Se afișează postările cu eticheta Disertații despre viață si nu numai.... Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Disertații despre viață si nu numai.... Afișați toate postările

duminică, 11 septembrie 2016

Nu există înțelepți

 Motto: Nu există înțelepți, există doar înțelepțire...

Să privești înspre oameni cu duioșie.

Cu acea mirare din privirea lor atunci când privesc pruncii, ori poate... florile sau câmpurile, ori munții și dealurile, ori apele sau mările...

Sau orice altceva le-a picat lor drag de cum au apărut în astă lume.

Să le atingi sufletele cu aceași gingășie ca cea din privirile lor, nu cu alta.

Să uiți mereu acasă tolba cu săgeți înveninate ale fildeșilor scoși de toate frustrările tale.

Să ierți oricui orice. 

Să te străduiești să te ierți și pe tine continuu și pentru toate.

Doar așa vei vindeca lumea de răutățile pe care le cari după tine și pe care ea, lumea, nu contenește să le ducă mereu, cu consecvență, peste timp, mai departe...

Din tot amarul suferit în trecut să ții minte doar lecțiile, nu și durerea.

Să pleci fără ea și fără amintirea ei la drum.

Să fii fericit și liber!

Să te îndrăgostești de viață!

S-o iubești sincer, fără gelozii, invidii sau atașamente...

Astăzi, atât îți doresc! 

Doar astăzi...

Pentru mâine îți doresc un nou astăzi... 

Altfel, continuu, mai conștient și infinit mai înțelept...
www.card-photo.com

Așa să știi!


Și tu...

duminică, 4 septembrie 2016

Alegem să atragem tot ce vine înspre noi

Zicem că alegem oamenii care apar în viețile noastre.

Și zicem bine.

Dar mai înainte de toate îi atragem.

Îi atragem cu tot ceea ce suntem, gândim ori facem.

Îi atragem doar pe cei cu care suntem pe același nivel vibrațional, sau pe aceia care aduc lecții de învățat.

Pe ceilalți nu-i întâlnim, fiindcă nu interesează și nu fac niciun sens în existențele noastre.

E ca și cum am zbura pe paliere de înțelegere diferite.

Dacă vrei să vizualizezi, e ca zborul avioanelor.

Nu se întâlnesc decât cele care zboară pe același palier, la aceeași înălțime.

Celelalte zboară sau pe deasupra sau pe dedesubt.

Dacă cineva e în viața ta nu e acolo degeaba. E acolo atras de tine.

Fii atent cu el, cu ea!

Fii tolerant, fii înțelept!

Rămâi atent și alert la tot și la toate!

Ca să înțelegi și să înveți tot ce ai de învățat...


Oana, 02.09.2016
... despre tine...

 În concluzie, e adevărat că putem alege oamenii din viețile noastre.


Dar asta după ce alegem să atragem tot ce vine înspre noi...


vineri, 2 septembrie 2016

Acoperă-mi vara cu ceva...



A venit toamna.

Iar a venit.

Doar că în sufletul meu s-au amestecat sentimentele.

Poeții se miră de versurile din piepturile altora.

Prozatorii se minunează de romanele ce se scriu prin noi.

Doar toamna nu se miră.

Ea vine fără mirări, fără melancolii, nostalgii, scrupule ori pretenții.

Vine şi se bucură de noi, prin noi.

Sau se întristează, sau îndrăgosteşte, sau se înfioară de simțiri.

A venit toamna... Dar vara e încă aici.

Numai în calendar a venit toamna.

Vara n-a plecat nicăieri.

... iar toamna a sosit doar în calendarul închipuirilor noastre, în zăpăceala tiparelor care încă mai zac... în noi...

A venit toamna... acoperă-mi vara cu ceva...

www.card-photo.com

joi, 25 august 2016

Hai să ne-nțelegem: nu boala ne omoară, ci diagnosticul!


Îmi place să spun că nicio boală n-a omorât niciodată pe nimeni.

Doar DIAGNOSTICUL o face și felul nostru de a ne raporta la El.

Nu te-ai întrebat niciodată cum de supraviețuiesc oamenii care trăiesc pe vârful muntelui fără medic, farmacii, vânzători de naturiste și de iluzii?

Am văzut pe Internet un filmuleț extraordinar care dovedește încă o dată cât de mult suntem afectați de reclamele la medicamente, eu le zic reclame la boli.

Nici n-avem idee cât de mult rău ne putem face singuri investind atenție în ceea ce ne face rău!!!!

Să trăiești sănătos nu înseamnă doar să mănânci sănătos, să dormi bine și să te constrângi să faci ceea ce-ți spun alții că e bine să faci.

Să trăiești sănătos înseamnă să-ți devirusezi creierul de toate toxinele moștenite și dobândite, să te decuplezi de la furnizorii de viruși din mediul tău și să te asculți pe tine.

Să mănânci ce-ți place, să faci ce vrei, să fii cum vrei, să fii atât de creativ pe cât ai nevoie, să te rogi cum crezi, cum simți... dar toate să fie făcute cu poftă de viață, cu credință și tărie.

Să fii cum îți place să fii, dar fără a răni sau a agresa pe nimeni și, cel mai important dintre toate, să iubești și să te lași iubit.

Fiindcă în IUBIRE tot ce am enumerat mai sus le faci ca de la sine.
Pentru că într-adevăr aceste lucruri se fac de la SINE...

Dacă am fi avut nevoie de un arsenal de oameni pentru ca fiecare om să traiască bine, probabil că Dumnezeu ar fi creat încă de la bun început un grup de oameni.

Așa el a făcut un singur om. Iar pentru ca acesta să se poată vedea așa cum e, a mai făcut unul...

El a făcut doar un el și o ea care să se completeze și să se iubească.

I s-o fi ”părut” că e suficient atât.

De ce-am fi noi acum de altă părere???


Fiindcă nici după atâta amar de vreme n-am priceput nimic?

Iartă-ne, Doamne, că nu știm ce facem!





Mulțumesc Doamne pentru toate!

duminică, 21 august 2016

Dragoste cu de-a sila se cheamă viol

Tu care ești prins în capcană convingerilor tale, te rog din inimă, nu citi!!!!! Textul nu e pentru persoane importante...

Nu poți rezona cu toată lumea şi cu siguranță toată lumea nu poate rezona cu tine.

Discrepanța creşte direct proporțional cu frecvența vibraționala a energiilor implicate în jocul lila.

Vrei să fii înțeles dar nu vrei să-l înțelegi pe altul.

Doar ție ți se cuvine tot ce-i bun iar celălalt de lângă tine n-are decât să se descurce cum poate, cu ce poate.

Dacă nu se descurcă, aşa a fost să fie... ghinion!

Cu cât eşti mai aproape de material cu atât eşti mai orgolios şi mai egotic.

Ei bine... atâta vreme cât dormi somnul cel greu al existenței în iluzie şi nu vrei să te trezeşti la realitate vei fi mereu centrul Universului în jurul cărora ceilalți ar trebui să fie bucuroşi că au privilegiul să se învârtă.

Dar după ce te trezeşti îți dai seama de ridicolul situației.

Nenorocirea e că eşti nevoit să continui să trăieşti printre somnambuli.

Iar lecțiile de această dată sunt din ce în ce mai grele, mai greu de priceput, de integrat şi de corelat cu egoul care poate scoate colți din ce în ce mai mari şi e infinit mai perfid decât înainte.

Mulțumesc Doamne pentru toate!


Oana Denis Rotariu

Niciodată nu e copilul vinovat - TU EȘTI!

Comentariu pe marginea unui articol în care autoarea se mira că unei fetițe de 10 ani părinții îi plăteau ședințe de cosmetică. O înâlnise când cosmeticiana o pensase și machiase pentru serbarea de sfârșit de clasa a III-a a școlii primare.

Oare cine e principalul vinovat în tot acest tablou grotesc??????
Noi suntem principalii vinovați, noi toți... Fiecare dintre noi până la unul...

Putem spune că acest prezent e trăit de cel puțin două generații de nefericiți, bolnavi, imaturi psihic și emoțional... Noi, cei care nu știm să ne învățăm copiii ce înseamnă adevăratele valori și copiii noștri.

Peste tot, în media și pe stradă, tot ceea ce se poate vedea sunt reclame la medicamente, vulgaritate și pornografie de tot felul.

Când oricare ar fi motorul de căutare ales, pentru orice subiect mai mult sau mai puțin științific, ți se deschid numaidecât site-uri ce promit să-ți mărească toate extremitățile și să te facă suplu și cu pachețele de mușchi peste noapte, un copil la mintea lui de copil ce poate pricepe?

Poate pricepe el că e bine exact așa cum e?

Poate înțelege că scopul lui în viață nu e să arate numai într-un anume fel, că există pastile pentru orice suferință și că trebuie să aibă bani ca să-și poată permite orice, oriunde și cu oricine???

Poate pricepe copilul că trupul e doar o componentă dintr-un tot, mult mai complex decât ceea ce se poate observa la o simplă vedere?

Noi adulții știm că ai noștri copii au și suflet, nu doar minte și trup?

Când tu, adultul, nu-ți cauți de suflet și de minte, ci doar de cât câștigi ori cât bagi în stomac ce vrei să observe copilul la tine?

De câtă imaginație are un copil nevoie să priceapă că fiecare are un loc sub soare și e iubit exact așa cum e?

Că e important ce devine, nu cum arătă și nici cât de frumos le pare unora că face sau că nu face în strădaniile lui spre desăvârșire?

Nu e cazul să ne mirăm că există fetițe care-și dau cu luciu de buze și rimel încă de la grădiniță (nu vorbesc din povești, am văzut-o cu ochii mei - se numea Ioana și a mers în clasa I la Școală de Arte), ori că băieții se epilează și se pensează.

E cazul să luăm doar atitudine și nu doar unul dau doi dintre noi, ci toți fără excepție și cu consecvență.
Și azi și mâine și poimâine fără oprire.

Primii care trebuie să se schimbe suntem NOI.

NU copiii!!!!!!!!!   NOI.    Noi, cei care ne numim adulți doar cu numele.

Și asta repede de tot... până nu ajungem să ne handicapăm iremediabil întreaga specie pe care ne-am obișnuit s-o intitulăm cu atâta generozitate... umană.

Oana Denis Rotariu

marți, 16 august 2016

Iartă tot și până la capăt

Ce minunați suntem noi, oamenii!

Ce resurse şi ce potențial infinit de manifestare suntem în stare să accesăm!

Cât de neaşteptat şi inexplicabil putem reacționa, simți, iubi... fi...

Şi totuşi, încă de la bun început, n-avem disponibilitatea de a ierta cu uşurință.

Uneori nu suntem în stare să iertăm deloc.

Şi totuşi, de această iertare depinde sănătatea mentală, sufletească şi emoțională a întregii omeniri.

Dar noi nu suntem dispuşi să iertăm greşelile altora.

Pentru că sunt greşeli pe care noi nu le-am făcut niciodată.

Sau pentru că nouă ne pare că nu le-am putea face vreodată.

Sau pentru că le-am făcut şi noi, însă nouă ni se pare că am avut o justificare plauzibilă.

Sau pentru că nu le-am făcut dar am fi vrut să le facem şi n-am avut curaj.

Putem motiva, explica sau scuza ingenios lipsa noastră de toleranță.

Dar n-ajută la nimic.

Cel care rămâne captiv amărăciunii, ranchiunii este chiar cel care refuză să ierte.

Este cel care alege cu bună ştiință să târască după el sarcinile intoleranței, lipsei lui de înțelegere şi de iubire.

Este acel condamnat la penitență fără de sfârşit în captivitatea nefericirii.

Iartă, dacă poți, iar dacă nu poți roagă-te!

Roagă-te să poți ierta...până poți ierta...

Iar atunci când ierți iartă tot!

Tot şi până la capăt...


End of the Day {photo by: + Card-Photo.com}

At the end of the day, let there be no excuses, no explanations, no regrets. ― Steve Maraboli
Mulțumesc Doamne pentru toate!

vineri, 1 iulie 2016

Omul are nevoie să creadă în miracole

El are nevoie să creadă în vise, are nevoie de iluzii ca să poată visa.
Omul are nevoie de vis ca să ajungă la realitate... la adevăr.
Și are nevoie de visare ca să atingă înaltul din el.
El are nevoie să zboare printre cele mai înalte trăiri ale sale ca să ajungă la iubire.
Iar mai apoi prin iubire să ajungă înapoi, la el însuși.

Omul are nevoie de vis ca să poată recunoaște iluzia atunci când se trezește.

Ca să simtă magia vieții în fiecare clipă trăită, are nevoie de ineditul și necunoscutul momentului care vine.

Pentru a fi fericit, omul are nevoie de mirarea fiecărei secunde.

www.card-photo.com

Ca nedumerirea ei să repornească clipă de clipă pendulul dorului și a setei de viață, de Existență, de... nemurire...

Bătaie de inimă cu bătaie de inimă...

Unu... doi... unu... doi...

marți, 21 iunie 2016

Dincolo de cuvinte

Închizi pleoapele și atingi Lumina Lumii cu ochii inimii, ce trage clopotele iubirilor la tine în piept.

Cu sufletul conectat la inima Universului, nu mulțumești cu cuvinte, ci cu tăceri.

În inima ta găsești întotdeauna necuvintele potrivite, dintr-un alfabet prezent și absent concomitent, în sufletul tău.

E alfabetul unei limbi fără litere, atotînțelese și atotcunoscute, care cuprinde toate necuvintele firii și nefirii Universului.

O limbă negândită, nevorbită, care cuprinde toată cunoașterea lumii.

Ea te ajută să poți mulțumi direct din inimă oricând, oriunde și în orice împrejurare tăcând.

Acum, ție, încotro ți-e orientată atenția?

Recunoștința o manifești când?



miercuri, 8 iunie 2016

O grimasă mare cât un zâmbet

În una din zilele trecute am participat la o ședință.

Am mai fost și altă dată la ședință în compania acelorași persoane.
Nu vreau să spun la ce fel de ședință, fiindcă nu asta face obiectul discuției noastre, e neimportant.
Important e că am rămas și de data asta cu gândul la aceeași persoană care mi-a atras atenția și prima dată.
E impresionant cum pe chipul ei zîmbitor poți citi toată nemulțumirea Pământului.
E o stare de fapt ce s-a așezat și cuibărit peste tot prin ea, din câte am băgat de seamă.
Nu știu dacă ea realizează acest aspect, sau își dă cât de cât seama despre acest lucru.
Cel mai probabil nu. N-are vreme. Presupun că nemulțumirea asta îi cam ocupă tot timpul.
Am aflat mai apoi că e un om nefericit, care a trecut printr-un divorț oarecum recent.
Nu cunosc deloc acest om, dar cu siguranță nu e ușor să treci printr-o experiență de felul acesta.
Nu aș vrea să-mi dau cu părerea despre ce și cum e de făcut în acest caz.
Nu sunt în măsură și nu e treaba mea. E treaba ei. Lecția ei. A lor.
Ceea ce e impresionant însă e cum reușește să adune pe masca chipului, într-o grimasă mare cât o zi de post, toată urâțenia și nemulțumirea lumii ei.

Extrapolând ideea la fiecare dintre cei care suntem, ma gândesc că bine ar ma fi ca fiecare dintre noi să ne putem privi în fiecare moment cu sinceritate deplină, absolută.
Poate că am reuși să observăm că atunci când toate ne merg pe dos, toate ne par invers de cum ar trebui să fie, lumea din interiorul nostru ne pare a fi urât mirositoare și e cu susul în jos.
Toate închipuirile legate de gândurile noastre egotice tronează atunci prin noi și ne bagă suferința adânc până la rădăcinile sufletelor noastre schingiuite de gânduri fără sens.
Atunci, noi înșine suntem singurii responsabili că ne lăsăm acaparați cu totul de nemulțumirea ce izvorăște din suferința din noi.

Când toată lumea noastră e cu susul în jos, să ne privim cu sinceritate în oglinda inimilor noastre.

Poate că nu lumea e invers. Poate doar căruța noastră cu gânduri ne-a trăsturnat percepțiile pe dos.
Și poate, într-un moment de sinceritate, reușim să găsim că ne e mai ușor să ne repoziționăm noi în raport cu lumea din închipuirea noastră.

Mult mai ușor decât să învârtim pe dos lumea toată, ca s-o recalibrăm, funcție de nebunia nemulțumirii ce șade în noi.

Cine știe?

Vrei o relație de vis?

Ce mult si prost a evoluat omenirea!
 Astazi avem retete pentru toate.
Intram pe facebook ori pe google si fara niciun efort gasim tot felul de persoane, care mai de care mai avizate, care sa ne ofere dupa caz, retete infailibile pentru orice.
Absolut orice.
Dimineata la cafea e primul meu moment de tihna al zilei. Cateodata si ultimul.
Si cum moda dicteaza dintotdeauna, deschid facebookul si citesc pret de-o cafeluta ce mai scrie pe acolo... mai postez si eu cate ceva si apoi imi continui rutina zilnica.
Azi dimineata mi-au ajuns sub ochi cuvintele foarte argumentate ale unui "psiholog alfa" care oferea cu generozitate retete pentru cei care vor sa-si gaseasca jumatatea menita a completa armonios intregul.
Recunosc cu sinceritatea-mi caracteristica ca n-am citit mai mult de trei-patru fraze, asa ca puteti sa considerati ca n-am cum sa-mi dau cu parerea, fiindca e complet neavizata.
Cu toate astea pot avea curajul asumat de a pleda cu vehementa pentru ascultatul instinctului personal, in astfel de situatii.
Intotdeauna, fara echivoc si in orice circumstante atragem exact ceea ce avem nevoie in acele momente.
In ceea ce priveste relatiile, daca mereu ele seamana intre ele si mereu esueaza nu inseamna ca suntem lipsiti de noroc.
Daca povestea se repeta e pentru ca a ramas o parte neinvatata din lectia adusa de acele relatii nefericite.
Lectia e intotdeauna despre noi, nu despre celalalt.
Vrei o relatie armonioasa, sincera, pe gustul tau?
Nimic mai simplu: impaca-te cu tine si fii tu insati ori insuti.
Gaseste ce anume faci gresit sau care frica ascunsa in maruntaiele subconstientului tau te saboteaza.
Niciun psiholog, oricat de dibaci ar putea fi, nu e mai iscusit decat sinele tau sau decat Universul care intotdeauna stie ce-i mai bine pentru tine.
Vrei o relatie de vis?
Asculta-te, iubeste-te, fii sincera sau sincer cu tine, fii autentica ori veritabil.
Si fara doar si poate Universul nu va ezita sa-i ghideze fiintei potrivite pasii direct... inspre tine si inspre inima ta...
Fara indoiala si cu certitudine...

miercuri, 1 iunie 2016

Despre 1 iunie...

