duminică, 11 mai 2014

Nu ai avut, nu ai și nu vei deține niciodată controlul a nimic

Sunt unii care au ajuns la un anumit nivel de conștiență și înțelepciune și ne învață că frica nu ar trebui să existe.

Într-adevăr frica e cea care în cele din urmă omoară. Și ea omoară mai repede și mai sigur decât evenimentul de care ne temem. Nu mai apucăm să-l trăim pentru că el nu va exista niciodată, fiindcă e doar rodul minții noastre imaginative.

Toate fricile nu au o bază reală și ele își au originea în frica de moarte.

Cei care par să fi înțeles oarece spun că nu are de ce să-ți fie frică de inevitabil.

Poate că e așa. Poate că dacă dobândim un atare nivel de înțelepciune putem să ne împăcăm cu ideea morții.


Ceea ce nu spun ei e că temuta moarte e doar o trecere înspre altceva. Nu știm cum arată acel altceva și dorința noastră de a deține controlul generează alte și alte frici.

Ei bine, îți voi da o veste bună: nu ai avut, nu ai și nu vei deține niciodată controlul a nimic.

E doar o falsă aparență ceea ce-ți pare că deții.

Doar Dumnezeu deține controlul a tot și a toate, iar fricile noastre se bazează pe lipsa noastră de credință și încredere în Cel de Sus.

Închină-te dimineața și seara, fă-ți cruce atunci când ieși din casă, când treci pe lângă o biserică, când te așezi sau te ridici de la masă.

Spune un ”Doamne-ajută!” ori de câte ori începi un lucru.

Roagă-te pentru sănătatea unui bolnav.

Ori de câte ori mintea încearcă să zburde pe coclauri spune rugăciunea inimii : ”Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, mântuiește-mă pe mine păcătosul”.

Mulțumește oricui pentru orice!

Fii recunoscător și zâmbește către cei de lângă tine, către tine și către Cer!

Și-atunci când mintea ta dibace iar va încerca să-ți povestească despre frici pune-i stavilă cu un alt gând care să-i vorbească despre Dumnezeu.

Duminică plăcută să ai! Și tu...


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu