Și vorba cântecului, mi-e tare dor și mă foarte doare...

Câteodată mi-e foarte dor de copilărie. 

Mi-e dor să râd  ore în șir și să nu am decât o singură grija...cea de a fi și de a mă bucura de tot și de toate.

Mi-e dor să alerg după fluturi, să ador culorile florilor, să admir buburuzele și să mă mir de dibăcia furnicilor...exact așa cum o făceam atunci...

Foto: George Ziacas

Trăiam în aceeași zi, în numai câteva ore, în zeci și zeci de universuri paralele.

Atunci când alergam după fluturi nu existau decât fluturi pe pământ, pentru ca în momentul imediat următor să-mi distragă atenția o buburuză și deodată, ca prin magie, să fim pe pământ doar eu și minunata gărgărița.

Mai apoi, îmi fura privirea o păpădie, buruiană care ar fi putut rivaliza în sufletul meu oricând cu o orhidee sau un trandafir, dacă noțiunea de comparație nu mi-ar fi fost cu desăvârșire și complet necunoscută.

Nu mai dura decât o clipă și tot pământul se oprea în loc pentru că în raza mea vizuală intra un mușuroi de furnici. Puteam sta ceasuri întregi privindu-le, minunându-mă și idolatrizându-le.

În copilărie știam să trăiesc total, la maximum...uitam cu totul de mine și eram pe deplin una cu ființa mea.

Nu aveam nicio grijă și toți ai mei erau tineri, frumoși, zâmbitori, mă adorau și-mi dădeau voie doar să fiu.

Astăzi mi-e dor de copilărie de mă doare.

Mă doare să mă uit cum toți ai mei mă adoră în continuare...dar se topesc din ce în ce mai tare și cu repeziciune, odată cu zilele care trec mult prea în grabă ...

Simt că parcă nu am vreme să mă pot sătura îndeajuns de prezența lor...

Și vorba cântecului, mi-e tare dor și mă foarte doare...

Coffee...tea...15.05.2014

Bună dimineața!

Pentru astăzi o cafea cu un gust savuros, dar cunoscut.

E o cafea potrivită gustului tău, una din preferatele tale, servită într-un ambient agreabil, cu miros de lavandă și iasomie.

Sau mai bine adaugă tu din mirosurile preferate, așa încât să te poți relaxa și reflecta mai bine la toate cele, în timp ce-ți sorbi cafeluța.

Noi, oamenii, nu dăm valoare nici unui lucru până nu-l trecem într-un fel sau altul prin noi.

Ca să putem aprecia ceva, trebuie să cunoaștem acel ceva, să-l filtrăm prin percepțiile și simțurile noastre.

Totuși, e foarte importat să învățăm să ne apreciem pe noi înșine, fără a-i neglija pe cei din jur.

Paradoxul e că odată ce învățăm să ne respectăm mai mult pe noi, cei din jur par că încep să ne observe și să ne prețuiască și ei la rândul lor.

Iar faptul că avem valoare în ochii celorlalți ne determină să revărsăm asupra lor un val de considerație și recunoștință.

Și uite așa, din aproape în aproape, intrăm într-un cerc vicios în care toată lumea apreciază pe toată lumea și e recunoscătoare pentru asta.

O zi în care să te apreciezi la maximum îți doresc! Mai ales ție...

Ce-o fi în sufletul unui astfel de om?

Poate ca nu știati, dar eu am un baiat și se numeste Rares. Rares are un prieten, Danut, vecin cu noi, nascut in aceeasi zi si luna cu el, dar cu doi ani mai mic.
Acum vreo cinci anisori, Rares al meu a venit de afara foarte impacientat si m-a intrebat:
- Mami, ce inseamna cancer?
Inutil sa va spun ca pentru mine era un subiect tabu, asa cum cred ca este si pentru marea majoritate a oamenilor.

Te multumesti sa spui un fugar ”Doamne-fereste!” urmat eventual de o scurta inchinaciune si sa-ti reorientezi urgent gandul spre cu totul altceva; in astfel de momente pana si amestecatul in oala cu ciorba pare o activitate care necesita o concentrare deosebita ”asaaaa...usurel...de la dreapta spre stanga si acum de la stanga spre dreapta...catinel, pana ti se spulbera rapciuga de gand din creier.”

