miercuri, 25 mai 2016

O zi de ziua mea...

E ora 12,00 a.m.
Intră un mesaj. E Doruleț care-mi scrie că încă mă iubește enorm. E în delegație și nu vrea să ne deranjeze cu telefonul. Îl asigur că nici eu nu-l iubesc mai puțin și mă culc la loc.
Mă trezesc la 4.30 a.m.
Nu mai pot dormi. E ziua mea și emoțiile mă năpădesc.
Sar din pat. Rareș mă aude și-mi șoptește mormăit: ”La mulți ani, Mami! Te iubesc!”
Ies pe balcon.
Afară nu e noapte, nu e zi... E doar ziua mea...
Soarele n-a răsărit încă, Luna n-a plecat la culcare... Se curtează una pe cealalta și pe mine amândouă.
E liniște, liiiiiiiiniște...
Poți auzi păsările cântând printre respirațiile mele gâtuite de lacrimi de fericire.
Ce liniște! Parcă și copacii doar freamătă și se dezmorțesc spre lumină, nu foșnesc.
Cerul e roz. E tihnă. E minune. E miracol.
Ce zi frumoasă! E ziua mea.
Ce frumoasă zi e ziua mea!!!
Îmi vine rău de la stomac de atâta emoție. Vreau sa vomit. N-am ce.
Aprind candela, pun o boabă de tămâie să ardă în vasul de aromaterapie pe care tocmai l-am primit de la un suflet drag, cadou în avans cu câteva zile - pentru ziua mea.
Iau anafura, mă închin, mulțumesc pentru toate.
Imi pregătesc pastilele și le las uitate pe o etajeră.
Fac cafeaua, un ness cu lapte lui Rareș, dau mâncare și apă proaspătă motanului și papagalilor. Le spun fiecăruia în parte cât de mult îi iubesc.
Mă spăl, mă machiez, mă îmbrac.
Sună mama să-mi spună cât de mult mă iubește și să-mi ureze tot binele din toate lumile și din toate Universurile la un loc. Îi mulțumesc, îi spun c-o iubesc și eu.
Apoi sună ceilalți părinți de suflet să-mi ureze numai bine și să-mi spună cât mă iubesc și ei. Copiii lor sunt în Canada. Lor le e tare dor, pe mine mă doare tare.
Mulțumesc din nou pentru toate!
Închid, pup copilul care e deja un tânăr în toată regula. Când o fi crescut așa mare? Îi spun că-l iubesc și-i urez baftă la școală. Ies din casă.
Cumpăr alune, suc, apă... Saleurile le-am cumpărat cu o zi înainte. Stomacul ia consistența unui pumn greu. Respir adânc.
Conduc și mă rog să ne fie bine și să fie totul spre binele tuturor!
Trec prin dreptul Catedralei, mă închin și mulțumesc pentru toate.
Urmează un semafor și-mi doresc să fie roșu ca să-l sun pe Doruleț. Ajung. E roșu. Îl sun și mă bucur să-l aud cum îmi spune pentru a nu știu câta oară că mă iubește. Prin agitația din mine, reușesc totuși cumva să simt asta.
Se face verde. Îi spun că și eu îl iubesc.
Închid telefonul. Continui să mă rog. Ajung la serviciu.
Mă sună una din cele două prietene de-o viață care sunt una cu inima și sufletul meu. Mă simte stresată și mă asigură că va fi totul bine și că mă va suna mai târziu.
Astăzi gândurile nu stau în ordine. Sunt alandala.
Respir adânc de mai multe ori și încerc să le ordonez.
Mă străduiesc să mă organizez pe mine, apoi pe ceilalți. Astăzi avem control mare.
Cumva lucrurile se aranjează, cu sau fără aportul meu.
E Cineva Sus care se îngrijește.
Pregătirile pentru vizită se apropie de final. Mă liniștesc întrucâtva.
Vine controlul. Doi bărbați cu funcții înalte în firmă și cinci trandafiri roșii superbi. Verificarea decurge firesc. Suntem în regulă.
Mai sunt ceva lucruri minore de pefectat.
Pleacă vizita.
Mă simt obosită. Verific telefonul. Sumedenie de apeluri ratate și de mesaje, care mai de care mai sincere, mai emoționante, mai... mai, ziua 24, din anul 2016...
E ziua mea! Ce consistentă e ziua mea!!!
Mulțumesc pentru toate!
Îl sun pe tata și pe Bogdan, fratele meu.
Vin colegii să-mi ofere flori, care de care mai frumoase și mai din inimă. În sfîrșit am vreme să mă îmbrățișez cu toată lumea.
Mai stau la serviciu... Sunt în concediu azi, mâine și poimâine, dar mai am câte ceva de rezolvat.
Trimit mesaj la toți colegii omologi și la cei cu care colaborez pe linie de serviciu să anunț că sunt în concediu.
Un coleg care se vede cu un cap mai înalt decât restul lumii îmi raspunde la mesaj acid. Nu poți prevedea niciodată astfel de situații. Le poți însă gestiona elegant sau nu. Oricum nu e treaba mea, e doar treaba lui, chiar dacă el, în somnul lui adânc și plin de ego, vanitate și orgoliu habar n-are asta. Îl asigur că pe viitor îl voi scuti de neplăcerea cauzată de a primi mesaje de la mine. Nu e scopul meu în viață să fac frumos sau să fiu iubită chiar de toată lumea. Asta e!
Sună cineva de la o firmă de curierat să-mi spună că au un colet pentru mine. Nu e prima oara când Canadienii îmi fac asemenea surprize, costisitoare în emoții și trăiri.
Fug la bancă, unde o deosebită încearcă să-mi facă, fără sorți de izbândă șicane, apoi acasă, în grabă. Telefoanele sună continuu. Nu pot răspunde, sunt la volan.
Ajung în fața blocului. Sună telefonul. Sunt cei din Canada care-mi cântă ”La mulți ani!” cu mic, cu mare, cu câine cu tot. Ce câine deosebit, drăgălaș și caraghios!!! Râd din tot sufletul.
Ajung în sfârșit în casă. Curierul ajunge imediat după mine. În colet un coș plin cu tot felul de bunătăţi sofisticate: dulciuri, cafea și băuturi fine.
Mă bucur, plâng, dar fără spor... Toate telefoanele din casă sună continuu.
Mă uit în frigider. N-am gătit nimic. Nici n-am vreme s-o fac. Fac o cafea.
Telefoanele sună una după alta. De fapt nici nu sună că se înnădesc, apel peste apel.
Nu apuc să răspund la niciun mesaj. Trăirile de şi despre iubire mă năpădesc printre lacrimi de fericire, peste tot, consecvent și incontinuu.
La ușă vin prieteni dragi să-mi aducă  cadouri direct din sufletul lor: sentimente și flori - ca să reziste ani în șir.
Pe Facebook curge iubire în cuvinte, direct din sufletele şi inimile Oamenilor.
În mine iubirea culge tumult...mult, plin... supraplin... Plâng.
E ziua mea. Afară cerul a început și el să plângă de fericire.
Nu știu când s-a întunecat, vorbeam la telefon.
Copilul s-a întors de la școală, soțul din delegație.
Astăzi e sărbătoare, deci fac cartofi prăjiți, iar pentru motan avem mușchi file.
La noi e sărbătoare în fiecare zi, dar azi e ziua mea și mulțumesc pentru asta.
Aprindem o lumânare și deschidem o sticlă de șampanie. E rece, e bună, e tare.
Vreau să răspund la mesaje, dar telefonul încă sună. Vorbesc din doi în doi, cât apuc.
Răspund oarecum la mesaje, nu atât de inspirat sau frumos cum mi-aș dori. Aleg să închid ochii și să le trimit tuturor lumină și iubire.
Mulțumesc încă o dată pentru toate!
Sunt epuizată. Mă duc la culcare. Adorm imediat.
Mă trezesc. Azi e ziua de după ziua mea.
Astăzi îmi iau un răgaz să mulțumesc cum se cuvine în și din inima mea, fiecăruia în parte, pentru iubire.
Astăzi plec la Cluj la control cu bagajele sufletului meu pline ochi de... iubire.

