joi, 15 mai 2014

Coffee...tea...15.05.2014

Bună dimineața!


Pentru astăzi o cafea cu un gust savuros, dar cunoscut.

E o cafea potrivită gustului tău, una din preferatele tale, servită într-un ambient agreabil, cu miros de lavandă și iasomie.

Sau mai bine adaugă tu din mirosurile preferate, așa încât să te poți relaxa și reflecta mai bine la toate cele, în timp ce-ți sorbi cafeluța.

Noi, oamenii, nu dăm valoare nici unui lucru până nu-l trecem într-un fel sau altul prin noi.

Ca să putem aprecia ceva, trebuie să cunoaștem acel ceva, să-l filtrăm prin percepțiile și simțurile noastre.

Totuși, e foarte importat să învățăm să ne apreciem pe noi înșine, fără a-i neglija pe cei din jur.

Paradoxul e că odată ce învățăm să ne respectăm mai mult pe noi, cei din jur par că încep să ne observe și să ne prețuiască și ei la rândul lor.

Iar faptul că avem valoare în ochii celorlalți ne determină să revărsăm asupra lor un val de considerație și recunoștință.

Și uite așa, din aproape în aproape, intrăm într-un cerc vicios în care toată lumea apreciază pe toată lumea și e recunoscătoare pentru asta.


O zi în care să te apreciezi la maximum îți doresc! Mai ales ție...

2 comentarii:

  1. Spiritul tău de observaţie , prezent, ca de fiecare dată. Adus frumos din condei .

    RăspundețiȘtergere
  2. Mulțumesc frumos, Lili! Ești unul dintre cititorii mei de top și te prețuiesc mult! Te sărut cu drag!

    RăspundețiȘtergere