Incerc sa-l descos usor pe Rares, sa vad de unde a pornit o asemenea nenorocire de intrebare:
- Dar ce-ti veni cu intrebarea asta?
- Bunica lui Danut are cancer la san.
Mi s-au inmuiat genunchii. Nu puteam crede asa ceva.
- Tu de unde stii asta, Rares?
- Mi-a spus Danut.
- Nu se poate!

Nu se poate! Doamna V. e cea mai draga vecina a mea - o doamna pe cinste, sanatoasa, vivace, de incredere, un om deosebit. E singura de care am reusit sa ma apropii de cand am venit in acest bloc.
Probabil ca au inteles copiii gresit. Sigur ca da...Cum puteau doi copii de sase si opt ani sa discute asemenea grozavii?

Multumita de constatarea mea inteligenta, mi-am continuat linistit seara si apoi cele cateva zile pana m-am intalnit intamplator pe scara cu Doamna V.
Am reusit sa scot cu greu un ”Sarut-mana!”, urmat de un stingher ”dar ce...” intrebare pe care nu am reusi sa o articulez pana la sfarsit. Din nefericire, ma bucur de un chip extrem de expresiv, cred ca as putea purta o intreaga conversatie fara sa scot un sunet, dar nu ma incanta ideea unui astfel de experiment.

Ea s-a uitat in ochii mei si mi-a spus ce nu vroiam sa aud:
- Da, este adevarat.
A urmat o scurta povestioara despre investigatiile premergatoare punerii diagnosticului nemilos.

Voiam sa cred ca e un cosmar. Voiam sa ma trezesc din vis si sa ma uit pe geam in timp ce ma inchin si sa spun cu tot sufletul un ”Duca-se cu noaptea!” asa cum fac de fiecare data cand visez ceva urat.

Era adevarat...care va sa zica... Statea in fata mea cu demnitatea unei icoane si-mi spunea zambind:

- Lasa, Onuta, ca ma fac eu bine! O sa trec eu si peste asta! Multe incercari am avut in viata mea si daca o sa trebuiasca sa trec si peste asta, cu ajutorul lui Dumnezeu o sa trec.

Am imbratisat-o si am plecat fara sa zic un cuvant, toate imi stateau in gat strangulate si refuzau sa iasa.

Doamna V. sta la parter, iar noi locuim in apartamentul de deasupra. Ea a intrat la ea, eu am urcat si m-am asezat in fotoliu privind in gol.

A fost prima oara cand m-am intrebat: ”Doamne, oare ce-o fi in sufletul unui astfel de om?”

Intrebarea asta mi-am repetat-o apoi zilnic, din ce in ce mai frecvent, din ce in ce mai acut.

M-am intrebat cu atata insistenta pana cand intr-o zi am inceput sa cochetez pana si cu o frica noua ”Doamne, sper sa nu fac si eu cancer la san!”

Trecusera de la evenimentul cu pricina doi anisori. Doamna V. trecuse cu bine de corvoada chimioterapiei, de operatia care-o ciuntise de un san si-si continua cu nadejde drumul prin viata si prin ”ceea ce-i mai harazeste Dumnezeu”, dupa cum ii place ei sa spuna, crescandu-si cu drag si daruire nepotelul si fiind parca mai increzatoare ca oricand.

Ori de cate ori o vedeam si nu numai, aceeasi intrebare continua sa nu-mi dea pace deloc: ”Doamne, oare ce-o fi in sufletul unui astfel de om?”

”Ce-o fi in sufletul ei? Cum mai poate trai? Cum mai are curajul sa infrunte viata cu atata optimism? O fi doar de fatada?”

NU. Nu era doar de fatada. Aveam sa aflu asta pe piela mea.

Nu stiu daca a fost din pricina ca am empatizat prea mult cu doamna V., nu stiu daca frica mi-a indus-o, sau daca intr-adevar o emotie mai veche si reprimata sau toate la un loc mi-au generat acea cumplita boala..