Copilărie...

O perioadă de timp din ce în ce mai scurtă, mai fadă, mai lipsită de bucurie adevărată, autentică...
Nu e vina copiilor. Se pare că noi, adulții, deprindem din ce în ce mai bine obiceiul de a crește copii bătrâni.
Bătrâni în comportament, în atitudine, nu și în înțelepciune, ori învățăminte.
Maturi în dorințe, dar nu și maturi emoțional.
Sufletul în schimb e de copil. Caz în care experiențele sunt infinit mai dureroase, mai greu de digerat.
Câteodată dor până la boală.
Fiindcă un suflet ciuruit va genera întotdeauna chin și boală.
Fiindcă o emoție puternică reprimată nu poate duce la nimic bun.

1 iunie... Ziua copilului...
Câți dintre noi am mai vrea pe asemenea timpuri să mai fim copii?


marți, 24 mai 2016

Frica de timp


- Nu ți-e frică?
- Nu. De ce să-mi fie frică?
- Că îmbătrânești?
- Și ce, dacă mi-ar fi n-aș mai îmbătrâni?
- Ba daaaaa, dar așa când vezi că te apropii de o anumită vârstă nu te temi?
- Nu. De cine?
- Că devii bătrână?
- Bătrână devii când nu mai știi să iubești, să trăiești, să te bucuri. Pentru asta nu e nevoie să treacă anii. Pot sta foarte bine și pe loc, dar degeaba, dacă nu știi să te bucuri de ei și dacă trăiești cu frica-n spate că trece timpul.

Timpul nu trece. El rămâne. Tu te perinzi de colo-colo prin el trăind.
Uneori știi să trăiești, alteori înveți să trăiești și de cele mai multe ori trăiești ca să înveți...
Să iubești și să pricepi cum stă treaba cu timpul...
Cu timpul începi să te prinzi și să te deprinzi cu el.

Înveți să trăiești cu adevărat... doar cu timpul...

marți, 10 mai 2016

Mereu altcineva

De multe ori în viață mi-am dorit să fiu ca altcineva.
Ori de câte ori priveam o femeie care avea un corp divin aş fi dorit să fiu în pielea ei.
Cred că aproape orice persoană de sex feminin visează să fie altcumva decât este; de cele mai multe ori mai slabă, că restul se mai rezolvă în general cu câte un şmac bine plasat.
Ajunsă la un pic mai multă înțelepciune am constatat că nu forma încântă un alt suflet, ci conținutul.
Lumina care ni se revarsă din priviri, căldura emanată de sufletul prea plin poate eclipsa oricând o bucată de carne goală, frumos croită.
Asta numai dacă ne pare imperios necesar să intrăm în asemenea competiții.
În definitiv nu suntem bucăți de carne umblătoare, ci mult mai mult decât atât.
Şi-odată ce ne trezim din vis şi încetăm a ne mai identifica cu forma, dobândim libertatea de şti şi de a putea trăi cu-adevărat.
Până atunci jinduim să locuim într-un alt trup, în care nu avem habar dacă ne-am potrivi, dacă am face față, casă bună, ori dacă am putea călători în el... înspre evoluție...

duminică, 20 martie 2016

În orice moment poți găsi unul mai deştept ca tine...

Oricât de deştept ai putea crede că eşti, dacă ai un minim de bun simț vei putea observa în jurul tău unul mai deştept ca tine.

Oricât de bun ai putea crede că eşti, cu un minimum de smerenie îi vei putea observa pe cei mai buni decât tine.

Evident, dacă vei merge prin comparație întotdeauna vei găsi pentru orice criteriu de comparație unul mai bun sau unul mai prost decât tine.

Explicația ta ar fi: "Păi cum altfel să progresezi?"

Simplu, măsurându-ți evoluția altfel, adică comparându-te pe tine cel de acum cu cel de acum cinci minute, zece minute, o zi, o lună, un an... o viață.

Nu te compara cu altcineva, fiindcă nu există nicio bază de comparație, fiindcă n-are nicio noimă, fiindcă nu ajungi la niciun rezultat, fiindcă nu ăsta e scopul tău pe Pământ.



Dacă nu eşti bun, fă-te bun!

Dacă nu eşti deştept, deşteaptă-te!

Dacă încă dormi, trezeşte-te!

Bună dimineața!

O zi cum eşti să ai! Şi ție...

(text valabil în primul rând pentru mine...)

duminică, 13 martie 2016

Orice vindecare începe cu vindecarea sufletului

Habar n-am de ce scriu asta acum, dar e cineva Sus, la pupitru, care cu siguranță ştie motivul pentru care o fac.
Mulțumesc Doamne pentru toate!

