Cafeaua de dimineață 30.04.2014

Pentru astăzi o cafea...perfectă. Cum adică perfectă? Adică să fie exact pe gustul tău.

Toată viața mea am fost o perfecționistă, cu tot bagajul de neajunsuri și poveri pe care această trăsătură de caracter le aduce la pachet.

De fapt, aproape toată viața mea, că de ceva vreme mă străduiesc să scap de această meteahnă paguboasă, aducătoare de nimic bun.

Am priceput, în sfârșit, că totul e relativ, toate percepțiile noastre referitoare la absolut orice sunt diferite și că perfecțiunea e doar o caracteristică a închipuirii noastre bogate.

Ceea ce mie-mi pare perfect, e foarte probabil ca ție să ți se pară perfectibil și acest lucru să mă intrige grozav.

Nevoia de perfecțiune obosește. Faptul că mă oboseam pe mine nu era o problemă, doar era alegerea mea, dar îi oboseam și pe toți cei aflați în jurul meu.

Perfecțiunea m-a îndepărtat de oameni, de vise, de idealuri. De câte ori n-am renunțat la ele din teama de a nu fi suficient de bună, de frumoasă, de frica de a nu fi la înălțimea așteptărilor celorlalți.

În mod ironic, nu eram doar la înălțimea așteptărilor mele, care n-aveau nici în clin nici în mânecă cu așteptările celorlalți.

Și pentru că mă iubește, Dumnezeu, în imensa lui înțelepciune și inteligență, mi-a trimis sumedenie de oameni, întâmplări și situații de viață care să mă dezvețe de acest prost obicei de a căuta perfecțiunea în orice, care să mă determine să mă accept pe mine așa cum sunt și să pot descoperi adevărata perfecțiune în tot ce mă înconjoară.

Am reușit să înțeleg, până la urmă, că totul e perfect exact așa cum este.

Și ce e mai frumos e că odată ce am renunțat la acest beteșug, am început să înțeleg, să simt și să apreciez ce înseamnă de fapt ”mai mult ca perfectul”.

O zi mai mult ca perfectă să ai! Mai ales tu...