Dupa aproape exact doi ani de la eveniment, am constatat ca am un san mai tensionat decat celalalt. M-am programat la un consult ecografic si am vazut cu ochii mei cum necrutatoarea boala se raspandea in sanul drept.

Am aflat! Am aflat in sfarsit raspunsul la intrebarea care ma chinuia atat de tare! Am aflat ce e in sufletul unui astfel de om!

Acum stiu! Acum sunt mai inteleapta!

Acum stiu ca omul ramane acelasi ca cel care era mai inainte: se hraneste, gandeste si simte la fel ca ceilalti. Ceea ce se schimba e doar felul in care ceilalti il privesc si-si spun un fugar ”Doamne fereste” bucurandu-se in sinea lor ca pe ei i-a ocolit necazul.

”Multumesc, Doamne pentru toate!”

Ceva gânduri la cafea...

La un moment dat simți și știi.

Ai putere să simți că e lumină afară și știi că e suficient să deschizi ochii ca să o vezi și să te inunde și pe tine.

La un moment dat știi că noaptea a trecut, dar simți că s-a ascuns undeva în spatele luminii și se poate întoarce oricând simțurile tale adorm la loc.

La un moment dat știi și simți.

La acel moment dat când totul îți pare atât de simplu și firesc...

O zi miraculoasă îți doresc! Mai ales ție...oriunde te-ai afla...

Cafeluța din 14.05.2014

Bună dimineața!

Pentru astăzi o cafea tare, bună, realistă, care să ne ia ceața de pe ochi.

Citeam de dimineață un citat care spunea:

”Toată viaţa ne străduim să micşorăm
distanţa dintre ceea ce suntem şi ceea ce văd
în noi oamenii care ne iubesc.” 

(Octavian Paler)

Sună tare frumos și probabil că unii dintre noi, în spiritul iubirii, chiar asta facem.

Dar în ce scop risipim noi oare atâta energie?

Noi de fapt încercăm să micșorăm distanța între ceea ce suntem și ceea ce ni se pare nouă că văd în noi oamenii care ne iubesc. Deci în toată tărășania asta doar noi suntem punctul de referință, iar cei care ne iubesc n-au niciun amestec în toate percepțiile noastre.

Dacă ne iubesc cu-adevărat, ei nu fac altceva decât să ne iubească exact așa cum suntem și nu cum ne închipuim noi că își închipuie ei că suntem. 

Și la ce bună atâta strădanie? E de ajuns să ne preocupăm să facem fapte bune și să ne facem noi buni, mult mai buni decât suntem acum, și toate distanțele care într-adevăr ne interesează se vor micșora de la sine.

Zi faină să ai! Mai ales tu...

Despre ”V de la Vendetta”

Am urmărit un film, ”V de la Vendetta”, în care un personaj spunea despre viață că e o succesiune de camere prin care treci, iar oamenii aflați în ele sunt puși acolo să ți-o modeleze.

Interesant! Niciodată nu m-am gândit la viață în maniera asta.

E drept că ne petrecem viețile mai mult captivi prin diverse spații, e adevărat că oamenii pe care-i întâlnim ne folosesc sau îi folosim și asta chiar dacă ne dăm sau nu ne dăm seama, dar doar și numai cu acceptul nostru conștient sau inconștient.

 
După mine, suntem cu atât mai ușor de manipulat cu cât suntem mai vanitoși, mai orgolioși sau mai plini de noi și cu atât mai greu de controlat cu cât suntem mai detașați, mai plini de iertare și compasiune.

Nimeni nu a fost, nu e și nici nu va fi în viața noastră întâmplător.

E acolo să ne învețe ceva, să-l învățăm ceva, să ne iubească, să-l iubim...

Dar titlul lecției îl știm de fiecare dată doar noi și numai dacă ne dăm voie să-l cautăm adânc și cu sinceritate în interiorul nostru... 

Nu suntem aici ca să ne jucăm de-a Dumnezeu pe pământ...

Oricât de bune ți-ar fi intențiille, este greșit să faci bine cu de-a sila!