Orice vindecare începe cu vindecarea sufletului

Degeaba îți vindeci trupul dacă sufletul îți rămâne sfârtecat, găurit şi împrăştiat pe coclauri.

Trăim un secol marcat de boli de tot soiul.
N-ar fi primul de acest fel, dar bine ar fi dacă am şti să mai punem şi frână tuturor acestor boli şi sminteli.
Medicina alopată ne învață despre prevenție şi pentru asta trebuie să fim permanent stresați de ce, de cum, de cât bagăm în gură şi să avem grijă cât ori cum păşim ori ne mişcăm zilnic.
Ea nu se preocupă şi de cât şi ce scoți pe gură, ce are omul în minte sau pe inimă şi nu mai tratează pacientul ca fiind un întreg.

O atenție permanentă e ca peste tot prin media să se recomande suplimentarea alimentației cu minerale, vitamine, oligoelemente sau mai ştiu eu ce alte hapuri făcătoare de minuni.
Nimeni nu-şi asumă însă administrarea lor după ureche, aşa încât se plasează la final câte o frază bine ticluită care să-i absolve pe toți laolaltă şi pe fiecare-n parte de orice vină.
Marile concernuri farmaceutice nu se mai satură de făcut profit pe spatele sănătății noastre, din ce în ce mai precare.

În anii '80, cu ajutorul noii medicine germanice, bolnavii de cancer în stadii terminale erau vindecați într-un procent invers proporțional față de cazurile vindecate de medicina alopată.

Nu o dată am auzit că exista cazuri de vindecare spontană de boli incurabile printr-o singură rugăciune simplă, dar sinceră şi spusă din inimă.

Există vindecări "miraculoase" cu ceaiuri, cu ierburi, cu rădăcini.

Am auzit anii trecuți de la un medic gastroenterolog cunoscut, despre un caz de cancer pancreatic cu metastaze, vindecat de o bunicuță din județul Iasi cu ceaiuri. Domnul doctor, căruia nu vreau să-i dezvălui identitatea, intenționa s-o caute pe bunicuța cu ceaiurile ca s-o intrebe ce şi cum a prescris, fiindcă pacienta care a fost lăsată să meargă acasă, cu speranța de viață de maxim două luni s-a prezentat la controlul de şase luni perfect sanatoasă.
În tot acest timp ea nu a luat tratament alopat, dar nici nu a ştiut că nu mai are mult de trăit, în accepțiunea medicilor.
Oricum ar sta situația eu pledez însă pentru dreptul fiecărui om de a fi informat, aşa încât să poată să actioneze în cunoştință de cauză, în orice situație ar fi.
Cred de asemenea, cu tărie, că mentalul are un rol esențial în procesul de vindecare.
Şi mai recomand oricui să nu perceapă nicio boală ca o sentință la moarte, ci ca pe un prilej de a ajunge să se cunoască mai bine pe el însuşi şi pe El.

Câteodată, pentru asta e necesar ca cel în cauză să apeleze la un psiholog sau duhovnic bun şi trebuie să beneficieze de suport cât mai mult din partea oricui, dar mai ales din partea celor ce-l iubesc din toată inima.

E foarte important ca atât medicii cât şi cei din jur să trateze bolnavii ca pe nişte oameni aflați în impas şi nu ca pe nişte morți ambulanți care trebuie sprijiniți în drumul lor  spre groapă.

Şi totuşi, mai întâi şi înainte de toate, vindecarea începe cu vindecarea sufletului.
Şi dacă stau bine şi mă gândesc se şi termină cu vindecarea lui.

Fiindcă un suflet sănătos şi întreg va şti întotdeauna să pună preț doar pe gândurile care să-i țină inima în lumină... iar mintea şi trupul se vor vindeca de la Sine...

joi, 3 martie 2016

Timpul nu există

Ca să poată exista noțiunea de timp are nevoie de noi, care să găsim două puncte de referință între care să ne mişcăm, mai mult sau mai puțin haotic sau controlat, teoretic sau practic.

Timpul e produsul minților noastre.

Trecutul şi viitorul nu există.

Ceea ce există e mereu timpul prezent.

În PREZENT are loc totul, inclusiv gândurile legate de amintiri sau proiecții despre ce va urma să fie sau să nu fie.

Numai în prezent putem accesa gândurile de aducere aminte a evenimentelor petrecute care ne-au marcat într-un anume fel şi pe care le numim amintiri.

Acele gânduri ce apar sporadic în prezent le numim TRECUT.

De asemenea putem proiecta gânduri din prezent spre a le materializa într-un alt prezent ce va să fie.

Acel timp în care proiecțiile nu se vor desfăşura mai niciodată întocmai cum a fost prestabilit, il numim simplu VIITOR.

