Pentru astăzi o cafea tare și amară, care să ne ducă cu gândul și sufletul către sentimentul compasiunii.
Compasiunea e iubirea la superlativ.
După mine ar trebui să existe pe pamânt școli de trezit compasiunea și universități de iubit aproapele.
Fiecare dintre noi e plămădit din aproximativ același aluat și toți ne confruntăm cu aceleași frici, drame, emoții, trăiri și sentimente...
Să învățăm să ne susținem unii pe alții, să ne mângâiem și să ne lingem rănile la nevoie.
Ne mulțumim uneori să aruncăm în treacăt câte un ”Doamne ferește pe toată lumea” și să ni se pară că am făcut suficient.
Suficient pentru cine? Pentru cei care suferă, pentru noi că nu suferim, pentru Dumnezeul pe care îl invocăm?
Nu e suficient pentru nimeni, din păcate...
Dacă cineva are nevoie de susținerea și suportul nostru să fim acolo, lângă el, exact atunci când stă cu mâna întinsă și cere ajutor.
Pentru că dacă nu ajuți un om când are nevoie, ci doar atunci când vrei tu...ăla nu se mai cheamă ajutor, se cheamă moft.
Mulțumesc Doamne pentru toate!
Zi faină să ai! Și tu...
Eu o să fiu lângă tine, chiar dacă n-o să mă vezi tot timpul.
RăspundețiȘtergereȘtiu, simt și mulțumesc! Și eu lângă tine...
RăspundețiȘtergere