol

Tu care ești prins în capcană convingerilor tale, te rog din inimă, nu citi!!!!! Textul nu e pentru persoane importante...

Nu poți rezona cu toată lumea şi cu siguranță toată lumea nu poate rezona cu tine.

Discrepanța creşte direct proporțional cu frecvența vibraționala a energiilor implicate în jocul lila.

Vrei să fii înțeles dar nu vrei să-l înțelegi pe altul.

Doar ție ți se cuvine tot ce-i bun iar celălalt de lângă tine n-are decât să se descurce cum poate, cu ce poate.

Dacă nu se descurcă, aşa a fost să fie... ghinion!

Cu cât eşti mai aproape de material cu atât eşti mai orgolios şi mai egotic.

Ei bine... atâta vreme cât dormi somnul cel greu al existenței în iluzie şi nu vrei să te trezeşti la realitate vei fi mereu centrul Universului în jurul cărora ceilalți ar trebui să fie bucuroşi că au privilegiul să se învârtă.

Dar după ce te trezeşti îți dai seama de ridicolul situației.

Nenorocirea e că eşti nevoit să continui să trăieşti printre somnambuli.

Iar lecțiile de această dată sunt din ce în ce mai grele, mai greu de priceput, de integrat şi de corelat cu egoul care poate scoate colți din ce în ce mai mari şi e infinit mai perfid decât înainte.

Mulțumesc Doamne pentru toate!

Oana Denis Rotariu

Niciodată nu e copilul vinovat - TU EȘTI!

Comentariu pe marginea unui articol în care autoarea se mira că unei fetițe de 10 ani părinții îi plăteau ședințe de cosmetică. O înâlnise când cosmeticiana o pensase și machiase pentru serbarea de sfârșit de clasa a III-a a școlii primare.

Oare cine e principalul vinovat în tot acest tablou grotesc??????
Noi suntem principalii vinovați, noi toți... Fiecare dintre noi până la unul...

Putem spune că acest prezent e trăit de cel puțin două generații de nefericiți, bolnavi, imaturi psihic și emoțional... Noi, cei care nu știm să ne învățăm copiii ce înseamnă adevăratele valori și copiii noștri.

Peste tot, în media și pe stradă, tot ceea ce se poate vedea sunt reclame la medicamente, vulgaritate și pornografie de tot felul.

Când oricare ar fi motorul de căutare ales, pentru orice subiect mai mult sau mai puțin științific, ți se deschid numaidecât site-uri ce promit să-ți mărească toate extremitățile și să te facă suplu și cu pachețele de mușchi peste noapte, un copil la mintea lui de copil ce poate pricepe?

Poate pricepe el că e bine exact așa cum e?

Poate înțelege că scopul lui în viață nu e să arate numai într-un anume fel, că există pastile pentru orice suferință și că trebuie să aibă bani ca să-și poată permite orice, oriunde și cu oricine???

Poate pricepe copilul că trupul e doar o componentă dintr-un tot, mult mai complex decât ceea ce se poate observa la o simplă vedere?

Noi adulții știm că ai noștri copii au și suflet, nu doar minte și trup?

Când tu, adultul, nu-ți cauți de suflet și de minte, ci doar de cât câștigi ori cât bagi în stomac ce vrei să observe copilul la tine?

De câtă imaginație are un copil nevoie să priceapă că fiecare are un loc sub soare și e iubit exact așa cum e?

Că e important ce devine, nu cum arătă și nici cât de frumos le pare unora că face sau că nu face în strădaniile lui spre desăvârșire?

Nu e cazul să ne mirăm că există fetițe care-și dau cu luciu de buze și rimel încă de la grădiniță (nu vorbesc din povești, am văzut-o cu ochii mei - se numea Ioana și a mers în clasa I la Școală de Arte), ori că băieții se epilează și se pensează.

E cazul să luăm doar atitudine și nu doar unul dau doi dintre noi, ci toți fără excepție și cu consecvență.
Și azi și mâine și poimâine fără oprire.

Primii care trebuie să se schimbe suntem NOI.

NU copiii!!!!!!!!!   NOI.    Noi, cei care ne numim adulți doar cu numele.

Și asta repede de tot... până nu ajungem să ne handicapăm iremediabil întreaga specie pe care ne-am obișnuit s-o intitulăm cu atâta generozitate... umană.

Oana Denis Rotariu

Iartă tot și până la capăt

Ce minunați suntem noi, oamenii!

Ce resurse şi ce potențial infinit de manifestare suntem în stare să accesăm!

Cât de neaşteptat şi inexplicabil putem reacționa, simți, iubi... fi...

Şi totuşi, încă de la bun început, n-avem disponibilitatea de a ierta cu uşurință.

Uneori nu suntem în stare să iertăm deloc.