Tot ce se întâmplă din ce-am proiectat e meritul nostru şi-l atribuim egoului, iar pentru ce nu s-a înfăptuit conform planului vom da vina pe hazard.

E bine că putem fi atât de ingenioşi încât întotdeauna să găsim un cuvânt, ori mai multe, capabile să ne susțină şi să ne absolve de toate nebuniile smintelilor minților noastre, aşa încât noi să putem dormi liniştiți în continuare.

E reconfortant să putem dormi cu ochii deschişi şi cu mintea amorțită de bezna egotică fără de sfârşit...

Timpul nu există.

Există numai un etern prezent.


www.card-photo.com
În pofida a tot ceea ce credem şi chiar dacă la un anumit moment prezent nu ştim cine e străinul care ne zâmbeşte galeş, din oglindă...

marți, 23 februarie 2016

Inspirată de "Laur" de Evgheni Vodolazkin

O carte minunată "Laur" de Evgheni Vodolazkin

Profundă, cu înțelesuri adânci, subtile, rafinate.
Te lasă să pricepi, conducându-te spre găsirea, parcă fără ajutor exterior a înțelegerii sensului vieții.
Trebuie doar să-ți dai voie să-l descoperi, să-l vezi, să-l simți, să-l transcezi...

Încă de la începuturile lumii oamenii au fost fascinați de găsirea rostului vieții şi de aflarea datei când va avea loc sfârşitul lumii.
Şi asta pentru ca să ştie cât timp mai au de păcătuit, sau de ignorat existența lui Dumnezeu, a eternității morții, sau a vieții veşnice.
Din cele mai vechi timpuri şi până acum lucrurile nu par să se fi schimbat prea tare.
Dormim în continuare somnul realității vieții şi lăsăm tot ce e cu adevărat important pe mai târziu.
Câte o dată pentru mult prea târziu...
Obişnuim să trăim de parcă n-am muri niciodată sau de ca şi cum viața e doar iluzia ce se întinde sub ochii noştri.
Nici nu băgăm de seama că ceea ce numim noi realitatea vieții se desfăşoară mai mult în interiorul nostru şi mai puțin sau chiar deloc în afară.
Afară e doar decorul în care ne învârtim, doar uriaşa scenă pe care ne etalăm cu toții forțele, veleitățile, talentele, orgoliile, egourile...
De afară ne luăm repere, indicii, lecții... şi cam atât.
Ne căznim să mâncăm sănătos, să facem mai multă mişcare, să luăm suplimente alimentare, minerale şi vitamine ca să trăim cât mai bine ori mai frumos posibil.
Şi pierdem din vedere esențialul, adevăratul scop al venirii noastre pe lume.
E greu de crezut că am venit aici ca să fim veşnic preocupați de ce şi cât ducem la gură, ori de cât şi de ce scoatem pe ea.
Ar fi penibil şi jenant de puțin raportat la inteligența, maiestuozitatea şi potențialitatea Universului.
Nu cred să fi venit aici ca să ne facem trupurile nemuritoare, ci să ne desăvârşim spre a ne face spiritele eterne.
Nu ar trebui să fim atât de preocupați să facem totul ca să nu murim. În definitiv nu există nimeni care să poată fi în stare să moştenească Pământul.
Mai important e să învățăm să trăim tot ce ne este dat, exact aşa cum ne este dat, conştienți că e cu certitudine spre binele nostru superior, înspre evoluția spirituală.
Nenorocirea face ca aceste noțiuni să nu poată fi înțelese pe bază de informație, ori să fie accesate din exterior.
Ele se asimilează şi înțeleg doar prin experiment personal, prin înțelegere până la cea mai rafinată şi subtilă vibrație a sufletului şi chiar dincolo de ea.
Şi pentru asta e nevoie de tenacitate, consecvență şi credință. Foarte multă credință!
Atât de multă încât să putem fi în stare să ne abandonăm ei cu încredere şi cu totul.

Ei, Lui, Conştiinței Atotcuprinzătoare, Infinitei Inteligențe, Absolutului Etern... şi Vieții fără de moarte, de dincolo de sfârşit...

O noapte mirifică îți doresc!

Priveşte cerul! Afară e o lună învăluită într-o mantie cromatică încântătoare.
Visul meu despre iubire şi frumos l-am agățat de ea.
www.card-photo.com
Dacă-l doreşti, ți-l împrumut în noaptea asta... şi ție...

duminică, 14 februarie 2016

"Femeia are suflet bun. Ea poate ierta bărbatului orice, chiar dacă acesta n-are nicio vină."