Aranjament: Floral Couture


Ieri a fost ziua mea. A început de vineri și va mai ține câteva zile...

Vă mulțumesc din inimă, fiecăruia în parte, că sunteți!

Mulțumesc Doamne pentru toate!

marți, 24 mai 2016

Frica de timp


- Nu ți-e frică?
- Nu. De ce să-mi fie frică?
- Că îmbătrânești?
- Și ce, dacă mi-ar fi n-aș mai îmbătrâni?
- Ba daaaaa, dar așa când vezi că te apropii de o anumită vârstă nu te temi?
- Nu. De cine?
- Că devii bătrână?
- Bătrână devii când nu mai știi să iubești, să trăiești, să te bucuri. Pentru asta nu e nevoie să treacă anii. Pot sta foarte bine și pe loc, dar degeaba, dacă nu știi să te bucuri de ei și dacă trăiești cu frica-n spate că trece timpul.

Timpul nu trece. El rămâne. Tu te perinzi de colo-colo prin el trăind.
Uneori știi să trăiești, alteori înveți să trăiești și de cele mai multe ori trăiești ca să înveți...
Să iubești și să pricepi cum stă treaba cu timpul...
Cu timpul începi să te prinzi și să te deprinzi cu el.

Înveți să trăiești cu adevărat... doar cu timpul...

duminică, 22 mai 2016

Și-năuntru și-n afară

Primăvară și afară.
Fac loc ierbii să se așeze în verdele din mine și mă așez un pic mai departe de privirile indiscrete ale mirărilor ei.
Triluri și zbateri de aripi traversează iute prin anotimp.
Soare blând trece degetele cerului prin pletele vântului dezfrunzit de neliniști și plin de miresme de flori înfiorate.
E primăvară și afară.
Fac loc bătăilor inimii mai aproape de sufletul tău, iar eu mă așez un pic mai departe de îndesatele săruturi ce iau tot aerul îngrijorărilor din gând, din smintelile de dincolo de cuvânt.
Fâlfâit de emoții prin măruntaiele iernilor puse la hibernat prin zborul din mine.

Firea toată se-nfioară...

www.card-photo.com
Primăvară și afară...

Nu-i loc de plictiseală...

La drum.
Foto: George Ziakas

Oriunde aș călători și oricât de lungă ar fi călătoria, drumul nu mă plictisește niciodată.

Atâta vreme cât există albastrul văzduhului pe care pot să-mi odihesc privirile sau sufletul ostenit nu există loc de plictiseală.

Dacă-mi pot agăța contemplarea de înaltul lui, orice drum se transformă în extaz și binecuvântare.
Foto: George Ziakas

Oricând pot păstra trează conștiința existenței Cerului pe toate cărările vieții pe care o trăiesc și care mă trăiește.

Foto: George Ziakas
Îndrăznesc să-i fac loc cu smerenie în privirea din inima mea.

Atunci invit cu dezinvoltură neprevăzutul și miracolul să facă deliciul aventurii din Călătoria mea.

Devin mai apoi una cu Cerul care coboară înalt în înaltul ființei mele, din inima Lui direct în inima mea...

Mulțumesc Doamne pentru Călătorie!

Mulțumesc Doamne pentru toate!

sâmbătă, 21 mai 2016

”La mulți ani, de Sf. Constantin și Elena!”

Zi de zi îți pare că poți alege de care parte a miracolului vrei să fi.

Între timp, Existența se manifestă discret, înțelept și îngăduitor prin și cu tine...

”La mulți ani, tuturor celor care poartă numele Sfinților Constantin și Elena!”

 Cu drag...
Floral Couture - Suceava

miercuri, 18 mai 2016

Înțeles abscons

Obosită
Mi-am rezemat zâmbetul
De scara gândurilor tale
Priponită drept
Pe vântul iluziilor
Ce bătea aparent
Împotriva mersului
Firesc al pașilor,
De pe cărarea
Ce ducea înspre inima
Universului,
Care cumva părea să treacă
Și prin inima ta.
Încă caut să înțeleg
Și-acum ce pândeau
Gândurile tale acolo,
Sau aici, în fața fericirii mele?
Scara... încotro ducea?
Oana Denis Rotariu

marți, 17 mai 2016

Să mulțumim pentru toate!

Să mulțumim pentru toate, chiar dacă ne pare că nu avem de ce.

www.card-photo.com
Fiindcă dacă ne pare că nu avem de ce este pentru că suntem orbi, sau surzi, sau nepricepuți în a înțelege.
Ori poate fiindcă ne închipuim că suntem Cineva noi singuri... fără ca nicio entitate superioară care să ne ghideze, ori ajute, ori să ne conțină, iubească sau să ne lase și să ne ajute să fim...
Avem nevoie de miracole să vedem minunile vieții din exterior.
Dar atunci când ele se întâmplă ori nu ni se par miracole, ori căutăm să le găsim motive științifice spre a nu le crede.
Mintea noastră nu le poate cuprinde, iar inima, ferecată cu zeci de lacăte ca să nu fie rănită, nu poate ajunge să pipăie cu înțelepciunea ei minunile din fața ochilor noștri.
Avem nevoie de miracole pentru ca să simțim viața din interior.
Dar când ele se întâmplă, așezăm peste tot felul de etichete și justificări care denaturează înțelesul intrinsec ascuns în adevărul celulelor noastre.
Conștient sau nu, toate evenimentele vieții ne determină, mai mult sau mai puțin, evoluția.
Și asta chiar dacă putem sau nu să înțelegem acest lucru, să pricepem sau nu ce caută ele în existența noastră.
Dar cu cât le înțelegem mai repede cu atât putem să alegem să evoluăm mai tare.
Și cu cât ne străduim mai tare să ne smerim, sincer și cu adevărat, cu atât putem evolua mai mult.
Fiindcă smerindu-ne ne vom da voie să putem simți Adevărul dincolo de simțire sau de înțelegere mentală, fără a simți nevoia de a-l vedea sau pipăi...
Să mulțumim pentru toate!
Fiindcă adevărul e că de fapt nu avem pentru ce să nu mulțumim.
În plus, n-avem niciun motiv să n-o facem...
Niciunul plauzibil...


Mulțumesc Doamne pentru toate!
Foto: George Ziakas

Gânduri dichisite - d' Oana Rotariu: ”Niciodată să nu spui niciodată!!!”

Gânduri dichisite - d' Oana Rotariu: ”Niciodată să nu spui niciodată!!!”: Nu cu mult în timp în urmă o postare de pe Facebook a făcut furori. Era un citat care spunea așa: ”Un om inteligent nu va fi nicioda...

duminică, 15 mai 2016

Gânduri dichisite - d' Oana Rotariu: Gânduri dichisite - d' Oana Rotariu: Îți mulțumesc...

Gânduri dichisite - d' Oana Rotariu: Gânduri dichisite - d' Oana Rotariu: Îți mulțumesc...: Gânduri dichisite - d' Oana Rotariu: Îți mulțumesc și îmi doresc să poți privi măcar o ... : Iubitului meu soț cu iubire și recunoștință...

Durere fără răspuns

Ți-ai plâns vreodată iubirea netrăită... ori netrăită până la capăt... ?
Până la capătul trăirilor celui pe care îl iubești?
Ai plâns vreodată lipsa unui ”Te iubesc!” atât de dorit, de așteptat?
Ai plâns vreodată iubirea care trecea prin tine și se izbea de zidul unui ”Te iubesc!” lipsa de partea cealaltă a baricadei iubirii celui din fața ta?
Ai simțit vreodată cum iubești până în cea mai rafinată fibră a simțirii tale iubirea nerostită din ființa altuia?
Ai trăit iubirea netrăită prin fiecare lacrimă de iubire a ta?
Era sărată sau amară?
www.card-photo.com
Cum era?

sâmbătă, 14 mai 2016

Impresii din drumeția săptămânală a cumpărăturilor de sâmbătă

Vreme tulbure.
Privesc cerul bucălat vraiște în fața ochilor mei.
Departe, undeva înspre linia orizontului, norii albi păreau desenați de o mână dibace, exact ca-n enciclopedii ori în cărțile de geografie.
Nimbus, cumulonimbus...
Se prelungesc spre partea stângă a cerului a ploaie și spre sufletul meu a fericire.
Privesc cerul și mă simt eroina unei povești de dragoste împărtășite în care Existența îmi face declarații de dragoste, în permanență inedite.
Plutesc la un metru de înălțimea solului în iureșul bătăilor inimii.
E vis. Visul se numește realitate.
Închid pleoapele și cerul în adâncul adevărului din mine.
Deschid ochii și-o ploaie de lacrimi spală privirile cerului ... iubire bucurând...


Foto: George Ziakas
 Mulțumesc Doamne pentru toate!

Mereu liniște

În timpanele veșniciei
E mereu liniște.
Sunetul tăcerii
Închide în el
Vocea nemuririi
Ca o durere înăbușită
În timpanele
Noncuvintelor eternității
Din liniștea iubirilor
Ce vibrează adânc
Prin veșnicia
Din noi...


Oana Denis Rotariu
14.05.2017
 

miercuri, 11 mai 2016

Viața e simplă... noi suntem complicați...

Viața e simplă. Noi suntem complicați.
Probabil că ai înțeles și tu că e clar că atunci când un lucru nu funcționează uşor înseamnă că ceva nu faci bine, că tu te împotriveşti, într-un fel sau altul, mersului firesc al lucrurilor, că mergi contra vântului, că înoți împotriva curentului.
Când o piesă trebuie forțată ca să intre în locaş, înseamnă că nu e piesa potrivită pentru acel loc. Dacă o forțezi să intre, piesa se va rupe în bucăți.
Dacă trebuie să forțezi o uşă ca să intri înseamnă că nu e uşa ta...
Poți pătrunde și cu forța, dar mai pe urmă nu e cazul să dai vina pe nimeni când toate îți vor ieși pe dos.
Când îți pare că viața nu curge lin... e cazul să te oprești din goană și să depistezi ce anume nu faci sau nu gândești bine.
Ea nu vrea altceva de la tine decât vrei tu de la ea.

La fel ca tine, își dorește doar iubire și acceptare.
Îmbrățișeaz-o și dă-i un pic de iubire!

Dacă pare că nu s-a schimbat nimic... mărește doza!!!


O zi mirifică să ai! Și tu...
Oana Denis Rotariu

marți, 10 mai 2016

Gânduri dichisite - d' Oana Rotariu: Îți mulțumesc și îmi doresc să poți privi măcar o ...

Gânduri dichisite - d' Oana Rotariu: Îți mulțumesc și îmi doresc să poți privi măcar o ...: Iubitului meu soț cu iubire și recunoștință... Disneyland, Paris, 2013 Că te iubesc, e doar o disponibilitate a mea. Că mă iube...

Mereu altcineva

De multe ori în viață mi-am dorit să fiu ca altcineva.
Ori de câte ori priveam o femeie care avea un corp divin aş fi dorit să fiu în pielea ei.
Cred că aproape orice persoană de sex feminin visează să fie altcumva decât este; de cele mai multe ori mai slabă, că restul se mai rezolvă în general cu câte un şmac bine plasat.
Ajunsă la un pic mai multă înțelepciune am constatat că nu forma încântă un alt suflet, ci conținutul.
Lumina care ni se revarsă din priviri, căldura emanată de sufletul prea plin poate eclipsa oricând o bucată de carne goală, frumos croită.
Asta numai dacă ne pare imperios necesar să intrăm în asemenea competiții.
În definitiv nu suntem bucăți de carne umblătoare, ci mult mai mult decât atât.
Şi-odată ce ne trezim din vis şi încetăm a ne mai identifica cu forma, dobândim libertatea de şti şi de a putea trăi cu-adevărat.
Până atunci jinduim să locuim într-un alt trup, în care nu avem habar dacă ne-am potrivi, dacă am face față, casă bună, ori dacă am putea călători în el... înspre evoluție...

Între noi doi

Între noi doi
Există un habitat
Întreg de iluzii
Ne-ntinate,
Conservate
Pentru eternitate,
Pentru nemurire
Și pentru momentele
De puritate absolută
Din noi.


Foto: George Ziakas

luni, 9 mai 2016

Zori de zi


Te-ai uitat
Pe fereastră?
O linişte albă
Şi un cer plumburiu
Se întind azi
Deasupra capetelor
Liniştilor noastre
Neliniştite.
Un dor de alb
Frământă până la durere
Zbuciumul care
Naşte Lumină în
Începuturile acestui anotimp.
Goluri de timp curat
Răsar între cânturi
De păsări în ființele noastre,
Închinând lumii
De dincolo de fereastră,
Rugăciunile privirilor curate
Direct din sufletele tremurând...

Ai privit azi pe fereastră...
Acum sau când?

9 mai 2016...

joi, 5 mai 2016

Orice gând mişcă energiile dinspre noi înspre Univers


Orice idee înseamnă mişcare.

Nu e neapărat un lucru rău, nici numaidecât un lucru bun.
Depinde ce se întâmplă la punctul terminus.
Urmează întrebările: "care punct terminus, al cui punct terminus?" la care fiecare dintre noi va găsi propriul răspuns.
Orice energie e doar energie, dar frecvența vibrației ei e diferită.
Frecvențele joase sunt apropiate frecvenței materiei, cele înalte te apropie de esența ta divină.
Cu cât sunt mai înalte, cu atât mai apropiate de desăvârşire...
Orice gând, cât de mic, te poate aduce cu un pas mai aproape de Dumnezeu... şi de tine...

 
Orice moment de linişte deplină îți poate oferi şansa să-nțelegi că acolo unde îți doreşti să fii... deja ai ajuns...

duminică, 24 aprilie 2016

Seninătatea vine din simplitate

Din credința că ești exact acolo unde trebuie, când trebuie și că tot ce se întâmplă e spre binele tău.
Și la un moment dat nici nu mai contează, nu te mai preocupă aceste detalii nesemnificative.
Fiindcă nu te mai identifici cu acel ego care te separă de lume. Și-atunci toate situațiile de viață le privești dintr-o altă perspectiva.
Aceea că ești aici pentru a învăța ceva.
Deodată nimeni nu-ți mai face nimic și toate doar se întâmplă.
În sensul și direcția dictată de mișcarea continuă a energiilor angrenate de acțiunile și gândurile noastre, separate sau comune.
Iar lumea se transformă brusc dintr-un câmp de bătaie într-o școală-teatru, cu un amfiteatru imens.
Mare cât să încăpem noi toți cu tot cu Universul în el...
Iar Universul e și decor și spectator și autor și actor și regizor... și... cuvânt și punct de suspensie... tot...
Iar tu ești...bucățică ruptă din el... în el...
Restul e poveste ...Una de dragoste...
Scrisă cu inima ta direct în inima Universului...

Oana Denis Rotariu
24.04.2017

sâmbătă, 23 aprilie 2016

Doar anotimpurile


În mine
Plâng doar iernile
Netopite,
Ori poate că primăverile
Ne-ncepute
Sau toamnele
Netrecute
Ori toate verile
Ne-nflorite.
Doar ele plâng...
Restul anotimpului
Din mine
Râde...
Foto: George Ziacas

vineri, 22 aprilie 2016

Controlul e doar o biată iluzie

Am citit astăzi o postare în care se spunea că doar în 90% din tot ce ni se intamplă deținem controlul şi că 10% nu depinde de noi.

Ei bine, vestea bună e că nu deținem controlul în nicio situație de viață, ci avem doar o falsă idee de control.

Controlul e doar o biată iluzie...

Noi nu deținem nimic, noi doar suntem şi reacționăm după cum suntem.

Situațiile de viață oarecum nu țin de noi, deşi am avut un aport la apariția lor.

În schimb felul cum reacționăm vis-a-vis de tot ce se întâmplă ține de noi şi de karma noastră.


Şi ține şi de felul cum în viitor "ni" se vor "întâmpla" lucrurile...

O zi cum eşti să ai! Şi tu...
Oana Denis Rotariu

Fericirea nu e un deziderat


Pentru astăzi ți-am pregătit să savurezi o cafea gustoasă.

Fericirea nu e un deziderat, e o alegere...

E o stare de spirit pe care o obții cu uşurință atunci când te poziționezi înțelept, calm şi liniştit vis-a-vis de o anumită situație.

E maniera pozitivă în care te observi şi-ți dai voie să înțelegi că tot ce se întâmplă e în favoarea ta.

Dacă nu-ți permiți sau nu ți se îngăduie deocamdată să poți observa sau înțelege asta, nu-ți rămâne decât să ai deplină încredere în judecata Celui de Sus.

El beneficiază în permanență de privirea de ansamblu şi întreg tabloul de acțiuni şi reacțiuni se desfăşoară la picioarele Lui.

Ție nu-ți rămâne decât să fii fericit! Doar atât...

O zi fericită să ai! Mai ales, tu...

marți, 19 aprilie 2016

Minuni ce caută desăvârşirea

Oamenii nu sunt minunați fiindcă scriu poezii, pentru că joacă teatru ori fiindcă se joacă de-a sentimentele ori de-a afacerile unii cu ceilalți.
Ei nu sunt deosebiți pentru că ştiu, ori pentru că li se pare că ar putea ştii rostul sau sensul lumii.
Nu sunt importanți pentru că-şi închipuie că sunt cineva ori că pot fi mai presus de cineva ori de ceva, doar pentru că-n imaginația lor pretind a fi cumva ori altfel.

Oamenii sunt minunați doar pentru că SUNT...

Minuni ce caută, uneori chiar fără să ştie, pe Pământ... desăvârşirea..

Oana Denis Rotariu
19.04.2016


Nevoia de justificare


Când simți nevoia să te justifici pentru gândurile sau acțiunile tale, ceva nu e în regulă.
Ori îți pare că nu gândeşti sau nu faci ce trebuie, ori chiar faci sau gândeşti ce nu trebuie.
Repoziționează-te!

Tăcerea e de mai multe feluri...


Există o tăcere îndărătnică, atunci când interiorul stă să explodeze în împotrivirea lui de a scoate vreun sunet - o tăcere care prevesteşte un iminent taifun verbal.
O altă tăcere e când n-ai nimic de spus ori de transmis nimănui - o tăcere albă.
Mai există tăcerea depresivă - când toate corăbiile lumii s-au înecat în toate tristețile Universului.
Şi un fel de tăcere expectativă - în care aştepți să se termine zgomotul ca să te poți exprima şi tu.
În toate aceste tăceri pare că există ceva de făcut, ceva de aşteptat, ceva de înfăptuit.
Sunt tăceri studiate, ghidate, forțate cumva.
Dar mai presus de toate tăcerile există o tăcere vie, firească, coerentă, aşezată.
E izvorâtă din linişte, din seninătate, din fericire, din recunoştință şi smerenie.
E un soi de tăcere care pare că se manifestă până şi atunci când vorbeşti.
O tăcere în care liniştea pare a spune o poveste...
O poveste despre inima ta...
Şi nu numai despre ea...

"Vreau să fac cu tine, ce face primăvara cu cireşii." (Pablo Neruda)

Dar sufletul meu iubeşte liniştea ce se aşterne între coperțile poveştii ce stă a se scrie în inimile noastre.

Ascult-o!

Oana Denis Rotariu
19.04.2017

Foto: George Ziakas

Acu o primăvară


Primăverii trecute
I-am rămas datoare
Un zâmbet.
Ea în schimb,
Mi-a rămas restanță
Un sărut de adio,
Scris prin toate ierburile
Romanelor de dragoste
Fără cap, fără coadă,
Doar cu apus
Şi fără... răsărit...
 

 Oana Denis Rotariu, 18.04.2016

La granița dintre fixație şi obsesie...

La granița dintre obsesie şi fixație aşteptam iubirea eu.
Habar n-aveam că n-avea să vină pe acolo niciodată.
Nu-mi trecea nici prin cap, nici prin suflet că iubirea nu se aşteaptă ci doar se trăieşte.
Odată, sau chiar de mai multe dăți m-am aventurat când pe un teritoriu, când pe celălalt.
Nimic.
Întâlneam uneori un dor tânguit, alteori o durere prelungă.
În rest fâlfâit de gânduri pe la tâmplele timpului ce trecea fire din nisipul anilor vieții mele prin clepsidra existenței.
Apoi...linişte...
Apoi chiar nimic... urmat de o bucurie dementă, o fericire nebunesc de anormală...
Dar nu era nimeni pe-acolo ca să poată defini normalitatea.
Eram doar iubirea, eternitatea şi un soi de ceva numit eu...
Un cineva născut să aştepte iubirea la limita dintre fixație şi obsesie...
O iubire ce era mereu acolo, aşteptând să dispară iluziile gândurilor ce mi se fâlfâiau, ori se lăfăiau prin fața ochilor neatenției mele...
Iubirea, eternitatea... şi-atât...
Iar acum, la granița inexistentă dintre fixația lipsă şi obsesie absentă, nimeni nu mai aşteaptă ... nimic...


joi, 14 aprilie 2016

Vis de primăvară

Să răvăşesc
Primăvara prin mine
Prin suişurile
Şi coborâşurile
Amintirilor despre tine
Până vor înflori
Merii şi vişinii şi cireşii
Visurilor mele târzii.
Asta mi-ar plăcea să fac...
Până când primăvara va
Răsări câmpuri cu flori
Prin nefirescul din mine
Iar prin tine fiori,
Pudori de nelinişti
Şi sori...
www.card-photo.com

Utopie e ca lumea să trăiască în pace şi linişte

Poate că cea smintită sunt eu
Utopie e ca lumea să trăiască în pace şi linişte.
Şi asta fiindcă lumea nu a învățat să-şi ridice vibrația trăirilor până la nivelul inimii.
E încă la capitolul luptă pentru putere şi supremație.
Nu e în stare ca de mii şi mii de ani să-şi depăşeasca instinctele primare.
Nu e capabilă să urce pe un alt nivel de înțelegere şi bate pasul pe loc.