Până la urmă cine ești tu ca să poți decide ce e bine sau rău pentru altul?

Oricât de lăudabile ți-ar fi intențiile nu poți avea nici cea mai mică idee dacă acțiunea ta este într-adevăr benefică sau nu celui căruia i-o faci.

Așa că, cea mai potrivită atitudine este aceea de a căuta mereu să fii tu bine cu tine și să oferi ajutor doar atunci cand ți se cere.

Să-ți fie bine!

Fii un om de succes, dar nu te lăsa păcălit!

Nu lăsa succesul să-ți fure toată energia în a-ți hrăni egoul!

Nu te lăsa pradă beției puterii, a banilor - câștigă-i, folosește-i, dar nu le da mai multă importanță decât merită!

Ești cu mult mai mult decât te lasă mintea să crezi că ești, cu mult peste toate rolurile de Oscar pe care le joci în proiecțiile ce se derulează la mansardă.

Dă-ți voie să aflii cu-adevărat cine ești!!!

Dă-ți voie să fii, fără a avea nevoie de confirmări! 

Doar să fii!

Good morning! Is coffee time!

It seems that today's coffee failed to bring me with my legs on the ground ... 

Why do I say this? Because all sorts of questions, more or less esoteric are haunting in my head.

What always awakes is the LIGHT. 

But where I must look for to find the light?

And where I have to search to put the ligt on me?

Where I have to look for: outside or inside? 

If I look outside it means that I am besides? 

If I look inside, how deep must I carry the light to find me? 

I am neither inside nor outward nor near nor far, nowhere ... 

I am only where God is so He always brightens my path, soul and myself .... 

 

Need you 

I need You to

Shine upon me 

So I can brighten 

Thank you, God, for everything!

Do you know?

Do you?

You never asked me what I wanted to answer.

You have not given my soul a chance to tell you everything it knew and it wanted to tell you about myself.

We always talked about adorned nothings, wonderful frustrations that find their road in meaningless and pointless words.

But what I wanted to say, what I could say so to caress your insides as I did always do in my thinking, at the outside, always remained untold.

And I'm afraid it will remain untold forever ... because you really know, actually ...

Do you know? Do you?

Cafeluța din 13.05.2014

Bună dimineața!

Pare că astăzi cafeaua n-a reușit să mă aducă încă cu picioare pe pământ...

De ce spun asta? Pentru că tot soiul de întrebări, mai mult sau mai puțin ezoterice, mi se plimbă prin gânduri.

Ceea ce trezește e întotdeauna LUMINA.

Dar lumina unde o căutăm? De unde vine?

Ca să mă trezesc pe mine cel adevărat unde o caut? În exterior sau în interior?

Dacă o caut în exterior înseamnă că eu sunt înafară?

Dacă o caut în interior sunt înăuntru?

Dacă sunt înafară sunt departe?

Dacă o caut înăuntru cât de departe trebuie să sap, până unde trebuie să duc lumina ca să mă regăsesc?

Eu nu sunt nici înăuntru, nici înafară, nici aproape, nici departe, niciunde, nicăieri...

Sunt doar acolo unde e Dumnezeu care-mi luminează mereu calea, sufletul și pe mine....

 

Nevoie de tine

Am nevoie de tine

Să luminezi asupră-mi

Ca să pot străluci

Mulțumesc, Doamne, pentru toate!

O zi frumoasă să ai! Și tu...

Despre magnificul ”eu”

Cu cât reuşeşti să te îndepărtezi mai tare de cuvântul "eu" şi de tot ce semnifică el pentru tine, cu atât eşti mai aproape de Dumnezeu şi de cel care eşti cu adevărat.

Știi tu?

Știi?

Tu nu m-ai întrebat niciodată ce-aș fi vrut eu să-ți răspund.

Nu i-ai dat sufletului meu nici o șansă să-ți povestească tot ce-ar fi vrut și-ar fi știut el să-ți spună despre mine.

Am povestit mereu nimicuri cu ștaif, minunate frustrări ce nu-și găseau drum decât în vorbe fără rost, fără noimă și fără sens.

