Cică...TREBUIE să gândim pozitiv...

Tot auzim în jur că TREBUIE să gândim pozitiv... 

De ce TREBUIE? Cum adică să fii pozitiv?

Adică tot timpul să gândești că va fi bine...mi se spune...

E un gând cât se poate de distructiv... Asta înseamnă că acum e rău, nu? Că trăiesc într-un perpetuu prezent plin de neajunsuri...

Și-atunci cum mai pot numi eu asta gândire pozitiva?

Mai bine ar fi sa fac în așa fel încât să incerc să privesc tot ce se întâmplă într-o manieră în care să mă avantajeze. 

Cum să mă avantajeze? Nu în sensul să obțin ceva avantaje sau foloase imediate, ci să mă ajute să accept cu ușurință tot ce mi se întâmplă.

Să conștientizez că tot ce mi se întâmplă e spre binele meu și să încerc să fiu deschis spre a învăța toate lecțiile pe care viața mi le predă.

Deci acceptarea ar putea fi secretul pozitivismului și nu visarea la un iluzoriu viitor plin de lapte și miere...


Atunci când te încrezi în Dumnezeu, accepți tot ceea ce vine înspre tine ca a fi înspre binele tău.

Până la urmă de unde știm noi dacă e bine sau rău ceea ce vine înspre noi? 

Noi vedem doar până în peretele din fața ochilor, ori până la linia orizontului, în timp ce El are întotdeauna întreaga harta la dispoziție. 

Îmi rup piciorul și îmi pare un lucru rău, dar habar n-am că dacă îl aveam sănătos și ieșeam din casă m-ar fi călcat o mașină sau mi-ar fi căzut în cap o caramidă... reducându-mă la tăcere definitiv...

Poate că dacă aș fi stiut aceste lucruri dinainte, aș fi putut spune că a fost un lucru bun să-mi rup piciorul... pentru că am avut mai mult timp la dispoziție ca să-mi caut de mine și de suflet... 

Nu trebuie să depui cine știe ce efort ori să te crezi zeu ca să spui că ești bine...

Cu toate astea peste tot pe unde pășești știind că ești cu Dumnezeu alături, parcă nici nu te prea poți simți altfel.