Şi totuşi, de această iertare depinde sănătatea mentală, sufletească şi emoțională a întregii omeniri.

Dar noi nu suntem dispuşi să iertăm greşelile altora.

Pentru că sunt greşeli pe care noi nu le-am făcut niciodată.

Sau pentru că nouă ne pare că nu le-am putea face vreodată.

Sau pentru că le-am făcut şi noi, însă nouă ni se pare că am avut o justificare plauzibilă.

Sau pentru că nu le-am făcut dar am fi vrut să le facem şi n-am avut curaj.

Putem motiva, explica sau scuza ingenios lipsa noastră de toleranță.

Dar n-ajută la nimic.

Cel care rămâne captiv amărăciunii, ranchiunii este chiar cel care refuză să ierte.

Este cel care alege cu bună ştiință să târască după el sarcinile intoleranței, lipsei lui de înțelegere şi de iubire.

Este acel condamnat la penitență fără de sfârşit în captivitatea nefericirii.

Iartă, dacă poți, iar dacă nu poți roagă-te!

Roagă-te să poți ierta...până poți ierta...

Iar atunci când ierți iartă tot!

Tot şi până la capăt...

End of the Day {photo by: +♥ Card-Photo.com}

At the end of the day, let there be no excuses, no explanations, no regrets. ― Steve Maraboli

Mulțumesc Doamne pentru toate!

Știi să dăruiești?

Un zâmbet, o floare, o vorbă bună...

O strângere de mână, o încurajare la vreme de cumpănă, un îndemn...

Un gest de ajutor, un toiag de sentimente, o emoție, un dor...

Un vers, un cântec, un zbor...

Știi cum se oferă altuia sens și echilibru în loc de deznădejde și durere?

Și știi cum să faci ca să nu tai aripile nimănui doar pentru că visele tale neîmplinite încă dor?

Foto George Ziakas: Un apus spectaculos la Goruna, Prahova

În noi e tot

În noi e tot
Un deal și-o vale
Și-un cânt și-un rit
Și-un dor pe cale,
Un vis înalt
Și-un vers agale,
În noi e tot:
Un deal și-o vale,
Spre Cer Înalt

Spre ne-ntâmplare...

"Mie nu-mi place de tine!"

Câtă aroganță și câtă lipsă de bun simț se ascund în spatele afirmației!

Se mai ascund și lipsa smereniei și handicapul sufletesc.

Și toate se vor proiectate în afară, asupra celuilalt.

Nefericirea e că rămân în sufletul și cârca celui care le poartă cu atâta mândrie.

"- Nu-mi place de tine!
- Mie-mi place de tine, fiindcă în prostia ta ești totuși sublim!"

Păcat că nu-ți dai seama că toți suntem la fel de sublimi cum îți pare ție că ești doar tu!


Păcat de tine!

Un of prelung

Mă doare lacrima
Din ochii copilului,
Până dincolo
De disperarea
Durerii lui.
Mă dor pașii lui
Înspre lume, dincolo
De frumusețea blândă
Ce-i șade în privire.
Mă doare lumea
Din ochii copilului,
Până dincolo
De nebunia ei
Și mult adânc...
În ochii lui...

Dai cu nasul ... de tine

Învață să nu mai mergi împotriva ta, fiindcă la fiecare colțișor de suflet te vei lovi mereu, nas în nas, de tine!

Dansul pomilor

Vară. Duminică iar.
Vreme de tihnă, de liniște, de introspecție, de rugăciune, de meditație.

Afară bate tare vântul.
Se aude cum foșnește zgomotos prin copaci.

Nu copacii fac vântul.
Nici măcar nu-l amplifică. Îl lasă doar să fie. Îl acceptă așa cum e.
Vântul le trezește simțurile, îi înfioară... Iar noi auzim înfiorarea copacilor datorită lui.

Freamătul pomilor nu vine din teamă, ci din fericire.
Copacii manifestă cu ajutorul vântului bucuria de a fi.
Nu aleg vântul, nu-l cheamă.
Nu-i impun reguli și nu-i ajustează intensitatea, tăria după nevoile lor.
Doar îl primesc atunci când apare și dansează odată cu el.
Se unduiesc odată cu suflarea lui și se bucură.
Învață cum să se aplece odată cu vântul și să fie una cu el.

Doar copacii rigizi, încăpâțănați, atoateștiutori nu se unduiesc odată cu vântul și se rup. Acei falnici mândri pomi ce se cred de neclintit, care nu vor să se mlădieze odată cu el până la urmă sunt doborâți la pământ.
Ceilalți, care primesc să danseze fericiți cu vântul, se bucură și nu se rup niciodată...

Omule drag, observă-i și învață din povestea lor!
Lasă Vântului să aleagă copacii!
Și nu mai interveni, te rog frumos, în înțeleapta fericire a dansului lor!