Dar ce-aș fi vrut să-ți spun, ce-aș fi putut spune pentru ca să te mângâi pe dinăuntru așa cum am făcut-o mereu cu gândul, pe dinafară, a rămas mereu nespus.

Și tare-mi pare că va rămâne nespus pentru totdeauna... doar pentru că tu de fapt știi... 

Știi tu?

Cafeluța din 12.05.2014

Bună dimineața!

Pentru astăzi am pregătit o cafea straşnică, una tare de tot...

De dimineață m-a trezit ciripitul păsărelelor de afară şi m-am ruşinat.

Mi-am dat seama că tocmai eu care mă străduiesc atât de tare să promovez viața, uit s-o şi trăiesc.

Tocmai eu care fac apel la tihnă, nu o mai am şi n-o mai regăsesc.

De ce oare?

Am ales să scriu şi fac asta cu dăruire.

Să fie oare un motiv suficient de bun să mă neglijez cu totul pe mine şi pe cei foarte dragi mie?

O femeie adevărată ştie să le facă pe toate.

Aşa este. Dar o femeie şi mai adevărată ştie să-şi stabilească prioritățile şi să nu se lase prinsă în mrejele unui mod iluzoriu şi nesănătos de trai.

Am ales să scriu şi asta voi şi face, dar în tihnă şi cu plăcere.

Şi asta pentru că refuz să încetez să simt că trăiesc, refuz ca cei de lângă mine să mă simtă mereu departe, doar pentru ca cei de partea cealaltă a sticlelor în care ne uităm să se simtă mereu aproape de mine.

Şi nu în ultimul rând refuz ca scrierile mele să împrumute din mercantilitatea vremurilor în care trăim.

Voi scrie în continuare mult şi din tot sufletul, dar dintr-un suflet primenit cu viață trăită şi învățată aşa cum se cuvine.

Şi voi împărtăşi asta cu voi...ori de câte ori îmi va sta în putință.

O săptămână miraculoasă îți doresc! Şi ție...

Oana Rotariu, cu drag!

A fi fericit înseamnă în primul rând a fi liber

Cum să poți trăi uitându-te tot timpul peste umăr să vezi dacă nu e cineva în spatele tău care-ți vânează toate așa zisele greșeli?

Lacul Como www.card-photo.com

Cum să poți fi fericit când deschizi gura de zece ori și sfârșești prin a nu fi în stare să articulezi măcar o singură silabă din tot ce ai de spus?

Cum să poți rămâne sănătos și întreg la minte dacă-ți reprimi toate trăirile, toate sentimentele, toate intențiile de a face orice?


Cum???

A fi fericit înseamnă în primul rând a fi liber.

Liber să spui orice gândești, să faci orice poftești și să ai lângă tine pe cineva cu care poți împărți această bucurie.

Liber să trăiești la maxim orice moment împreună cu cineva care să te împlinească, înțeleagă și să-ți dea voie să te dezvolți așa cum ești, în ritmul și după posibilitățile tale.

Iar dacă vreodată greșești să știi că întotdeauna va fi acolo cineva care să te ierte, să te ajute și să-ți ofere un umăr pe care să plângi.

Abia atunci te vei simți liber și vei putea trăi cu adevărat... 

Și liber fiind vei fi întreg și complet fericit...

Sclavie voluntară?

Cei mai mulți dintre noi la un moment dat avem șansa de a ne îndrăgosti sincer, de a trăi o frumoasă poveste de dragoste și uneori, ne mai trece prin cap să și oficializăm momentele frumoase ca să le dăm, chipurile, valoare, importanță și statut.

Și ca prin magie, doar o semnătura într-un registru pare să aibă puterea de a ne îndobitoci pe loc și a ne determina să ne simțim dintr-o dată stăpân cu drepturi depline peste viața altuia, sau de bună voie și nesilit de nimeni, sclav cu acte în regulă.

Câteodată stau și mă întreb dacă sclavia și exploatarea omului de către om au fost abolite cu adevărat sau doar au căpătat alte nuante, conotații sau valențe.

Iubești cu adevărat și îți pasă mult de cel de lângă tine, cel alături de care ai depus jurământul iubirii?

Bravo ție!

Demonstrează asta și dă-i voie să fie!

Ajută-l, nu-l îngrădi!

Iubește-l cât de tare poți, dar nu-l sufoca!

Stai tot timpul în preajma lui, dar respectă-i spațiul intim!

Scapă cumva de falsa idee că deții sau ai putea deține vreodată controlul și nu uita că de ce ți-e frică de aia nu scapi.

Renunță la inadecvatul și nepotrivitul simț al proprietății, ai curajul de a nu te mai simți nesigur și lasă frâiele din mâini!

Crezi doar în firele invizibile ale iubirii care v-a legat de la bun început!

Și s-ar putea să ai surpriza plăcută să constați că persoanei iubite chiar îi face plăcere să stea cu tine doar de bunăvoie.

Cine poate știi ??? 

The most sensual possible kiss ever

To me, the most sensual possible kiss is the kiss of a hand.

It is a sublime gesture itself and it has a certain nobility that enrapture me .

Maybe because it seems that it is detached from the knights' stories.

Do you remember that stories when they sat on one knee and kissed the ladies hands, watching them boldly in the eye?

Or maybe the guilt belongs to the manner in which  the softness of the lips touch the skin in a way only they know, so that they ruffle the hair on you and you tingle all over the body, in the same manner you feel the sea ​​breeze all over your sunburned skin ?

Sometimes it seems to be a gesture of humility, but nevertheless it has certain greatness and grandeur.

Other times it can be a respectful gesture .

There are thousands of ways to kiss a hand , at least as many as the number and kinds of hands that can be kissed, but always the gesture should lead you straight to the heart of the owner.

And to end in an optimistic note, remember how charming can be a men who kiss a women's hand !

Ultimately we must admit that they have to start from somewhere...

O cafea de duminică...

Bună dimineața!

Să savurăm astăzi, în tihnă, o cafea bună...

Tihna e ceea ce ne lipsește. Tihna e aducătoare de liniște, de bine...

Pe cele timpuri, boierii și nu numai stăteau ore în șir la masă, la ceai, la cafele nefăcând nimic și sporovăind despre verzi și uscate.

Ei știau să creeze timp și nu să-l comprime.

Ei bine, noi nu avem norocul de a fi boieri și nici măcar de a viețui în acele timpuri, dar putem avea înțelepciunea de a le chivernisi pe astea pe care le trăim un pic mai înțelept.

O duminică frumoasă și tihnită îți doresc! Și ție...

Nu ai avut, nu ai și nu vei deține niciodată controlul a nimic

Sunt unii care au ajuns la un anumit nivel de conștiență și înțelepciune și ne învață că frica nu ar trebui să existe.

Într-adevăr frica e cea care în cele din urmă omoară. Și ea omoară mai repede și mai sigur decât evenimentul de care ne temem. Nu mai apucăm să-l trăim pentru că el nu va exista niciodată, fiindcă e doar rodul minții noastre imaginative.

Toate fricile nu au o bază reală și ele își au originea în frica de moarte.

Cei care par să fi înțeles oarece spun că nu are de ce să-ți fie frică de inevitabil.

Poate că e așa. Poate că dacă dobândim un atare nivel de înțelepciune putem să ne împăcăm cu ideea morții.

Ceea ce nu spun ei e că temuta moarte e doar o trecere înspre altceva. Nu știm cum arată acel altceva și dorința noastră de a deține controlul generează alte și alte frici.

Ei bine, îți voi da o veste bună: nu ai avut, nu ai și nu vei deține niciodată controlul a nimic.

E doar o falsă aparență ceea ce-ți pare că deții.

Doar Dumnezeu deține controlul a tot și a toate, iar fricile noastre se bazează pe lipsa noastră de credință și încredere în Cel de Sus.

Închină-te dimineața și seara, fă-ți cruce atunci când ieși din casă, când treci pe lângă o biserică, când te așezi sau te ridici de la masă.

Spune un ”Doamne-ajută!” ori de câte ori începi un lucru.