Până când, Doamne, vei îngădui toate acestea?
Până când vei lăsa omul să trăiască cu ce are pe masă şi sub masă şi să creadă că asta e tot?
Până când ne vei lăsa să credem că suntem cineva şi fără tine, ori că e nevoie să ne batem şi să ne scoatem ochii unii altora în numele sau pentru numele Tău?
Până când, Doamne?
Până când?
Astăzi aleg să mă rog pentru omenirea din care fac parte şi eu.
Să-i dăruiesc fiecărui om de pe planetă un gând de iubire.
Fiecărui rătăcit un gând despre Dumnezeu. Fiecărui necăjit şi fiecărui flămând un gând de alinare.
Şi poate că voi putea face şi ceva mai mult... Dumnezeu ştie...

Ș.a.m.d.

Spațiul alb din tine,
Golul alb rămas între noi
Şi punctele de
Suspensie ale tuturor
Poveştilor de dragoste
Neterminate ale Universului,
Le poți completa oricând...
Cu divinul din tine...

Oamenii sunt minunați doar pentru că sunt

Oamenii nu sunt minunați fiindcă scriu poezii, pentru că joacă teatru ori fiindcă se joacă de-a sentimentele ori de-a afacerile unii cu ceilalți.
Ei nu sunt deosebiți pentru că ştiu, ori pentru că li se pare că ar putea şti rostul sau sensul lumii.
Nu sunt importanți pentru că-şi închipuie că sunt cineva ori că pot fi mai presus de cineva ori de ceva, doar pentru că-n imaginația lor pretind a fi cumva ori altfel.
Oamenii sunt minunați doar pentru că SUNT...
Minuni ce caută, uneori chiar fără să ştie, desăvârşirea... pe Pământ...

Gentilețe divină

În imensa-i gentilețe, discreție şi înțelepciune, Dumnezeu îți cere zi de zi acceptul de a se manifesta prin tine în viața Lui şi-n existența ta pământeană, prin alegerile tale. 

Să tac lângă tine

Dă-mi voie, în seara asta să tac lângă tine.
Să-mi înşir gândurile în luminițe pe-ntuneric şi să tac.
Să-ți sărut vorbele nerostite, una câte una, până-nfloresc ca fluturii şi zboară în înaltul viselor nevisate, ne-ncepute şi neînchipuite.
Să împart tăcerea la doi cu tine, înmulțind-o apoi cu doi ori de câte ori va avea nevoie să se simtă rotundă...
Ca să-ncapă în urechile tale ori ca să umple liniştea sau neliniştea mea... cu ea...
Astă seară dă-mi voie să tac o noapte-ntreagă lângă tine şi să respir poveşti la focul ce arde atât de feeric în şemineul inimii tale ce dogoreşte drept ... peste inima mea...

www.card-photo.com

Mulțumesc pentru lumină, pentru căldură, pentru atenție...

Mulțumesc că eşti, Iubire!

sâmbătă, 2 aprilie 2016

Mesaj pentru tine...

Sunt doar un om ca și tine, o ființă care, la un moment dat, a simțit nevoia să scrie pe un blog tot ce în timp a scris în suflet.
Nu e nimic deosebit la mine, sunt ca și tine, sau chiar mult mai puțin decât ești tu...
Sunt un alt tu...

Mulțumesc că citești!

Miracol

Prin noi respiră
O altă lume...
De la apus
Până la răsărit
Și invers,
De la nordul

La sudul imaginației
Uimite de miracolul
Respirației noastre,
Și mirată de firescul ei,
Până în măduva neoaselor

Necunoscutului ... din noi.

www.card-photo.com

luni, 21 martie 2016

Chiar de-i acoperit

Chiar dacă plouă şi e acoperit,
Chiar dacă-i frig şi-i toamnă...
Nu te lăsa de toate copleşit,
A gândului povară ce te-ndeamnă
Să fugi de fericire surghiunit
E amintire dintr-o altă toamnă...
A altui om, cândva nefericit
Îndrăgostit aiurea de o doamnă
Ce l-a lăsat cumva, bezmeticit
Fără să ştie ... oare ce înseamnă...
Să stai pe-o bancă goală desfrunzit,
De-o doamnă, de iubire şi de... toamnă...

duminică, 20 martie 2016

În orice moment poți găsi unul mai deştept ca tine...

Oricât de deştept ai putea crede că eşti, dacă ai un minim de bun simț vei putea observa în jurul tău unul mai deştept ca tine.

Oricât de bun ai putea crede că eşti, cu un minimum de smerenie îi vei putea observa pe cei mai buni decât tine.

Evident, dacă vei merge prin comparație întotdeauna vei găsi pentru orice criteriu de comparație unul mai bun sau unul mai prost decât tine.

Explicația ta ar fi: "Păi cum altfel să progresezi?"

Simplu, măsurându-ți evoluția altfel, adică comparându-te pe tine cel de acum cu cel de acum cinci minute, zece minute, o zi, o lună, un an... o viață.

Nu te compara cu altcineva, fiindcă nu există nicio bază de comparație, fiindcă n-are nicio noimă, fiindcă nu ajungi la niciun rezultat, fiindcă nu ăsta e scopul tău pe Pământ.



Dacă nu eşti bun, fă-te bun!

Dacă nu eşti deştept, deşteaptă-te!

Dacă încă dormi, trezeşte-te!

Bună dimineața!

O zi cum eşti să ai! Şi ție...

(text valabil în primul rând pentru mine...)

”I see you!” adică ”Te observ!”

''Răspundem, de regula, la întrebarea ,,ce faci? " cu ,,bine"...automat, fara sa mergem in noi sa vedem cum suntem....
Hai sa încercam sa răspundem altfel, sa zambim, recunoscători ca, celeilalte persoane, ii pasa....recunoscători ca, s-a oprit, o clipa, pentru noi...
Iată un exemplu de răspuns:
- Ce faci?
- Te iubesc!'' (Multumesc, Lumi!)

Asa o fi, dar ce te faci atunci cand si acest dialog se banalizeaza si aplatizeaza daca este repetat cu o frecventa mare, timp indelungat.
Din experienta personala va spun ca nu poti fi permanent in starea potrivita de a receptiona un "te iubesc" la intrebarea "ce faci" asa cum se cade, ori sa vibrezi in asteptarea lui asa cum se cuvine.
La un moment dat, vrei ori nu, dialogul devine un automatism. Chiar daca nu-ti doresti, sti ca la intrebarea "ce faci" ti se raspunde cu "te iubesc", iar cuvintele, care sunt doar indicatori ce fac trimiteri le experiente, notiuni, sentimente, trairi, emotii isi pierd semnificatia initiala.
E la fel ca si salutul "buna ziua", pe care il folosim automat, fara sa ne gandim ca de fapt uram cuiva o zi buna.
Mai potrivit imi pare salutul celor din filmul Avatar "Te vad!", pentru ca aduce o trezire a momentului prezent, in tine si in interlocutorul tau si initiaza deschiderea unei interconexiuni in care sunteti pe deplin constienti de ce si cum experimentati in continuare.
Evident toate astea sunt valabile doar pentru mine, care le-am experimentat intr-un anume fel.
Se prea poate sa am un handicap sufletesc atata vreme cat nu stiu sa simt, sa primesc si sa ma bucur cum se cuvine... de iubire...

Poate mi s-a opacizat sufletul si s-a inrait. O sa ma mai gandesc la asta, o sa lucrez la asta.
 

Acelor care simt ca au nevoie de asemenea raspuns si il pot gestiona cum se cuvine, le doresc cat mai multe raspunsuri "te iubesc" la intrebarea "ce faci"!
 