Oana, 07.08.2016

Epistolă de vară

Vară.
Cu pașii iuțiți de disconfortul căldurii, trec prin ea ... repede.
Vara e fierbinte, eu ard.
Și azi... ard...
Și tu arzi pe undeva pe-acolo, prin mine.
Arzi cu mine-odată, nu mă lași singură în flăcările verii.
Ce bun ești cu mine!
Cât îmi poți fi de drag!
Iubirea nu arde. Nuuuuuu... Ea doar ne răcorește sufletele.
Sentimente aburind ridică de pe ceața inimii trăirile noastre.
Acum știm că ne iubim, nu doar simțim.

Iubim și știm...

O zi sublimă să ai! Și tu...

06.08.2016

Goană după liniște

Sapi în tine adânc
După un moment de liniște.
Scormonești pământul
Din care ai fost plămădit
Dincolo de rădăcinile firii,
Căutând o oază de nepăsare,
Ascunsă poate undeva
Prin mădularele ființei.
Cazi istovit, după un timp,
Pe țărâna de sub
Sentimentele rănite
De închipuirile tale,
Epuizat de inutilitatea
Strădaniilor fără rost.
Chinul te lasă nemișcat.
Rămâi inert, fără gânduri
Fără vise și lipsit de putere,
Pe vârful cel mai înalt
Al deziluziilor.
Nu mai ai putere
Să mai cauți nimic.
La răsărit, la apus,
Miazănoapte, sau miazăzi,
Sus și jos nimic.
Liniște deplină,
Nefiresc de firească,
Lipsită de subtilitate,
De complexitate,
De îndoieli sau încâlceli.
E aici încă de dinainte
Ca tu să pornești
În căutarea ei,
Mult prea tăcută
Ca zgomotul gândurilor tale
Să te lase să-i poți auzi
Absenta-i prezență...
Aici, mult prea aproape
De toate timpanele
Celulelor și necelulelor
Din tine și de dincolo de tine,
Ca s-o poți...  auzi...

Suceava, 30.07.2016

Fiecare lacrimă are povestea ei

Fiecare lacrimă are povestea ei, are durerea sufletului nostru întinsă pe obraji, are sarea cristalizată pe rănile ce le vindecă.

Lacrima ne eliberează, ne înalță, ne coboară şi ne duce mai aproape de noi şi de El.

Fiecare poveste poartă în ea cel puțin o lacrimă, în care te poți oglindi ca să vezi cât de frumos eşti când vii aproape de tine.

Dă-i voie să-ți prăvăleasca malurile suferințelor şi apoi să aducă bucuria deplină în viața ta.

N-o chema, dar nici nu o opri să fie!

Numele împlinirilor mele

Mă împlinești, știai?
Când te simt lângă mine, lumii mele i se adaugă o nouă dimensiune, capătă potențialitate.
Cerul... cerul nu mai e limita.
E blocul de start al tuturor viselor mele.
Ești în visele mele...
În visul vieții mele ești o certitudine.
O axiomă, o lemă de netăgăduit... de neîngăduit...
Ori de câte ori vii lângă mine, muzica vibrato a lumilor mele e cu un ton mai înaltă.
Lumea mea însăși e cu un pas mai sus, mult mai sus ... în lumină.
Ești lumină.
Ești strălucire, încântare, iubire, extaz ...
Lângă tine pot să vibrez, fără rușine, în toate frecvențele curcubeului.
Eu însămi devin curcubeu.
Tu însăți devii Soare. Strălucești  la capătul ploii de iubire a inimii mele cu picături scânteinde.
Picurii sărută pleoapele nepăsărilor mele din toate timpurile vieților trecute, prezente, viitoare... Mă transformă în nimic, în nimeni și în tot.

Doar când simt pașii tăi plimbându-se nonșalant prin nimicul din mine mă simt împlinit...
Ești un nume nou pentru toate împlinirile mele.
Toate... până la un punct.

Punct...

Gânduri dichisite - d' Oana Rotariu: Mi-am dorit o chinezoaică și-am primit-o

Gânduri dichisite - d' Oana Rotariu: Mi-am dorit o chinezoaică și-am primit-o: În sfârșit concediu. Liste, bagaje, cumpărături, prognoze meteo, gânduri... Programăm în linii mari ce vom face în acest concediu...

Mereu

Mă dezrădăcinasem

În rădăcinile lumii

De irisul tău.

Mereu altă iubire,

Același poem.

Mereu altă vioară,

Aceeași muzică,

Același alt cântăreț.

Mereu alt eu

Același alt tu,

Pe care-mi legăn
Visele... 
Și ele altele mereu...

Mă dezrădăcinasem

De mersul tău,

De versul meu...

În rădăcinile lumii...

Mereu aceleași,

Mereu altele...

Mereu...

