Nu amâna să simți că trăiești!

Într-o seară m-am uitat împreună cu soțul meu la M.A.S.H.

E un film aparent relaxant, care nu pune multe probleme la vizionare.

Nu necesită să-ți storci creierii spre a intra în puțul gândirii scenaristului, sau artificii suplimentare ale minții pentru a dibui ce anume au regizat cei din spatele camerelor de filmat spre a putea înțelege rostul sau semnificația celor transmise.

E un film aparent ușurel, plin de umor fin, de calitate, pe care dacă-l transcezi reușești să identifici cruda realitate a razboiului din Coreea. Prezentată altfel, nu știu câți dintre noi ar putea sau ar avea chef sa aibă acces la astfel de cunoștințe.

În general, preferăm să nu știm anumite lucruri, să trăim pe principiul ”ce nu știm nu ne afectează” și asta dintr-un spirit acut de conservare. 

Într-adevar, unii dintre noi sunt mai sensibili, mai labili și nu pot face altfel, în scopul supraviețuirii.

Dar viața, înțeleasă așa cum trebuie, nu se referă numai la supraviețuire. La un nivel mult mai subtil ea înseamnă cu totul altceva. 

Suntem lăsați pe Pământ să experimentăm, să cunoaștem, să simțim, să trăim...să iubim...

Uneori, a trăi presupune și multă durere, dar fără de această durere n-am înțelege nimic. Durerea transformă, dar nu de fiecare dată în bine, depinde ce decidem să facem cu ea, depinde de felul în care am ales s-o folosim.

Citeam undeva ca pragul dintre plăcere și durere e ca un fir de păr. Ce e drept și iubirea conține în ea o doză de durere, mai ales când e intensă, așadar înclin să cred că e ceva adevăr în ceea ce s-a scris.

Acestea fiind spuse, să revin totuși de unde am plecat, adică la M.A.S.H. și să vă relatez ce m-a impresionat în primul din cele două episoade de aseară.

Fiecare episod te mișcă și te relaxează in același timp și de fiecare dată, fără excepție 

Personajul principal al filmului, Hawkeye Pierce, e un tip aparent flecar, dar de o seriozitate dusă la impecabil în ceea ce privește meseria de doctor, care ocupă primul loc în viața și inima lui.

În tot filmul el este prezentat ca fiind un tip aparent superficial, afemeiat și lipsit de sentimente și scrupule.

În episodul de care vă povestesc, această mască a fost lăsată să cadă și am putut face cunoștință cu omul vulnerabil Hawkeye și nu cu doctorul Pierce.

Domnul doctor a renunțat la ironia sa proverbială  atunci când a apărut în unitate iubirea vieții lui.

Doamna îl părăsise cu mulți ani în urmă, fără nicio explicație din pricina faptului că se săturase ”să stea mereu pe bancheta din spate, în timp ce meseria lui ocupa mereu locul din față”.

Oare câți dintre noi nu facem la fel?

Oare câți dintre noi uităm să ne trăim viețile și ne risipim toată energia pentru joburi, bani, succes, faimă?

Oare câți dintre noi nu uităm sa lăsăm la ușa serviciului problemele de acolo și venim cu ele acasă? 

Oare câți dintre noi nu ne gândim că vom face anumite lucruri abia după ce ne vom asigura un anumit statut social și un anume confort financiar.

Dar aceste obiective par mereu de neatins și par a fi incontinuu insuficient consolidate sau inconsistente și nu facem altceva decât să amânăm cu bună știință să trăim?

Și ajungem să recunoaștem, la un moment dat, moment care poate să fie relativ tardiv, că de fapt am trăit o viață întreagă clădind ziduri inutile în noi și în jurul nostru amânând să trăim cu adevărat.

Și conștientizăm, dacă avem noroc, la fel  ca și personajul principal din M.A.S.H., că toată viața noastră am tânjit de fapt după iubire.

Iubita lui îl mai părăsește încă o dată și în elisodul de aseară pe Hawkeye Pierce.

La finalul episodului când acesta e întrebat de prietenul lui B.J. cum suportă pierderea, el a răspuns sec și nostalgic: ”O să supraviețuiesc! A mai plecat și altă dată și am supraviețuit. Însă ceea ce mă deranjează e că niciodată nu pleacă de tot.”

Sublim, nu-i așa?

Hai să ne amintim mereu că NU suntem într-un program de supraviețuire și să nu mai amânăm să trăim!

Să privim viața cu mai mult curaj, cu mai multă nădejde și cu mai mare încredere în Dumnezeu! 

În fond și la urma urmei experiențele cele mai frumoase sunt cele care tocmai ni s-au așternut la picioare...