Multumesc pentru tot si pentru toate!

Gânduri despre... "te iubesc"...iubire

Iubirea e o stare in care locuim si pe care o experimentam.
Nu o daruim, fiindca nu e a noastra, ci doar trece prin noi.
Putem sa o experimentam starnind-o cu ajutor din exterior si putem sa o observam constient, cum curge de la unul la celalalt.
E nevoie sa o si marturisim, cateodata.
Dar pentru asta cred ca e nevoie de crearea unui ambient agreabil, insinuant, curatat de vibratii nepotrivite.
Fiecare "te iubesc" rostit ar trebui sa fie urmat de o nunta a trairilor si a simturilor...
Dar ce stiu eu? Sunt doar o biata nimeni romantica, nascuta intr-o epoca diferita de cea din sufletul ei...

Dorință

În acest
Început de primăvară,...
Doamne,
Lasă-mă să fiu
Unul din visele
Tale împlinite!
Dă-mi voie să înalț
În mine cerul
Tău cu stele până
În înaltul meu fremătând!
În primăvara asta
Scrie Tu, Doamne,
Poezii de dragoste
Prin toate câmpiile,
Dealurile şi munții
De prin mine,
Iar pe mine lasă-mă,
Să mă bucur de toate...
Cuvânt de Cuvânt...

www.card-photo.com

duminică, 13 martie 2016

Rostul cuvintelor

Duminică iar...

Ni s-au dat cuvintele ca să ne ajute să înțelegem şi să ne înțelegem mai uşor.

Pricepem cu atât mai repede cu cât suntem mai curați, mai necomplicați, mai simpli.
Cu cât ne credem mai puțin deştepți, cu atât face sens mai repede pentru noi ceea ce doreşte să ne spună... Cuvântul.
Pentru că fiecare înfloritură şi aport în plus adus de mintea care doreşte să complice, schimonoseşte în fel şi formă înțelesul la care se face trimitere.
Cu cât suntem mai catâri, mai ignoranți, mai autosuficienți, mai egotici, mai "plini de ştiință şi de cunoaştere" cu atâta putem simți mai puțin sensul adevărat al cuvintelor ce se aştern simplu, la picioarele smereniei noastre.

O duminică înțeleaptă să avem!

Orice vindecare începe cu vindecarea sufletului

Habar n-am de ce scriu asta acum, dar e cineva Sus, la pupitru, care cu siguranță ştie motivul pentru care o fac.
Mulțumesc Doamne pentru toate!

Orice vindecare începe cu vindecarea sufletului

Degeaba îți vindeci trupul dacă sufletul îți rămâne sfârtecat, găurit şi împrăştiat pe coclauri.

Trăim un secol marcat de boli de tot soiul.
N-ar fi primul de acest fel, dar bine ar fi dacă am şti să mai punem şi frână tuturor acestor boli şi sminteli.
Medicina alopată ne învață despre prevenție şi pentru asta trebuie să fim permanent stresați de ce, de cum, de cât bagăm în gură şi să avem grijă cât ori cum păşim ori ne mişcăm zilnic.
Ea nu se preocupă şi de cât şi ce scoți pe gură, ce are omul în minte sau pe inimă şi nu mai tratează pacientul ca fiind un întreg.

O atenție permanentă e ca peste tot prin media să se recomande suplimentarea alimentației cu minerale, vitamine, oligoelemente sau mai ştiu eu ce alte hapuri făcătoare de minuni.
Nimeni nu-şi asumă însă administrarea lor după ureche, aşa încât se plasează la final câte o frază bine ticluită care să-i absolve pe toți laolaltă şi pe fiecare-n parte de orice vină.
Marile concernuri farmaceutice nu se mai satură de făcut profit pe spatele sănătății noastre, din ce în ce mai precare.

În anii '80, cu ajutorul noii medicine germanice, bolnavii de cancer în stadii terminale erau vindecați într-un procent invers proporțional față de cazurile vindecate de medicina alopată.

Nu o dată am auzit că exista cazuri de vindecare spontană de boli incurabile printr-o singură rugăciune simplă, dar sinceră şi spusă din inimă.

Există vindecări "miraculoase" cu ceaiuri, cu ierburi, cu rădăcini.

Am auzit anii trecuți de la un medic gastroenterolog cunoscut, despre un caz de cancer pancreatic cu metastaze, vindecat de o bunicuță din județul Iasi cu ceaiuri. Domnul doctor, căruia nu vreau să-i dezvălui identitatea, intenționa s-o caute pe bunicuța cu ceaiurile ca s-o intrebe ce şi cum a prescris, fiindcă pacienta care a fost lăsată să meargă acasă, cu speranța de viață de maxim două luni s-a prezentat la controlul de şase luni perfect sanatoasă.
În tot acest timp ea nu a luat tratament alopat, dar nici nu a ştiut că nu mai are mult de trăit, în accepțiunea medicilor.
Oricum ar sta situația eu pledez însă pentru dreptul fiecărui om de a fi informat, aşa încât să poată să actioneze în cunoştință de cauză, în orice situație ar fi.
Cred de asemenea, cu tărie, că mentalul are un rol esențial în procesul de vindecare.
Şi mai recomand oricui să nu perceapă nicio boală ca o sentință la moarte, ci ca pe un prilej de a ajunge să se cunoască mai bine pe el însuşi şi pe El.

Câteodată, pentru asta e necesar ca cel în cauză să apeleze la un psiholog sau duhovnic bun şi trebuie să beneficieze de suport cât mai mult din partea oricui, dar mai ales din partea celor ce-l iubesc din toată inima.

E foarte important ca atât medicii cât şi cei din jur să trateze bolnavii ca pe nişte oameni aflați în impas şi nu ca pe nişte morți ambulanți care trebuie sprijiniți în drumul lor  spre groapă.

Şi totuşi, mai întâi şi înainte de toate, vindecarea începe cu vindecarea sufletului.
Şi dacă stau bine şi mă gândesc se şi termină cu vindecarea lui.

Fiindcă un suflet sănătos şi întreg va şti întotdeauna să pună preț doar pe gândurile care să-i țină inima în lumină... iar mintea şi trupul se vor vindeca de la Sine...

duminică, 6 martie 2016

Clepsidra vieții

Mă asemăn
Unui fir de nisip.
Cad mereu
De sus în jos,
Învârtită periodic
Cu josul în sus,
De mâna divină,
Care închide
Etape în cercuri.
Şi urc continuu
Cu fiecare curgere
A mea, dintr-o parte
În cealaltă parte,
A clepsidrei vieții
Care mi s-a dat
S-o experimentez,
De sus în jos şi
De jos în sus...
Spre Lumină.

joi, 3 martie 2016

Timpul nu există

Ca să poată exista noțiunea de timp are nevoie de noi, care să găsim două puncte de referință între care să ne mişcăm, mai mult sau mai puțin haotic sau controlat, teoretic sau practic.

Timpul e produsul minților noastre.

Trecutul şi viitorul nu există.

Ceea ce există e mereu timpul prezent.

În PREZENT are loc totul, inclusiv gândurile legate de amintiri sau proiecții despre ce va urma să fie sau să nu fie.

Numai în prezent putem accesa gândurile de aducere aminte a evenimentelor petrecute care ne-au marcat într-un anume fel şi pe care le numim amintiri.

Acele gânduri ce apar sporadic în prezent le numim TRECUT.

De asemenea putem proiecta gânduri din prezent spre a le materializa într-un alt prezent ce va să fie.

Acel timp în care proiecțiile nu se vor desfăşura mai niciodată întocmai cum a fost prestabilit, il numim simplu VIITOR.

Tot ce se întâmplă din ce-am proiectat e meritul nostru şi-l atribuim egoului, iar pentru ce nu s-a înfăptuit conform planului vom da vina pe hazard.

E bine că putem fi atât de ingenioşi încât întotdeauna să găsim un cuvânt, ori mai multe, capabile să ne susțină şi să ne absolve de toate nebuniile smintelilor minților noastre, aşa încât noi să putem dormi liniştiți în continuare.

E reconfortant să putem dormi cu ochii deschişi şi cu mintea amorțită de bezna egotică fără de sfârşit...

Timpul nu există.

Există numai un etern prezent.


www.card-photo.com
În pofida a tot ceea ce credem şi chiar dacă la un anumit moment prezent nu ştim cine e străinul care ne zâmbeşte galeş, din oglindă...

Fă-te luminos și puternic!

Cu toții suntem supuşi greşelilor...

Pentru a ne învăța lecțiile pentru care am venit pe Pământ, uneori le resimțim apăsător, copleşitor, greu... de netrecut...

Pentru unele lecții eşti doborât la pământ, segmentat, căsăpit...

Pentru ca să ți se demonteze perfidul şi îndărătnicul EGO, ca să ai posibilitatea să te eliberezi cu totul de el.

Ți se dă astfel şansa să te înalți mai sus de condiția de om încăpățânat, care deşi e dotat cu vedere nu vede, deşi are urechi nu aude şi care deşi are minte nu are însă şi pricepere.

Vine în viața fiecărui om un moment în care el are nevoie acută, ca pentru a putea păşi mai departe, să simtă atingerea unui înger.

Dacă are suficient curaj şi o boabă de credință o va simți şi se va ridica.Fiindcă întotdeauna îngerul de care are nevoie e acolo, lângă el, dornic să-i recompenseze încrederea în Dumnezeu cu atingerile sale.

Deschide ochii şi lasă-te atins de aripa sa! Ridică-te în picioare!

Nu-ți fie teamă că vei cădea, fiindcă de fiece dată când te vei ridica de jos, vei fi din ce în ce mai luminos şi infinit mai puternic...


Așa să te ajute Dumnezeu!

Mulțumesc, pentru o nouă primăvara!

Una nouă, reavănă, caldă, altfel...

Eu sunt la fel de nătângă ca întotdeauna.

Încă îmi mai place să mai cred în iubire, în oameni, în sinceritate, în zâmbete, în primăveri...

Nu contează cum mi se răspunde la iubire.

Asta chiar nu are nicio importanță.

Până la urmă niciun bine nu rămâne nepedepsit şi e bine că e aşa.

Fiindcă noțiunea de bine e doar o altă percepție eronată de-a noastră, despre care Dumnezeu s-ar putea să aibă o cu totul altă "părere".

Mulțumesc aşadar lui Dumnezeu pentru astă primăvară!

Şi sper ca la anul să fiu un pic mai puțin nătângă, ori dacă nu mai puțin, atunci măcar mai altfel.

Fiindcă monotonia asta în a mă încăpățâna în nepricepere îmi scoate viața din ritmul bucuriei.

Iar asta nu-mi place nicicum, nicicând, nici de gând!!!


Nu-mi place deloc!


Oana Denis Rotariu
03.03.2016

Mă amestec în tine fără treabă...


E important pentru mine să hoinăresc pe-acolo.

Să frământ bulgării de suflet ... prin primăvara ta.

Creşte lumină aluatul iubirilor noastre ascunse în ea.
Lumină strălucitoare, aer gol puşcă, inpirat de inima mea fericită.
www.card-photo.com
Prea fericită.
Nu există preafericire.
Există doar fericire.
Ea curge permanent din bucuria fără margini ce vine direct de la izvoarele ființei neființelor noastre, până aici...
Până la noi, la mine şi la tine...

Să ne umplem cu prea multă lumină... de fericire...

O stare a sufletului

Într-o bună zi
Te voi proclama, poate,
Cea mai sănătoasă
Obsesie a mea.
Care poate că e
La fel de nefirească
Ca şi celelalte
Obsesii ale mele,
Doar că se află,
Cu o clasă de nebunie
Mai sus, decât mansarda
Gândurilor legate de iubire,
De îndrăgosteli stupide
De dorințe, de cazne
Ori de suferințe ne-nțelese,
Lipsite cu desăvârşire
De discernământ, pudoare
Ori de un minimum
De folos ... sau de rost.

marți, 23 februarie 2016

Inspirată de "Laur" de Evgheni Vodolazkin

O carte minunată "Laur" de Evgheni Vodolazkin

Profundă, cu înțelesuri adânci, subtile, rafinate.
Te lasă să pricepi, conducându-te spre găsirea, parcă fără ajutor exterior a înțelegerii sensului vieții.
Trebuie doar să-ți dai voie să-l descoperi, să-l vezi, să-l simți, să-l transcezi...

Încă de la începuturile lumii oamenii au fost fascinați de găsirea rostului vieții şi de aflarea datei când va avea loc sfârşitul lumii.
Şi asta pentru ca să ştie cât timp mai au de păcătuit, sau de ignorat existența lui Dumnezeu, a eternității morții, sau a vieții veşnice.
Din cele mai vechi timpuri şi până acum lucrurile nu par să se fi schimbat prea tare.
Dormim în continuare somnul realității vieții şi lăsăm tot ce e cu adevărat important pe mai târziu.
Câte o dată pentru mult prea târziu...
Obişnuim să trăim de parcă n-am muri niciodată sau de ca şi cum viața e doar iluzia ce se întinde sub ochii noştri.
Nici nu băgăm de seama că ceea ce numim noi realitatea vieții se desfăşoară mai mult în interiorul nostru şi mai puțin sau chiar deloc în afară.
Afară e doar decorul în care ne învârtim, doar uriaşa scenă pe care ne etalăm cu toții forțele, veleitățile, talentele, orgoliile, egourile...
De afară ne luăm repere, indicii, lecții... şi cam atât.
Ne căznim să mâncăm sănătos, să facem mai multă mişcare, să luăm suplimente alimentare, minerale şi vitamine ca să trăim cât mai bine ori mai frumos posibil.
Şi pierdem din vedere esențialul, adevăratul scop al venirii noastre pe lume.
E greu de crezut că am venit aici ca să fim veşnic preocupați de ce şi cât ducem la gură, ori de cât şi de ce scoatem pe ea.
Ar fi penibil şi jenant de puțin raportat la inteligența, maiestuozitatea şi potențialitatea Universului.
Nu cred să fi venit aici ca să ne facem trupurile nemuritoare, ci să ne desăvârşim spre a ne face spiritele eterne.
Nu ar trebui să fim atât de preocupați să facem totul ca să nu murim. În definitiv nu există nimeni care să poată fi în stare să moştenească Pământul.
Mai important e să învățăm să trăim tot ce ne este dat, exact aşa cum ne este dat, conştienți că e cu certitudine spre binele nostru superior, înspre evoluția spirituală.
Nenorocirea face ca aceste noțiuni să nu poată fi înțelese pe bază de informație, ori să fie accesate din exterior.
Ele se asimilează şi înțeleg doar prin experiment personal, prin înțelegere până la cea mai rafinată şi subtilă vibrație a sufletului şi chiar dincolo de ea.
Şi pentru asta e nevoie de tenacitate, consecvență şi credință. Foarte multă credință!
Atât de multă încât să putem fi în stare să ne abandonăm ei cu încredere şi cu totul.

Ei, Lui, Conştiinței Atotcuprinzătoare, Infinitei Inteligențe, Absolutului Etern... şi Vieții fără de moarte, de dincolo de sfârşit...

O noapte mirifică îți doresc!

Priveşte cerul! Afară e o lună învăluită într-o mantie cromatică încântătoare.
Visul meu despre iubire şi frumos l-am agățat de ea.
www.card-photo.com
Dacă-l doreşti, ți-l împrumut în noaptea asta... şi ție...

miercuri, 17 februarie 2016

Preaplin


Îmi ședeai închis pe-o tâmplă,
Intins într-o râlă pe-o coastă,
Fără să-ți pese de iubirea ta,
Ori de durerea mea în cot,
Ce pica exact în mijlocul capului
Gurii lumii, care nu se mai sătura
De mâncat din ciupercile otrăvitoare,
Sădite cu drag la umbra răutăților
Neconsumate la timp, ori din vreme
Apărute la umbra inimilor îngrășate
Cu veninul mușcăturilor de limbi
Prea ascuțite și prea ascunse,
Aflate în prelungirea minților
Însetate de clevetiri, de bârfe și de urât.
Stăteai tolănit lasciv pe fruntea mea
Albind consecvent o tâmplă,
Sătulă până peste cap de trândăveala
Gândurilor tale … de sus, de dincolo de creștet
Până jos adânc, foarte departe la mine… 
Pe suflet

duminică, 14 februarie 2016

"Femeia are suflet bun. Ea poate ierta bărbatului orice, chiar dacă acesta n-are nicio vină."

Cam aşa ceva...
Noi femeile putem ierta orice.
Putem ierta, uita, omite.
Putem să nu băgăm de seamă multe, foarte multe, mult prea multe.
Nu e foarte dificil să ne facem că nu observăm bădărănia, lipsa de tact, avansurile deplasate.
Putem înțelege că bărbații uită să ne felicite cu prilejul unor ocazii speciale, nu țin minte numele prietenilor copiilor lor, nicio zi de naştere, sau orice dată dacă nu e una din manualul de istorie.
Deh, aşa-s ei! Nu dau importanță la lucrurile inutile, consumatoare fără rost de timp, de bani, sau de energie prețioasă ce poate fi investită în lucruri mai serioase.
Îi credem, înțelegem şi suntem în asentiment cu domnii, impresionate de chinul lor nejustificat atunci cand se apropie venirea primăverii.
Probabil că ar fi mai indicat ca acest anotimp să aterizeze direct în paturile oamenilor, în loc să apară în calendare sau în inimile doritoare de proaspăt, reavăn şi frumos ale cine ştie cui.
Sunt numeroase cazurile când noi, doamnele, suntem nevoite ca benevol să mimăm prostia.
Şi "adorăm" să o facem pe toantele ca să lăsăm impresia că n-am priceput aluziile de prost gust sau deşănțate ale unor deosebiți care recurg la cele mai penibile şi mai jenante arme de seducție masculine.
În concluzie putem pricepe misoginismul, lipsa de scrupule, aroganțele, orgoliile, grosolăniile,  frustrările, toanele şi metehnele tuturor domnilor din viețile noastre.
Putem ignora orice, oricât, oricum... şi aproape oricui.
Ca până la urmă să sfârşim prin a-i ignora complet până şi pe ei, pe domni.
În definitiv, nu e decât o chestiune de exercițiu...

sâmbătă, 13 februarie 2016

Gânduri dichisite - d' Oana Rotariu: Nemişcarea din noi

Gânduri dichisite - d' Oana Rotariu: Nemişcarea din noi: Ne uităm Unii la alții Ca nişte vârfuri De iceberg Gândind că Asta-i tot. Ori negândind, Şi arărând cu degetul Când ne pare Că vârf...

Nemişcarea din noi

Ne uităm
Unii la alții
Ca nişte vârfuri
De iceberg
Gândind că
Asta-i tot.
Ori negândind,
Şi arărând cu degetul
Când ne pare
Că vârful nostru
E mai înalt,
Deşi e doar o
Iluzie a apropierii,
Sau a ataşamentului
Pe care îl avem noi
Față de noi înşine.
Ne privim
Unii pe alții,
Neînțelegând
Că partea importantă,
Acea parte
Care rămâne
Mereu nevăzută,
E mereu ascunsă
Privirilor noastre,

Fiindcă nu ştim
Să descoperim
Ori să vedem
Mai întâi
Cum arată
Partea nemişcată
Şi nedezvăluită..
Ce stă în adâncurile
Dinspre etern...
Ale ființelor
Pe care le numim
Noi.

duminică, 7 februarie 2016

Noi, doamnele credem...

Noi, doamnele, credem...

Credem în Dumnezeu, în iubire, în lipsa ei...

În căsnicie, în bărbați, în tot ceea ce ne spunem despre bărbați...

Credem multe.

Dar mai presus de toate credem că avem dreptate în orice situație contradictorie şi nu numai.

De fapt NU.

Asta nu credem.

De asta suntem convinse că aşa este.

Şi mai ştim că suntem sexul sensibil şi că deținem monopolul în ceea ce priveşte maniera în care ştim să iubim.

Suntem desăvârşite în a fi afectuoase.

Suntem de neegalat în felul în care ne pricepem să oferim tandrețe, atingeri, mângâieri...

Şi totuşi nu e chiar aşa.

Suntem de părere că bărbații nu ştiu să exprime verbal ori nonverbal sentimente adevărate.

E oarecum discutabil, judecând după numărul remarcabil al poeților şi al scriitorilor de geniu care au cântat iubirea în operele lor.

Nu e nevoie să fii poet ori scriitor...

Când trăirile din piepturile domnilor ating cote nebănuite, ei ştiu să manifeste tandrețe şi drăgălăşenie.

În orice şi prin absolut orice gest făcut.

Ei ştiu să vibreze iubire, să fie iubire, să transmită cu tenacitate iubire.

Şi fac asta în cele mai nebănuite,  inedite sau obişnuite feluri de exprimare.

Ne-am obişnuit să primim flori, bomboane, să ni se deschidă uşa, sau să ni se ofere un loc pe scaun.

Nu avem ochi să observăm cât sacrificiu poate ascunde simplul gest în care un bărbat se oferă voluntar în a şterge praful din bibliotecă, deşi urăşte aproape organic această îndeletnicire casnică.

Fiecare gest minuscul de acest fel  ascunde în spatele lui o doză uriaşă de dragoste, de afecțiune, de tandrețe şi de sublim.

Şi un fel de a iubi care deşi poate depăşi granițele înțelegerii feminine n-ar trebui să-i scape din vedere simțului nostru acut de observație.

Probabil că bărbații din viața noastră ar fi capabili să aranjeze zilnic norişorii albi de pe cerul inimilor noastre.

I-ar înşirui frumos, în declarații de dragoste interminabile, bucurie din fericirea lor de-a dărui.

I-ar aranja zi de zi, complet dezinteresat, doar dacă ar şti că asta contează într-adevăr pentru noi.

Dar noi, doamnele, suntem de părere că ei nu pot, că nu sunt în stare şi că doar noi ştim.

Credem că ştim.

De fapt ştim sigur că ştim şi n-avem nicio îndoială.

Şi astfel ne aşezăm cu grijă  ochelarii de cal pe ochii tuturor simțurilor.

Şi habar n-avem că ne lipsim benevol de şansa de a vedea cum  domnii din viețile noastre fac mereu minuscule gesturi de mare iubire pentru noi.

Însă tot ce nu se poate vedea cu ochiul liber nu există.

Şi din nefericire, nimic din ceea ce nu există nu poate conta...

Păcat... mare păcat!!!


Nu-i aşa?