Iubirea .... și totuși iubirea... cântată, povestită, simțită, tânjită,
dorită... iubită...
Pare că sufletul nostru experimentează în permanență un dor de iubire.
Pentru a completa un spațiu gol?
Ca să mascheze sau să înlocuiască o frică?
Ca să-i fie bine?
Și parcă niciodată nu-i poate fi suficient de bine, atât de bine cât și-ar
dori să-i fie.
Oricât te-ai vedea de pragmatic, oricât de Zen ai considera că ești, undeva
adânc în tine ființa tânjește după iubire.
După care iubire?
După toate formele de iubire organică, mentală, senzuală...
Trupul tânjește mereu după tandrețea atingerilor, inima după emoția
trăirilor, mintea după euforia hormonilor fericirii, spiritul după iubirea
divină...
Niciodată parcă nu putem experimenta suficientă iubire, mereu avem nevoie
de mai multă, tot mai multă.
Astăzi vreau să-ți ”vând” un secret, o taină...
În orișicare relație de iubire te-ai afla, sau orice fel de iubire ai
experimenta, lasă undeva un gol pe care Dumnezeu să-l poată umple cu tot ce
știe El că e bine pentru voi, pentru tine...
În orice iubire lasă un spațiu vid care să atragă acolo voința divină, iar
Dumnezeu să poată să așeze în el bucățele de frumos, de sublim, de
desăvârșire...
Doar așa vei da consistență, valoare și semnificație iubirii tale.
Numai așa iubirea ta va ieși din anonimat, din dualitate și va putea fi rotundă,
întreagă și împlinită.
Iubirea, veșnic iubirea, cântată, adulată, adorată, iubită va putea fi astfel
una și-o vei putea simți în sfârșit ca fiind totală, sublimă și desăvârșită.
Mulțumesc, Doamne, pentru toate!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu