duminică, 13 iulie 2014

Cafeaua are alt gust dimineața...



Mijiseră zorii.

Admiram cerul ce-l vedeam printre norișorii de deasupra cafeluței aburinde.

Cafeaua are alt gust dimineața. Probabil că-mi mai rămâne pe buze un pic din aroma gustului tău...mai rămâne ceva din picanteria nopții sau din parfumul dimineții...

Pisica se juca în jurul meu, iar eu mă jucam de-a iubirea, cu sufletul...

Citisem pe undeva că "iubind ne-ncredințăm că suntem". Eu am gândit că iubind învățăm şi cine suntem...

Şi-ncredințată de adevărul din spatele cuvintelor, îmi tot expandam sufletul îl duceam până la marginea zărilor şi-l umpleam cu iubire... 

Din stângăcie, neîndemânare şi spre mirarea mea, mi-am scăpat sufletul după linia orizontului... Fugise după un dor ce i se ivise in cale...

Apoi s-a întâlnit cu alt dor şi tot aşa a început să cutreiere Pământul şi toate zările...

A ajuns cumva şi pe la tine?

E duminică dimineață, cea mai tihnită zi a săptămânii, cea mai dragă zi a sufletului...


Pisica mi-a adus o frunză în dar... iar Dumnezeu mi-a adus înapoi iubirea-n suflet...


O zi jucăuşă îți doresc! Mai ales... ție...



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu