Oare ce pot fi ele, dumnealor, așteptările?

M-am trezit într-o zi întrebându-mă: ”Oare ce pot fi ele, dumnealor, așteptările?”

Sunt doar niște pârghii cu ajutorul cărora ne ridicăm la rang de importanță majoră deziluziile referitoare la noi, la ceilalți, la viață, la orice sau oricine intră în colimatorul atenției noastre.

Sunt niște filmulețe SF pe care le atașăm unor persoane, situații sau nouă înșine, menite a ne ridica valoarea în ochii noștri.

Câteodată, atunci când sunt în conformitate cu nebunia noastră și se adeveresc, par a nu ne face rău.

Ne bucură peste măsură și ne umflă în pene egoul.

Iar sărmanii de noi percepem asta ca pe un lucru bun, care ne înnobilează cumva imaginea pe care o avem despre ceea ce credem că suntem noi și ne îmbunătățește cumva și existența.

Nimic din ceea ce ne crește egoul nu ne face bine, ci doar ne îndepărtează de esența noastră și de Dumnezeu.

Așteptările noastre ne sunt date peste cap, când holograma realității înconjurătoare pare să nu se muleze exact pe scenariul filmului pe care l-am scris cu atâta grijă și-atunci, în închipuirea noastră, apare marele dezastru.

Nenorocire pentru care mereu vinovați sunt ceilalți. 

Care ceilalți?

Cum care ceilalți?

Actorii pe care am ales noi să interpreteze acele filmulețe.

Da. Ei sunt vinovați.

Nu noi cei care am vrut să facem ca SF-ul să devină realitate.

În niciun caz vina n-are cum să fie a noastră fiindcă noi am fost bine intenționați.

Și ce dacă filmele erau despre peștișori care învățau să urce în copaci, despre muritori care deveneau zei peste noapte sau despre o broască râioasă care-l aștepta pe Făt Frumos să o sărute și să o transforme în prințesa visurilor lui?

Niciun amănunt nu a fost lăsat la voia întâmplării.

Da, când vine vorba de așteptări, niciun amănunt nu e lăsat la voia întâmplării, totul e gândit atent, până la cele mai mici amănunte.

Toate situațiile sunt studiate pe toate fețele iar firul e împărțit în patru, ori de câte ori e nevoie.

Și-atunci? De ce-ar fi vina la tine în ogradă?

Uităm de unde am plecat, uităm că de fapt din capul locului am acționat în scopul obținerii anumitor rezultate, anumitor foloase.

Uităm că am investit în ceilalți spre a ne servi intereselor noastre, care nu aveau de fiecare dată un suport real.

Uităm una, uităm alta și pentru toate astea trebuie să fie vinovat mereu... altcineva.

Apoi învățăm să ne lamentăm în aşteptare după iubirea potrivită, după situația cea mai favorabilă, după miracole.

Avem nevoie de minuni pentru a putea crede... în El...în noi...

Şi nu suntem în stare să trăim exact ce e de trăit și să vedem toate minunile care sunt peste tot în jurul nostru, doar şi numai pentru că ne-am obişnuit cu ele. 

Nu mai aștepta nimic!

Deschide ochii și spune bun venit tuturor minunilor care vin înspre tine.