Roagă-te pentru sănătatea unui bolnav.

Ori de câte ori mintea încearcă să zburde pe coclauri spune rugăciunea inimii : ”Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, mântuiește-mă pe mine păcătosul”.

Mulțumește oricui pentru orice!

Fii recunoscător și zâmbește către cei de lângă tine, către tine și către Cer!

Și-atunci când mintea ta dibace iar va încerca să-ți povestească despre frici pune-i stavilă cu un alt gând care să-i vorbească despre Dumnezeu.

Duminică plăcută să ai! Și tu...

Dezamăgire...

Mi-s apă ochii
Mi-s buzele de jar...
Mi-s mâinile pustii
Mi-e versul tot mai rar...
Mi-e plânset râsul
Mi-e scâncetul cuvânt...
Mi-e dor tot gândul
Mi-e toată șansa-n vânt...
Mi-e teamă să te chem
Mi-e teamă să te văd...
Mi-e ruga un blestem
Mi-e totul un prăpăd...

Foto: George Ziakas

”Niciodată să nu spui niciodată!!!”

Nu cu mult în timp în urmă o postare de pe Facebook a făcut furori.

Era un citat care spunea așa: ”Un om inteligent nu va fi niciodată rău. Răutatea se naște din prostie, inferioritate și frustrare.”

Doar pentru că mi se pare total deplasată această postare am scris atunci vreo câteva gânduri și la solicitarea unui prieten, le ofer acum înspre citire ca ”frânturi de gânduri dichisite”.

Referitor la citatul complet inoportun o să încep așa: ”Niciodată să nu spui niciodată!!!”

Oare să existe aşa o legătură de cauzalitate între răutate sau bunătate şi IQ ???

Răutatea nu e apanajul celor săraci cu duhul, iar bunătatea nu izvorăşte din inteligență.

Inteligența şi rațiunea țin de minte, iar iubirea şi bunătatea țin de suflet și de inimă.

Dacă o să cauți exemple în viața reală care să vină în sprijinul celor spuse de mine, te vei lămuri și singur...

Mă întreb, oare câtă bunătate poate avea în ea o persoană care are aroganță de a cataloga lumea în felul ăsta?

Și știu sigur că oricâtă bunătate am avea în noi, tot nu vom fi scutiți ca din când în când să fim răutăcioși sau măcar să părem că suntem... pentru că oricât de bun ești tot percepția celor din jur e cea care se vrea a fi instanța supremă...

O zi luminoasă îți doresc! Şi ție...

O cafea dichisită...

Pentru astăzi o cafea savuroasă, care să te facă să te simți important, că ești iubit, apreciat, să simți că meriți un loc sub Soare și că ești unic.

Sunt oameni în a căror prezență simți că ai noblețea unui aristocrat, că plutești, că ai aripi că ești într-adevăr un om de valoare, că ești cineva, că ești frumos și meriți tot ce-i mai bun.

Și mai sunt oameni care te fac să te simți o scursură umană, un jeg, un incapabil, care dau senzația că te tolerează, de ca și cum ai fi o râmă căreia îi face favorul de a-i permite să i se târâie prin preajmă.

Sunt zile când ai șansa să întâlnești oameni din ambele categorii.

Apoi ajungi acasă și vrei să uiți, să te relaxezi, să te liniștești, să-ți găsești un moment de tihnă.

Îți faci un ceai sau o cafea, iei în mână o carte și citești: ”toți suntem oglinzile cuiva”.

Asta pune capac la toate.

De ca și cum nu erai destul de bulversat și n-ar fi fost suficient să ți se terfelească sufletul pe toate părțile și în toate felurile.

De parcă ego-ul nu ți-ar fi fost suficient de terfelit, sfărâmat și călcat în picioare și e încă mult prea mare pentru a putea fi ignorat.

De ca și când ar fi fost puțin lucru că în aceeași zi ai fost și în înaltul cerului, deasupra norilor plutind de fericire și în fundul Pământului, purtat parcă de un carusel invizibil al emoțiilor și trăirilor de tot felul.