18.07.2016

www.card-photo.com

Gânduri dichisite - d' Oana Rotariu: Un posibil început de nuvelă...

Gânduri dichisite - d' Oana Rotariu: Un posibil început de nuvelă...: "Într-o cafenea stă un domn şi bea liniştit o cafea. Nu are laptop, nu are smartphone, nu are ipad. Stă aşa, ca un psihopat...” …ş...

Cât de greu e să fi bun?

E ca și cum ai ridica cerul inimii tale la rangul de curcubeu într-o clipă intactă de fericire.

E ca și când copacii inimii tale ar foșni poeme iubirilor din tine.

E ca și când ai zbura pe umeri cu fericirea din tine.

E înalt, e sublim, e întreg... E miraculos, e minunat!

E o stare adâncă și înaltă deopotrivă, așezată discret pe starea de a fi. 

Vis-a-vis, peste drum, locuiește în ochi fericirea...

Cât poate fi de greu să fi bun?
Nu e greu deloc.
Greu e doar să te faci bun...

Restul curge de la Sine...

Noapte bună, om bun!

Foto: George Ziakas

Fii bun! Fii iubire!

Rugă pentru har

Întinde-Ți o aripă
Spre mine...
Uită depărtarea mea!
Întinde o pană
Din scrierile tale
Cuneiforme
Din inima mea
Sângerând de iubire,
Dincolo de porțile
Sufletului meu,
Undeva mai aproape
De aripile gândurilor
Visurilor lumii...

Lasă o pană din aripa Ta
Peste visurile mele.
Și dă-mi voie și mie
Să fiu un umil condei...

Din ea...

Rugăciunea nu e un vehicul...

O grupare ateistă, printr-o postare  pe FB, afirma că rugăciunea nu te duce nicăieri.

Stau şi mă întreb: oare chiar aşa e?

Oare unde se aşteaptă ei ca să-i  ducă şi de ce ar trebui să-i ducă undeva?

Rugăciunea nu e un vehicul care te transportă niciunde pentru că de fapt eşti tot timpul acolo unde îți pare că trebuie să călătoreşti.

Rugăciunea e doar un limbaj de conversație cu Dumnezeu.

Dumnezeu e mereu cu tine şi-ți răspunde imediat la tot ce întrebi, doar că tu nu reuşeşti să-L pricepi de fiecare dată.

Dar dacă tu nu-L alegi pe El ca partener de conversație, cine vrei să-ți răspundă şi unde vrei să te ducă?

El te lasă să alergi de bezmetic pe coclaurii din tine. E dreptul tău să bezmeticeşti şi să crezi sau să nu crezi în tot ce vrei.

Şi la urma urmei... nu te poate nimeni opri...

O zi minunată să ai! Şi tu...

Oana Rotariu, cu drag

Ne trezim în astă lume... dormind...

La un moment dat, pentru fiecare dintre noi alt moment dat, suntem trimiși să viețuim în astă lume.

Venim câte unul, pe rând, cuminți și frumoși.

Apoi, de teamă că cei din jur nu vor putea prețui miracolul care suntem, încet, încet ne transformăm și ne schimonosim în fel și formă ființele.

Dăm vina pe tiparele moștenite sau învățate, ori pe așteptările celor din jur... poate chiar pe smintelile noastre.

Dormim.

Iar somnul profund pe care ne-am obișnuit să-l hibernăm îl numim realitate, viață...

La un moment dat, pentru fiecare dintre noi alt moment dat, ne trezim.

Ne prindem cam cine suntem, cam de unde venim și cam încotro ne ducem.

Ne bucurăm, trăim și experimentăm orice cu recunoștință.

Nu mai dormim de-atunci.

Din când în când doar mai închidem ochii... Nu de tot...

www.card-photo.com

... Doar atât cât să ne odihnim visele...

Oana Denis Rotariu
10.07.2017

Doar zâmbete pe cale

Cum se face oare ca toti oamenii pe care-i intalnesc pe drumurile inimii mele zambesc?

Cum de sunt ei atat de radiosi si plini de viata?

Toate cararile pe care bantuie gandurile mele sunt imprejmuite de copaci plini de rod sau de flori...

Cerul e mereu frumos, chiar si atunci cand ploua.

In mine e mereu primavara... sau vara... sau toamna..sau iarna...

Sau un anotimp fara nume mereu inedit, mereu altul si totusi mereu acelasi anotimp indragostit de viata...

O lume de tihna, de lumina... unde tot ce vinzi, cumperi, imprumuti sau primesti se plateste cu un zambet ori cu un sarut...

Oare cum se face ca toti oamenii care vin in lumea mea au bagajele burdusite de zambete?

www.card-photo.com

Ce secret ilariant ascund ei in buzunarele atat de generoase ale fiintelor lor ? Oare?