Cam aşa ceva...
Noi femeile putem ierta orice.
Putem ierta, uita, omite.
Putem să nu băgăm de seamă multe, foarte multe, mult prea multe.
Nu e foarte dificil să ne facem că nu observăm bădărănia, lipsa de tact, avansurile deplasate.
Putem înțelege că bărbații uită să ne felicite cu prilejul unor ocazii speciale, nu țin minte numele prietenilor copiilor lor, nicio zi de naştere, sau orice dată dacă nu e una din manualul de istorie.
Deh, aşa-s ei! Nu dau importanță la lucrurile inutile, consumatoare fără rost de timp, de bani, sau de energie prețioasă ce poate fi investită în lucruri mai serioase.
Îi credem, înțelegem şi suntem în asentiment cu domnii, impresionate de chinul lor nejustificat atunci cand se apropie venirea primăverii.
Probabil că ar fi mai indicat ca acest anotimp să aterizeze direct în paturile oamenilor, în loc să apară în calendare sau în inimile doritoare de proaspăt, reavăn şi frumos ale cine ştie cui.
Sunt numeroase cazurile când noi, doamnele, suntem nevoite ca benevol să mimăm prostia.
Şi "adorăm" să o facem pe toantele ca să lăsăm impresia că n-am priceput aluziile de prost gust sau deşănțate ale unor deosebiți care recurg la cele mai penibile şi mai jenante arme de seducție masculine.
În concluzie putem pricepe misoginismul, lipsa de scrupule, aroganțele, orgoliile, grosolăniile,  frustrările, toanele şi metehnele tuturor domnilor din viețile noastre.
Putem ignora orice, oricât, oricum... şi aproape oricui.
Ca până la urmă să sfârşim prin a-i ignora complet până şi pe ei, pe domni.
În definitiv, nu e decât o chestiune de exercițiu...

duminică, 7 februarie 2016

Noi, doamnele credem...

Noi, doamnele, credem...

Credem în Dumnezeu, în iubire, în lipsa ei...

În căsnicie, în bărbați, în tot ceea ce ne spunem despre bărbați...

Credem multe.

Dar mai presus de toate credem că avem dreptate în orice situație contradictorie şi nu numai.

De fapt NU.

Asta nu credem.

De asta suntem convinse că aşa este.

Şi mai ştim că suntem sexul sensibil şi că deținem monopolul în ceea ce priveşte maniera în care ştim să iubim.

Suntem desăvârşite în a fi afectuoase.

Suntem de neegalat în felul în care ne pricepem să oferim tandrețe, atingeri, mângâieri...

Şi totuşi nu e chiar aşa.

Suntem de părere că bărbații nu ştiu să exprime verbal ori nonverbal sentimente adevărate.

E oarecum discutabil, judecând după numărul remarcabil al poeților şi al scriitorilor de geniu care au cântat iubirea în operele lor.

Nu e nevoie să fii poet ori scriitor...

Când trăirile din piepturile domnilor ating cote nebănuite, ei ştiu să manifeste tandrețe şi drăgălăşenie.

În orice şi prin absolut orice gest făcut.

Ei ştiu să vibreze iubire, să fie iubire, să transmită cu tenacitate iubire.

Şi fac asta în cele mai nebănuite,  inedite sau obişnuite feluri de exprimare.

Ne-am obişnuit să primim flori, bomboane, să ni se deschidă uşa, sau să ni se ofere un loc pe scaun.

Nu avem ochi să observăm cât sacrificiu poate ascunde simplul gest în care un bărbat se oferă voluntar în a şterge praful din bibliotecă, deşi urăşte aproape organic această îndeletnicire casnică.

Fiecare gest minuscul de acest fel  ascunde în spatele lui o doză uriaşă de dragoste, de afecțiune, de tandrețe şi de sublim.

Şi un fel de a iubi care deşi poate depăşi granițele înțelegerii feminine n-ar trebui să-i scape din vedere simțului nostru acut de observație.

Probabil că bărbații din viața noastră ar fi capabili să aranjeze zilnic norişorii albi de pe cerul inimilor noastre.

I-ar înşirui frumos, în declarații de dragoste interminabile, bucurie din fericirea lor de-a dărui.

I-ar aranja zi de zi, complet dezinteresat, doar dacă ar şti că asta contează într-adevăr pentru noi.

Dar noi, doamnele, suntem de părere că ei nu pot, că nu sunt în stare şi că doar noi ştim.

Credem că ştim.

De fapt ştim sigur că ştim şi n-avem nicio îndoială.

Şi astfel ne aşezăm cu grijă  ochelarii de cal pe ochii tuturor simțurilor.

Şi habar n-avem că ne lipsim benevol de şansa de a vedea cum  domnii din viețile noastre fac mereu minuscule gesturi de mare iubire pentru noi.

Însă tot ce nu se poate vedea cu ochiul liber nu există.

Şi din nefericire, nimic din ceea ce nu există nu poate conta...

Păcat... mare păcat!!!


Nu-i aşa?