Și rămâi perplex, neștiind tu de fapt oglinda cui ești?

Te frămânți și te frăsui încercând în zadar să găsești rațional adevărul.

E mult prea simplu, mult prea evident să-l poți vedea.

Te detașezi de idee și deodată știi.

Realizezi că ai avut, ai și vei avea întotdeauna dreptul de a alege.

Ei bine, DA: întotdeauna ești ceea ce alegi să fii !

Să ai parte de o zi plină de noblețe și iubire! Mai ales tu...

Oana, cu drag!

Frumosul și dependența de frumos

Cine ar putea descrie frumosul și ce se ascunde în spatele etichetei pe care șade inscripționat acest cuvânt? 

Oare există ceva mai relativ decât percepțiile noastre referitoare la frumos?

Fără pretenția unei teze de doctorat asupra conceptului de frumos, în continuare vor fi creionate câteva simțiri despre frumos.

Frumosul e sentimentul pe care îl așezăm la rădăcina unui copac, la capătul petalei unei flori, pe vârful unui fir de iarbă.

Frumosul e înălțarea umilită a sufletului așternută la picioarele unei icoane, sărutul unghiei degetului mic al piciorului unui nou născut sau al podului bătătorit al mâinii unui bătrân.

Frumosul e fiorul pe care îl prinzi de aripile unui fluture, ale unui înger sau ale unui gând.

Frumosul e fruntea lipită de crucea mormântului unui părinte și lacrima care udă pământul de lângă ea.

Frumosul e vibrația sufletului prinsă în privirea care se uită către sau după cineva, cineva care poate fi un șchiop, un ciung, Miss Univers sau vârful dealului spre care îndreznește căutătura a se încumeta, dincolo la linia orizontului.

Frumosul ține de armonia culorilor unei picturi, de lacrimile ude de pe obraji, care curg râuri-râuri, aproape simultan cu pârâurile care-și fac loc prin sălbăticia munților de sub tălpile ce le bătătoresc cărările la sfârșit de săptămână.

Frumosul e acea trăire unanimă, acea respirație simultană, acea gură de aer lipsă a zecilor de mii de suflete care animă un stadion la un meci, fie el și din divizia a doua, înaintea unei faze decisive.

Frumos e ceea ce se găsește de partea cealaltă a ambalajului unui cadou, dincolo de prețul lui, în cantitatea și calitatea iubirii care a fost dăruită odată cu el.

Foto:    Bergamo by Night

www.card-photo.com

Frumosul e ceea ce se află dincolo de pânza unui tablou și în interiorul bucății de marmură de orice culoare a sculpturii cu sau fără mâini adusă de pe fundul mării spre a fi admirată.

Frumosul șade în scărița și ciocănelul sunetului care mângăie urechea sau dincolo de numarul decibelilor ale căror vibrații curăță ființa de toate temerile și fricile moștenite din moși sau de la strămoși.

Frumosul se citește printre rânduri și dincolo de cuvintele pe care sufletul cuiva le așterne în fața unor ochi spre a gi citite.

Frumosul e gândul care sapă emoții în noi atunci când ochii sufletelor nu dorm...

Frumosul e fărâma de divinitate care trăiește în fiecare spațiu al universului ce se găsește peste tot ... și un pic și-n noi...

Și ca să nu plictisesască prea tare disertația, va fi încheiată aici, brusc și abrupt, cu atenționarea că: frumosul cauzează cea mai gravă, iremediabilă și benefică dependență.

Unele poezii

Unele poezii trebuie lăsate nescrise.

Ca să le crească rădăcini

Lungi până-n buricul lumii

Și-n inima Pământului.

Rădăcinile lor nu trebuie smulse.

Așa încât nescrisele poezii

Să fie ancorate greu și adânc,

În ceea ce ne pare nouă a fi, ori că suntem.

Unele poezii ar trebui lăsate nescrise.

Ca să cunoască toate suferințele, bucuriile

Limbile și hieroglifele omenirii

Și ale tuturor universurilor în care încăpură...

Tacit, sublim, adânc, 
În stare neviciată, brută și ...pură...